Nu voi înțelege niciodată de ce trebuie ca unele legi să se lupte cu istoria, cu personalități care au trăit demult, au biruit, au și greșit, dar au lăsat opere viabile. Octavian Goga (1881-1938) nu a trăit,
Schitul Sihla din Codrii Neamţului
Într-una din vetrele de rugăciune monahicească din Munţii Neamţului atât de încărcaţi de spiritualitatea creştină, cu începuturi încă din sec. al XV-lea, pe la 1741 familia Cantacuzino ridica o bisericuţă de lemn cu hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul". Aceasta a dăinuit până în 1813, când arhimandritul Benedict al Mănăstirii Neamţ-Secu a reînnoit-o cu temelie de piatră şi pereţi din bârne de lemn. Între 1973 şi 1974, cu binecuvântarea mitropolitului Iustin Moisescu al Moldovei şi prin grija stareţului Mănăstirii Sihăstria, biserica a fost restaurată în întregime şi a fost pictată în frescă. Tot în schitul de la Sihla, aceeaşi familie boierească a ridicat pe la 1763 o altă biserică, sub stâncă, cu hramul "Schimbarea la faţă", în care pelerinul se poate reculege.



.jpg)