Mărturisitorul Ştefan Crăciunescu în temniţa comunistă

Anul 1958 aducea României un nou val de represiune. Regimul comunist se temea de o iradiere a ideilor anticomuniste de la Budapesta şi, în consecinţă, considera că are nevoie de o consolidare. Totodată, cu un an înainte, în Uniunea Sovietică, Hruşciov declanşase o nouă campanie ateistă, situaţie în care România trebuia să dovedească fidelitatea faţă de cauza comunistă. Noul val de teroare viza pe cei cu antecedente penale care activaseră în Mişcarea Legionară sau care erau suspectaţi de legionarism. Pentru autorităţile comuniste, orice activitate care nu putea fi controlată sau care nu era iniţiată de partidul-stat era considerată acţiune complotistă, chiar legionară, şi de multe ori mistică. Tot acum erau vizaţi tinerii care, deşi trecuţi prin educaţia socialistă, mulţi se dovedeau superficiali atunci când trebuiau să militeze pentru regim. Un astfel de caz este al tânărului Ştefan Crăciunescu, elev la Liceul Militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. Acesta s-a născut la 6 februarie 1934, în familia unui muncitor ceferist din Câmpulung. Evident că originea socială a tânărului Ştefan îl recomanda întru totul pentru a urma o şcoală de asemenea importanţă cum era cea militară. Numai că, spre absolvirea liceului, Ştefan Crăciunescu îşi manifesta talentul literar într-o formă autentică, total străină de aspiraţiile educatorilor comunişti. Împreună cu alţi doi colegi, Gavrilă Rus şi Gheorghe Tănase, el a înfiinţat un cenaclu literar în care fiecare îşi prezenta creaţiile şi recita din poeţii clasici români. Poate că nu această activitate a declanşat ancheta Serviciului de Contrainformaţii Militare. Activitatea literară de la liceul militar va fi fost cunoscută de către conducerea instituţiei, atâta vreme cât cenaclul a funcţionat până la absolvirea celor trei tineri. Însă ceea ce i-a convins pe cei din Securitate că aceste preocupări literare ar putea ascunde ceva naţionalist şi chiar mistic a fost mai ales gestul lui Ştefan Crăciunescu, după absolvire, de a intra la 4 august 1958 în obştea Schitului Rarău, de lângă Câmpulung. Un alt aspect pe care nu îl putem eluda este că egumenul de la Rarău, cel puţin până la data de 14 iunie 1958, fusese ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor. Prin urmare, putem considera că Ştefan Crăciunescu va fi fost un ucenic al acestui duhovnic. La 15 ianuarie 1959, Ştefan Crăciunescu a fost arestat de Securitate. În anchetă s-a consemnat faptul că, în cenaclul literar din liceu, cei trei tineri „comentau în mod duşmănos ideologia marxist-leninistă, măsurile luate de partid şi guvernul RPR, aducând insulte şi calomnii la adresa literaturii şi culturii socialiste“. De asemenea, erau învinuiţi că, prin activitatea lor, cei trei „refuzau să mai scrie poezie, deoarece acestea ar fi fost lozinci socialiste“. Cât despre convingerile lui Ştefan Crăciunescu, în anchetă, martorii declarau: „Acesta căuta să ne convingă că lumea de astăzi ar fi ceva formal, fără conţinut şi că totul este forţat, arătând în acest sens că regimul actual ar da o orientare greşită literaturii“. Tot în anchetă, fratele Ştefan arăta că în obştea de la Rarău „a găsit liniştea sufletească“.

 

Ştefan Crăciunescu a fost judecat şi condamnat prin Sentinţa nr. 293 din 15 mai 1959 de Tribunalul Militar Iaşi la opt ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie“. A cunoscut penitenciarele de la Iaşi (1959), Jilava (1959), Gherla (octombrie 1959, decembrie 1962), lagărul de muncă de la Periprava, apoi închisoarea de la Dej (august 1963). A fost eliberat la 14 aprilie 1964 din Penitenciarul Gherla.