Astăzi se împlinesc 58 de ani de la începutul mișcării reformiste din Cehoslovacia, cunoscută sub numele de „Primăvara de la Praga”, considerată o importantă fisură în blocul comunist aflat sub sfera de in
Memoria Bisericii în imagini: Biserica „Sfântul Dumitru“ din Suceava
Este una dintre ctitoriile piosului domnitor moldav Petru Rareş, care a ridicat-o pe locul unei biserici de lemn din sec. al XIV-lea, în apropierea Curţii domneşti, între 1534-1535, în cunoscutul stil moldovenesc, fiind asemănătoare cu „Sfântul Gheorghe“ din Hârlău. Ulterior, între 1560-1561, ginerele ctitorului, Alexandru Lăpuşneanu a ridicat turnul-clopotniţă, cu trei etaje şi ziduri de doi metri grosime. În anul 1809, un devastator incendiu a afectat biserica şi turnul-clopotniţă. Biserica a fost restaurată în 1822, când i s-a adus o serie de modificări cu elemente de neoclasic, iar în 1845 a fost refăcut şi turnul care a fost supraînalţat pentru a fi folosit ca foişor de foc. După 1948, la iniţiativa Comisiunii Monumentelor Istorice, biserica a intrat într-un proces de restaurare, în urma căruia i-a fost redată arhitectura iniţială.




