Schitul Lainici din ţinutul Gorjului la 1900

Începuturile aşezământului de pe îngustul drum ce şerpuieşte prin Valea Jiului sunt pierdute în negura istoriei, după tradiţie fiind legate de lucrarea de trezire spirituală a Cuviosului Nicodim, aromân din părţile Prilepului macedonean. Se spune că după punerea temeliei de la Vodiţa, Tismana şi Vişina, Cuviosul Nicodim ar fi fost în căutarea unui loc pentru rugăciunea isihastă. Iar în drumul său, care se va fi terminat în Prislopul hunedorean, acel toponim care amintea de locurile natale, s-ar fi oprit în frumoasa şi liniştita vale a Jiului, unde a întemeiat un schit din lemn. Dar atestarea documentară există din 1780, atunci când schimnicul Athanasie de la Tismana dăruia o moşie puţin cunoscutului Schit Lainici şi întemeia o obşte de 30 de călugări. Biserica de piatră a aşezământului a fost ridicată de mai mulţi boieri olteni, între anii 1812 şi 1817, probabil pe locul bisericuţei de lemn care va fi fost din vremea cuvioşilor Nicodim şi Athanasie, în formă de navă, specifică schiturilor din Oltenia. Tot în această perioadă, la Lainici a stat ascuns Tudor Vladimirescu. De aceea, la 1817, schitul a fost incendiat de turcii care doreau să-i pedepsească pe toţi susţinătorii "rebelului" care se ridicase împotriva fanarioţilor. În 1854, episcopul Sf. Calinic al Râmnicului l-a adus de la Cernica, ca egumen al schitului, pe duhovnicul său, părintele Irodion Ionescu. În vremea sa, timp de 40 de ani, aşezământul a cunoscut o dezvoltare spirituală fără precedent, pentru care părintele Irodion a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română. La 1909, Schitul Lainici era condus de arhimandritul Teodosie Popescu, cu metania la Mănăstirea prahoveană Ghighiu, şi avea patru monahi.