În data de 19 noiembrie s-au împlinit 112 ani de la nașterea singurului român laureat Nobel, profesorul și cercetătorul George Emil Palade. Născut la Iași, într-o familie de intelectuali, a urmat
Memoria Bisericii în imagini: Părintele Veniamin Iorga de la Sihăstria
Născut în 1891, Veniamin Iorga era de prin părţile Bârladului. A intrat în viaţa monahicească la schitul Muşunoaiele din ţinutul Vrancei, ajungând sub povăţuirea marelui călugăr Evghenie Dumitrescu de la metocul Ţifeşti. În anii 1957-1966, părintele Veniamin s-a nevoit la schitul Bucium de lângă Iaşi, iar ultimii zece ani din vieţuirea pământească i-a petrecut la Mănăstirea Sihăstria. Aici părintele era pildă pentru mulţi fraţi de călugărie, de multe ori cerându-i-se sfaturi:
- „Părinte Veniamin, dă-ne cuvânt de folos. - Ei, părinţilor, mare dar este călugăria! Să slăvim pe Hristos Împăratul şi pe Maica Luminii, căci altă nădejde nu avem. Să ne păzim mintea curată şi să ne izbăvească Dumnezeu de desfrânare. Că aceasta este cel mai greu război al călugărului. Iar pentru gânduri să ne pocăim cu lacrimi întotdeauna“.