Cunoașterea lui Dumnezeu și viața deplină a omului

Căutările ştiinţifice şi graba omului de a aplica tot ceea ce descoperă în viaţa de fiecare zi sunt expresia unei nevoi de înnoire. Omul îşi sesizează propria nedeplinătate şi urmăreşte neobosit să depăşească această stare. Îmbunătăţind coordonatele vieţii, el dă glas spiritului său, care suspină după o viaţă tot mai puţin afectată de suferinţă şi de moarte. În acest suspin, teologia creştină vede vocaţia specială a omului pentru desăvârşire, una în care cu adevărat sunt unite cunoaşterea cu viaţa. Calea, care trecând prin strădania cunoaşterii lui Dumnezeu ajunge la Adevăr şi la viaţa deplină în El, este Hristos cel Răstignit și Înviat.

Transformările lumii sunt profunde şi tot mai rapide. Tehnologiile, comunicaţiile, globalizarea pieţelor financiare, circulaţia capitalului, cultura de consum cuplează viaţa oricărei persoane şi a comunităţilor la ritmul de viaţă al lumii globale. Numeroase situaţii dramatice petrecute pretutindeni, dar şi eforturile şi rezultatele notabile realizate în diverse locuri, precum şi producţiile de divertisment care au înregistrat un anumit succes, ajung adesea în câteva ore peste tot în lume şi în viaţa fiecărei persoane, ajungând să ocupe, pentru o vreme, gândurile şi agenda preocupărilor ei. 

Catalizatorii comunicării şi interdependenţei oamenilor şi comunităţilor între ele, făcând posibil acest contact tot mai extins şi deopotrivă tot mai strâns al fiecăruia cu toţi şi al tuturor cu întreaga lume, sunt desigur internetul, televiziunea, circulaţia liberă a persoanelor, a bunurilor, a capitalului financiar şi simbolic.

O breşă în sipetul Creaţiei şi revoluţia multiplicată a tehnologiilor

Ţine de domeniul evidenţei faptul că aceste tendinţe aduc în planul vieţii omeneşti numeroase beneficii. Noile arii de cercetare fac posibile mereu noi tehnologii. Apar tot mai multe idei de utilizare raţională a resurselor naturale şi financiare, sunt utilizate la scară largă dispozitive tehnice care uşurează munca, apar profesii noi şi o mobilitate rezidenţială fără precedent. Într-o strânsă legătură cu acestea, fonduri de investiţii importante urmăresc să extindă impactul tuturor acestor realizări până în planurile cele mai concrete ale vieţii, urmărind să îmbunătăţească practicile medicale, fluxurile tehnologice, munca, viaţa persoanelor şi a comunităţilor.

Toate acestea au fost posibile întrucât, de mai multe decenii, omenirea a produs o breşă considerabilă în stratul care acoperea sipetul creaţiei. Într-un imens front de lucru, omul cercetează astăzi, la o rezoluţie de neimaginat, interstiţiile cele mai fine ale materiei, energiile ei cele mai subtile, structurile vii, complexitatea marilor ecosisteme, biologia, psihismul, corpul şi comportamentul social al persoanei şi comunităţilor, structurile şi fenomenele cosmice cu magnitudini uriaşe, care se petrec la distanţe imposibil de imaginat. Întreaga realitate e luată la control, pentru o inspecţie minuţioasă.

Rezultatele acestei examinări atente exercită apoi o presiune irezistibilă de schimbare a lumii şi vieţii. Pe de o parte, cu un ochi însetat, omul caută să observe şi să cântărească tot mai bine fragmentele realităţii, formulând modele şi explicaţii pentru structura şi funcţionalitatea lor. Pe de altă parte, el împinge grăbit, cu ambele mâini, tot mai multe dintre realizările sale, către linia de producţie, pentru aplicaţii cât mai concrete care să aducă o schimbare.

Traversăm chiar acum o nouă eră. Avem parte de o revoluţie multiplicată, prin suprapunerea impacturilor unor vectori de forţă: inteligenţa artificială, tehnologii computaţionale cuantice, digitalizarea, biotehnologiile, internetul, circulaţia liberă a resurselor materiale şi umane, internaţionalizarea culturii, globalizarea capitalului financiar şi simbolic, structuri hibrid bio-artificiale, metamateriale, ştiinţele complexităţii.

Neobosita strădanie a progresului – un diagnostic spiritual

Într-o perspectivă teologică, căutările ştiinţifice şi graba omului de a aplica tot ceea ce descoperă în viaţa de fiecare zi sunt expresia unei nevoi de înnoire, de ameliorare a condiţiei lui existenţiale.

Imensele energii puse în joc pentru dezvoltarea ştiinţelor şi a aplicaţiilor lor tehnologice fac atât de evident acest lucru, chiar fără tâlcuirea reflecţiei filosofilor, fără putinţa unei sensibilităţi instruite de creaţia artistică, chiar şi fără radiografia lucidă a spiritualităţii.

Dorinţa febrilă a omului de a-şi depăşi nedeplinătatea, prin cunoaşterea ştiinţifică şi prin aplicaţiile ei tehnice, se vede desluşit! Lupta omului pentru progres este lupta supravieţuirii, încercarea lui, adesea neconştientizată, de a-şi pune viaţa sub vălul cunoaşterii, la adăpost de ameninţările suferinţei, păcatului şi morţii.

Este adevărat, întinderea lumii este locul vieţii biologice, dar şi laboratorul adecvat al cercetărilor, şi atelierul creaţiilor artistice şi inginereşti. Totuşi, ea nu poate oferi medicamentul ultim pentru eradicarea nedesăvârşirii şi a mortalităţii. Cu toate accentele ei, adesea eroice, lupta ştiinţifică şi tehnologică pe frontul lumii, pentru schimbarea vieţii, nu poate evita o înfrângere dramatică. Aceasta pentru că, în perspectiva teologiei creştine, împlinirea omului nu se realizează în orizontala sensibilă. Ea vizează, într-adevăr, aşa cum şi este căutată astăzi, o unire a cunoaşterii cu viaţa, dar este vorba despre cunoaşterea lui Dumnezeu, care face posibilă viaţa deplină în El: „Aceasta este viaţa veşnică (s.n.): să Te cunoască pe Tine (s.n.), singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). De aceea, înţelegerea şi folosinţa tot mai cuprinzătoare a lumii şi vieţii, realizate prin cercetarea ştiinţifică, prin analiza filosofică şi prin expresiile artei, se împlinesc în comuniunea omului cu Cel înviat, Care a dăruit lumii viaţă.

Globalitate orizontală şi intensificarea individualismului

Totuşi, exigenţele lumii şi pulsul accelerat al globalizării lasă tot mai puţin timp pentru experienţa vieţii de credinţă, la nivel personal şi comunitar. Încât este justificat să ne întrebăm, cum anume se poate parcurge drumul edificării omeneşti, pe scena ­imensă şi zgomotoasă a globalizării? Lumea, ca un vast şi atractiv spaţiu de lucru şi divertisment, tinde să acapareze toate energiile omeneşti. În lumea globală, ritmul de lucru devine mai alert, competiţia între diverse centre, universităţi, naţiuni sau pieţe se ascute, urgenţa cu care trebuie soluţionate numeroase probleme de ordin economic sau social, sarcinile profesionale şi obligaţiile sociale tind să tensioneze chiar mai mult viaţa, uneori până la cote greu de suportat.

Unele studii evidenţiază faptul acesta: nivelul de stres corespunzător activităţii profesionale creşte pe măsură ce sunt tot mai pregnante aspectele specifice globalizării1. Pe de altă parte, expunerea vieţii personale la contextul orizontal al globalităţii antrenează conectarea tot mai strânsă a acesteia cu spaţiul deschis al lumii de pretutindeni, determinând însă o desprindere a ei din legăturile comunităţii. Unele cercetări indică faptul că apartenenţa tot mai pronunţată la lumea globală înseamnă deopotrivă o intensificare a individualismului2.
La aceste constatări se adaugă şi altele. De mai multă vreme, psihologia a evidenţiat că orice experienţă lasă în noi o urmă ce influenţează ulterior, pentru un timp, atitudinea şi dispoziţia. Chiar şi pentru situaţiile în care suntem expuşi unor experienţe în durate scurte, ele influenţează totuşi maniera în care percepem realitatea după ce experienţa respectivă s-a încheiat3. Aceste rezultate avertizează că valul culturii de consum, care inundă zilnic locuinţele şi oraşele, minţile şi inimile oamenilor, prin televiziune, internet şi cinematografe, exercită influenţe continue asupra dispoziţiilor tuturor. Prin film, prin videoclipul muzical ca producţii de largă circulaţie, un întreg arsenal de idei şi mesaje, valori şi naraţiuni, simboluri şi îndemnuri, uneori imorale, alteori prea puţin rafinate, pătrund direct în viaţa personală şi comunitară.

Efectele hormonale şi comportamentale ale culturii de consum

Unele studii au evidenţiat, de exemplu, că experienţa vizionării unor producţii cinematografice antrenează modificări comportamentale în rândul telespectatorilor, determinând creşterea consumului de alcool, mai ales la cei tineri4. Pe de altă parte, s-a dovedit că, în funcţie de conţinutul pe care îl pun în circulaţie, filmele antrenează modificări în registrul hormonal al telespectatorului5. Se întrevede cum producţiile culturii globale pot afecta resorturile cele mai adânci ale persoanei, peste tot pe unde ele sunt difuzate. Faptul de cultură a devenit, prin aportul tehnicii (efecte speciale, tehnologie I-MAX, 3D etc.), mult mai penetrant. El este astăzi experienţă transformatoare, pachet eficient de stimuli, care susţin mesaje culturale cu rol transformator, care pot schimba conduite şi convingeri6.

Eforturile ştiinţifice şi tehnice ale omului pe cântarul spiritualităţii

Sub presiunea acestor mutaţii aşadar, se anunţă dificultăţi semnificative pentru cultivarea vieţii spirituale, la nivel personal şi comunitar. Preţioasa dispoziţie a persoanei, de a se apleca asupra vieţii ei interioare, dar şi disponibilitatea ei pentru conectivitatea socială, pentru implicarea în ajutorarea semenilor sau pentru adâncirea propriei tradiţii culturale şi spirituale sunt tot mai dificil de realizat.

În iureşul global, sub tirul diversităţii şi noutăţii permanente a ştiinţelor şi tehnicii, care atinge scara planetară, preocuparea pentru strâmtul lăuntric ar putea să pară derizorie. Viaţa duhovnicească ar putea să pară ceva demodat, întrucât ţintele ei nu par că se încadrează în decorul bun şi nebun, util şi atractiv al momentului. Având parte de noi descoperiri, de arii noi de lucru, de tehnologii care schimbă radical munca, omul dispune de puteri sporite pentru a-şi restaura viaţa şi sănătatea. Am câştigat în autonomie, avem o putere de comunicare fără precedent, am deprins potenţialităţi imense. Cu cărămizile noilor tehnologii, ne putem amenaja un rai terestru, de unde vom fi liberi să punem în aplicare planurile noastre de explorare şi exploatare a lumii, după bunul plac, fără restricţii.

Totuşi, viaţa duhovnicească este chiar perspectiva care luminează parcursul omenesc, protejând viaţa de aceste posibile derapaje. Ea nu este nici irelevantă, nici imposibil de cultivat. Teologia patristică susţine că ­înaintarea în cunoaşterea raţiunilor lucrurilor este chiar unul dintre prilejurile omului de a pătrunde raţiunile preexistente în Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae de exemplu afirmă că întreaga cunoaştere ştiinţifică trebuie să fie însoţită de o permanentă preocupare de a lega în cheie edificatoare toate aceste descoperiri; cu viaţa de fiecare zi, omul va întâlni tot mai des prilejul edificării de sine. „Omul este chemat, scrie părintele Dumitru Stăniloae, să crească prin stăpânirea duhovnicească asupra lumii, prin transfigurarea ei, prin capacitatea de a o vedea şi de a o face mediu transparent al ordinii spirituale, ce iradiază din Persoana Cuvântului.”7

Cunoașterea omului și viața lui în lumina Crucii şi Învierii lui Hristos

Într-o altă abordare, condiţiile actuale ar putea reclama o inadecvare a vieţii spirituale la contextul de acum, ar putea invoca faptul că lucrarea duhovnicească nu mai este posibilă astăzi, din lipsa de timp. Cerinţele multiple din planul muncii, presiunea concurenţei, volumul imens al datelor aflate în circulaţie, rolurile şi conexiunile numeroase ar putea să restrângă drastic timpul pentru cele duhovniceşti. Cu alte cuvinte, răstignit pe crucea lumii globale, captiv lucrărilor profesionale şi sociale, ar putea să pară că omul nu mai are puterea de a se răstigni şi pe Crucea lui Hristos.

În reflecţia patristică însă, găsim înţelesuri care arată că lucrarea vieţii spirituale nu este condiţionată de context. Iată un exemplu.

Tâlcuind un text din Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Maxim afirmă: „Fiecare dintre cei ce au crezut în Hristos se răstigneşte şi răstigneşte (pe cruce n.a.) împreună cu sine (şi) pe Hristos, răstignindu-se adică duhovniceşte împreună cu Hristos, după puterea proprie şi după deprinderea şi calitatea virtuţii aflate în el. (...) Unul se răstigneşte numai păcatului cu fapta şi pe acesta îl omoară, pironindu-l cu frica de Dumnezeu. Altul se răstigneşte patimilor, nelăsând slobode simţurile spre primirea vreuneia dintre exagerările produse de acestea. Altul şi gândurilor şi amintirilor vecine cu patimile (se răstigneşte). Altul şi amăgirii prin simţuri. Altul leapădă, răstignindu-se, relaţia afectuoasă a simţurilor cu cele sensibile, provenită din familiaritatea naturală cu ele. Altul stinge, prin cruce şi toată mişcarea simţurilor în general, spre a nu mai avea nicăieri nimic care să lucreze în sine în chip natural. Altul face să înceteze cu desăvârşire însăşi lucrarea minţii. (...) Aşa jertfeşte fiecare dintre noi lui Dumnezeu şi Mielul, ca într-o casă proprie, în locul reprezentat de starea conformă virtuţii lui, şi se împărtăşeşte de carnea Lui, şi se satură de Iisus. Căci Hristos Se face Miel al fiecăruia, după cum poate acela să-L mănânce.“8

Într-un mod minunat aşadar, viaţa spirituală nu exclude, ci cuprinde şi luminează toate ostenelile omeneşti, legându-le de planul mai înalt al vieţii în Dumnezeu. Omul nu trebuie să disloce din cursul obişnuit al vieţii vreuna din lucrările sale bune. Nu aşa ceva cere acordul cu viaţa duhovnicească. Nu suntem constrânşi să renunţăm la vreun rol bun, nici să abandonăm proiectul de viaţă, nu trebuie să lepădăm propria luptă, sau chemarea pe care o simţim lăuntric, pentru ceea ce dorim să realizăm în lume. Trebuie să renunţăm la păcat, la egoism, la cele care oricum ne produc daune.

Autenticitatea vieţii duhovniceşti se întrevede în faptul că ea poate însoţi fiecare mişcare bună ori lucrare folositoare a persoanei, fără să fie împiedicată de ea şi fără să împiedice desfăşurarea ei. Iar aceasta este posibil pentru că, în bunătatea Lui, Dumnezeu lucrează în viaţa fiecăruia, potrivit cu putinţele pe care acestea le-a atins, făcând fiecare lucrare bună folositoare şi ostenitorului.

Dacă ne străduim să întrevedem în locul în care suntem, în lucrările pe care le desfăşurăm, Crucea lui Hristos, şi le facem pe toate pentru Dumnezeu, tainica lucrare a lui Hristos cel Înviat va întări pe fiecare, unindu-i lucrarea văzută, pe frontul vieţii în lume, cu cea lăuntrică. Suportând presiunile lumii pentru cel Răstignit şi Înviat, omul agoniseşte viaţă din Viaţa Lui deplină.

Note

¹ ‑Cf. C. Kaewanuchit, ş.a., „Stress among Thai farm workers under globalization A causal model”, în Pertanika Journal of Social Science and Humanities, vol. 23, nr. 1, 1 martie, 2015, pp. 169‑182.

² ‑Cf. „More global individuals contribute less”, în Sciencedaily, 8 octombrie 2015, https://www.sciencedaily.com/releases/2015/10/15100 8095104.htm; „More "Global” Individuals Contribute Less”, în  http://www.haifa.ac.il/index.php/en/11‑english/news‑english/1304‑more‑global‑individuals‑contribute‑less.

³ ‑Cf. Jon A. Krosnick et all., „Subliminal Conditioning of Attitudes”, în Personality Social Psychology Bulletin, vol. 18, nr. 2, aprilie 1992, pp. 152‑162, online, la https://pprg.stanford.edu/wp‑content/uploads/1992‑Subliminal‑conditioning‑of‑attitudes.pdf.

⁴ ‑Cf. Mike Stoolmiller, Meg Gerrard, James D. Sargent, Keilah A. Worth and Frederick X. Gibbons. R‑rated Movie Viewing, Growth in Sensation Seeking and Alcohol Initiation: Reciprocal and Moderation Effects. Prevention Science, vol. 11, nr. 1, 2010, p. 1, DOI: 10.1007/s11121‑009‑0143‑z

⁵ ‑Cf. „Movies Can Raise Or Lower Hormone Levels”, în Sciencedaily, 23 iulie 2004, https://www.sciencedaily.com/releases/2004/07/04072 2085905.htm.

⁶ ‑Iată un loc ce argumentează bine de ce anume în ultima vreme, în cuprinsul ştiinţelor creierului a apărut un întreg domeniu de lucru ce investighează neuroştiinţele culturii, sau legătura dintre cultură şi activitatea cerebrală.

⁷ ‑Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 280.

⁸ ‑Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. pr. Dumitru Stăniloae, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006, pp. 456‑457.