Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie De unde începe grija reală față de viața noastră

De unde începe grija reală față de viața noastră

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 16 Iul, 2020

Una dintre provocările majore ale vieții se referă la asumarea responsabilității față de propria persoană. Când ești copil și tânăr adolescent, grija pentru sănătatea ta fizică și emoțională le revine părinților. Ei sunt în întregime responsabili de tine, până la vârsta de cel puțin 14 ani. Treptat, pe măsură ce creștem, învățăm să revendicăm tot mai multe zone ale vieții noastre, să devenim responsabili pentru noi înșine și starea în care trăim.

Mulți oameni maturi aruncă povara responsa­bilității proprii pe umerii altora: soțului sau soției, șefului de la serviciu, președintelui țării, societății etc., uitând că, odată deveniți adulți, grija față de propria persoană este în întregime responsabilitatea lor. Acesta este un proces care începe în adolescență și se termină la sfârșitul vieții. 

În momentul în care ești un adult centrat în interiorul tău, conștient de nevoile tale, de scopurile pe care le urmărești, ceea ce se întâmplă în afara ta, în jurul tău, te afectează, desigur, însă într-o măsură limitată, în nici un caz destabilizatoare pe termen lung. 

Procesul de individuație, definit de Carl Jung ca „parcursul prin care cineva devine el însuși indivizibil, o ființă autonomă”, începe în momentul în care ne asumăm responsabilitatea pentru noi înșine, bunăstarea și parcursul vieții proprii. Toate aceste convingeri funcționale cu privire la asumarea respon­sabilității față de propria persoană ar trebui învățate încă din adolescență, dacă dorim să creștem oameni sănătoși emoțional, cu inițiativă și maturi.

Aceasta nu înseamnă să confundăm asumarea responsabilității pentru propria viață cu ideea că putem controla orice împrejurare în fața căreia suntem puși. Nu putem controla anumite situații din viață, însă putem avea o atitudine proactivă, care ne mobilizează conduita spre a schimba unde este posibil sau a rezolva problema apărută. 
Costurile în a nu-ți asuma responsabilitatea pentru viața ta constau în adoptarea unui comportament pasiv în fața provocărilor vieții și victimizare ulterioară. Statutul de neajutorat este un comportament învățat, conse­cința directă a faptului că nu am trecut de etapa adolescenței și în continuare așteptăm ca altcineva să ne poarte de grijă, să-și asume responsabilitatea pentru bunăstarea noastră. Grija față de propria persoană vine după ce conștientizezi că modul în care arată viața ta este consecința directă a comportamentului tău, a gândurilor tale, a alegerilor tale. Iar grija față de propria persoană nu este un comportament narcisist, egoist, nesănătos, ci vine dintr-o preocupare sănătoasă pentru starea ta de bine și un stil de viață care să-ți susțină valorile și principiile pe care le ai. 

Ierarhia în ceea ce numim grija față de sine

Primul nivel se referă la a avea grijă de corpul tău fizic: hidratare, alimentație sănătoasă, somn, igienă, acces la resurse financiare, de sănătate și o comunitate sigură. Nu putem vorbi despre grija față de noi până nu ne axăm prima dată pe corpul nostru, care este vehiculul cu ajutorul căruia ne atingem obiectivele, cunoaștem lumea interioară și exterioară. Prețuirea și grija față de corp sunt esențiale dacă vrem să ne cultivăm o viață condusă de grija față de noi. 

Al doilea nivel al griji față de tine se referă la calitatea relațiilor cu semenii, cât de mult ne identificăm cu comunitatea din care facem parte, grija față de nevoile noastre emoționale și fizice, granițele pe care le punem în relație cu alți oameni și cum le comunicăm, compasiunea față de sine, grija față de copilul interior, odihna, divertismentul. 
Abuzul emoțional se referă, în special, la expunerea timpurie la critică constantă, judecată, condamnare, denigrare, descurajare, jigniri, acuze nefondate, neglijarea nevoilor emoționale. Acest tip de abuz are următoarele consecințe: dificultatea de a primi complimente, dificultatea de a avea încredere în oameni, protejarea sentimentelor, este inconfortabil să primești iubire și afecțiune, ai mereu nevoie de reasigurări ale promisiunilor, nu consideri că emoțiile tale sunt valide și merită importanță, nu consideri că meriți să fii iubit și fericit. 

Prima componentă afectată în acest abuz este corpul nostru. Pentru a reuși să gestionăm abuzul, dezvoltăm o serie de tehnici menite să ne ajute să ne adaptăm, să supraviețuim, astfel, începem să nu mai dăm importanță semnalelor pe care corpul ni le transmite: când vrea ceva, când respinge ceva, când un lucru este corect sau greșit. Pe acest fond, al ruperii de corpul nostru și de nevoile lui, apare dependența, care este un autoabuz asupra propriului corp. 

Restaurarea emoțională se face reîntorcându-ne în corpul nostru, având grijă de el, setând limite sănătoase cu cei din jur. Este un proces consumator de timp și energie, dar la sfârșitul lui se află restaurarea emoțională. 

Copilul interior este acea entitate din ființa noastră care a acumulat toate trăirile pe care le-am avut în copilărie. Am crescut, însă o parte dintre experiențele pe care le-am traversat au rămas atașate de noi și s-au transformat în tipare relaționale greșite, obsesii, compulsii, dificultăți în a construi și menține o relație, frustrări și atitudini care ne surprind uneori și pe noi prin agresivitatea cu care se manifestă. 

Câteva indicii prin care copilul tău interior încearcă să iasă la suprafață sunt următoarele: încerci să îi mulțumești mereu pe ceilalți, îți este dificil să iei o decizie, te simți responsabil pentru alții, ai dificultăți în a spune „nu”, ai dificultăți în a-ți exprima opinia, încerci să nu superi pe nimeni, de regulă rămâi neutru într-o dispută etc. 

Vreau să accentuez că nu e nimic în neregulă să traversezi experiențe care te-au marcat, majoritatea oamenilor le avem, provocarea este să recunoști că ai nevoie de ajutor, să îl ceri, deși ești pus într-o poziție de vulnerabilitate, ceea ce e dificil, dar e mai bine să intri în acest proces, decât să îți sabotezi relațiile semnificative și să ai o calitate scăzută a vieții. 

Al treilea nivel al grijii față de tine se referă la a-ți prioritiza sănătatea, a te bucura de natură, a avea economii pentru mai multă siguranță, a avea încredere în cei din jur, a te implica în activități de creație, a face voluntariat, oferind și altora din resursele tale. 

Al patrulea nivel al unei griji sănătoase față de tine se referă la autoreflecție, meditație, artă, scris, terapie, spiritualitate. Grija față de corp este importantă, însă grija față de minte și suflet este esențială pentru o viață împlinită. 

Ultimul nivel al preocupării sănătoase față de tine poate fi reprezentat, desigur, și de îngrijirea aspectului exterior. 

Este important să avem grijă de noi, pentru că numai așa preocuparea noastră pentru bunăstarea celorlalți va fi una sănătoasă, izvorâtă din setarea unor limite sănătoase, fără o schemă de autosacrificiu păguboasă pe termen lung. Și, nu uita!, ești responsabil față de tine și de aici pornește grija sănătoasă față de corpul, mintea, emoțiile și sufletul tău.