Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Patriarhul Ecumenic în vizită în Grecia
Zilele acestea, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, efectuează o vizită irenică în Grecia, în judeţul Mesinia, unde a fost întâmpinat de Întâistătătorul Bisericii Greciei, Arhiepiscopul Ieronim, şi de alţi 27 de mitropoliţi. Ieri dimineaţă, cu ocazia sărbătorii „Întâm-pinarea Domnului“, s-a oficiat Sfânta Liturghie, iar aseară, primarul oraşului Kalamata a înmânat Sanctităţii Sale diploma de onoare cu titlul „Cetăţean de onoare al oraşului Kalamata“. Astăzi, 3 februarie, se va vizita Mănăstirea „Profetul Ioil“. (Ciprian MUŞAT)



.jpg)