Discernământul, virtutea care ne scapă de sclavia digitală

Dezvoltarea accelerată, în ultimele decenii, a tehnologiilor informaţionale a populat stratosfera cu staţii spaţiale de telecomunicaţii, înălţimile muntoase cu antene de retransmisie, dar a determinat şi echiparea a miliarde de oameni cu telefoane mobile, tablete, laptopuri şi alte dispozitive de conectare la reţea. Homo sapiens devine tot mai mult homo connecticus, iar viaţa cotidiană ne este influenţată de uriaşul înveliş reticular al galaxiei Internet. Profesorul francez Jean Claude Larchet, prezent la Conferința internațională organizată de portalul grec pemptousia.com la Academia Ortodoxă din Creta, sub auspiciile Patriarhiei Ecumenice, a susținut un discurs* pe tema raportării corecte și sănătoase la actualele mijloace de comunicare.

Noile media, numite şi medii digitale, ale căror instrumente sunt calculatoarele, tabletele şi în prezent mai ales smartphone-urile, şi al căror conţinut este îndeosebi cel al Internetului, reţelelor sociale şi mesajelor, au invadat viaţa oamenilor din vremea noastră, în special pe cea a tinerilor, de la vârsta de 10 ani, și uneori chiar mai devreme.

Capacităţile de comunicare rapidă şi aproape gratuită, posibilitatea de a avea acces la toţi şi la toate, precum şi forţa imaginilor vehiculate de mediile digitale le-au conferit o putere considerabilă de seducţie. Presiunea socială, mai ales cea a conformismului, dar şi organizarea economică a societăţii au făcut din ele instrumente pe care, practic, suntem obligaţi să le deţinem, alt­minteri riscând să ne vedem excluşi din anumite grupuri sau circuite sociale, administrative sau economice.

Dar mai ales este vorba despre o dependenţă internă, psihologică, instalată la utilizatorii de toate vârstele. Această dependenţă nelinişteşte pe mulţi părinţi, fiindcă este dăunătoare copiilor lor. Utilizatorii înşişi o constată şi este puternic percepută în cazurile cele mai grave, care necesită tratament serios, în special sub forma unui sevraj total, de lungă durată, și uneori a unei supravegheri psihiatrice, în spital. Adesea însă, în cazurile mai puţin grave, adicţia nu este conştientizată, pentru că obişnuinţa face să pară natural ceea ce de fapt nu este. Trebuie să remarcăm faptul că la o mare parte dintre utilizatori uzul a devenit abuz.

Fuga după like-uri înseamnă narcisism

La această conferinţă care reuneşte responsabili din media ortodoxă, noile media sunt prezentate, cel mai adesea într-un mod pozitiv, ca aparţinând sau trebuind să aparţină vieţii bisericeşti, în ideea că, în zilele noastre, acestea au devenit motoare indispensabile ale activităţii pastorale şi misionare a Bisericii. Această viziune cvasi-paradisiacă trebuie totuşi temperată. În realitate, consultarea site-urilor ortodoxe ocupă, din păcate, prea puţin loc, în comparaţie cu alte site-uri, şi mulţi tineri ortodocşi nici nu le cunosc. În marea majoritate a cazurilor, patimile care locuiesc în omul căzut îl atrag spre conţinuturi conforme lor, fie că este vorba de alegerea site-urilor vizitate sau de motivațiile comunicării prin reţelele de socializare, ca Facebook, unde narcisismul (numit de Sfinţii Părinţi ai Bisericii philautia) joacă un rol considerabil, fie că este vorba de punerea în scenă a sinelui sau de căutarea nestăpânită de like-uri care ne măgulesc ego-ul.

Am publicat recent o carte de 320 de pagini, intitulată în franceză „Malades des nouveaux médias”, care a fost tradusă în română cu titlul „Captivi în Internet” şi este în curs de traducere în engleză cu titlul „Addicts of modern medias”. Arăt în această carte, în mod detaliat şi argumentat, efectele negative, corozive şi distructive ale noilor media în diferite sfere ale vieţii umane: psihică, intelectuală, culturală, socială, relaţională şi, în fine, îndeosebi spirituală. De asemenea, propun o serie de profilaxii şi terapii, în special de natură spirituală. Pentru prezenta expunere, care trebuie să fie foarte scurtă, am ales să vorbesc doar despre post şi înfrânare ca mijloace de a limita şi controla utilizarea noilor media, devenită în cele mai multe cazuri abuzivă şi nocivă.

Efectele abuzului de Internet

Biserica Ortodoxă a rânduit pentru perioadele de post şi pentru anumite zile din cursul săptămânii sau al anului reguli de limitare şi de abstinenţă în privinţa hranei şi a sexualităţii. Unul dintre scopurile principale ale acestor rânduieli este obişnuirea duhului cu controlul impulsurilor trupeşti şi psihice şi recentrarea puterilor psihofizice pe viaţa spirituală, inducerea unei stări de foame şi a dorinţei care-l face pe om să resimtă dependenţa de Dumnezeu şi nevoia de El. Se caută dobândirea unei stări de pace în suflet, care predispune la pocăinţă şi favorizează atenţia şi concentrarea la rugăciune.

Abuzul de noile media, devenit comun, produce efecte contrare celor căutate prin post şi înfrânare: epuizarea în gol a energiei, solicitarea permanentă şi risipire în exterior, agitaţia şi zgomotele interioare neîncetate, ocupaţiile cronofage, neputinţa dobândirii sau păstrării păcii lăuntrice, distrugerea atenţiei şi a concentrării necesare trezviei şi rugăciunii.

Trebuie să subliniem că aceste efecte sunt legate de însăşi utilizarea noilor media de îndată ce ating un anumit prag, indiferent de conţinut. Aşa cum a arătat marele specialist în media Marshall Mc Luhan, mediul are un impact mai mare decât mesajul, astfel încât se poate spune că „mediul este mesajul” („the medium is the message”). Nu înseamnă că trebuie să uităm problema conţinutului: când este rău, solicită şi alimentează patimile şi creşte gradul de incompatibilitate cu viaţa ascetică, în sens larg, dăunând și mai mult vieţii duhovniceşti.

Biserica trebuie să ţină seama de aceste circumstanţe noi din vremea noastră şi să stabilească reguli adecvate, alături de cele ale postului alimentar şi înfrânării sexuale, astfel încât să-l ajute pe omul modern, printr-o limitare voluntară constantă, să se elibereze de noile adicţii care îl subjugă și astfel să-i ofere mijloacele de a trăi deplin viaţa spirituală potrivit naturii sale, condiţia adevăratei dezvoltări personale.

Cât timp ne rugăm și cât petrecem pe Internet zilnic?

Putem susţine că nici o regulă nu e necesară pentru aceasta şi că sfaturile pastorale sunt de ajuns. Putem spune acelaşi lucru și despre postul alimentar sau despre abstinenţa sexuală, pentru care însă Biserica a rânduit canoane şi chiar în modul cel mai solemn, adică la sinoadele ecumenice, cu motivaţia că regulile oficiale, formulate cu precizie, au un impact mai mare, o valoare universală şi un caracter mai imperativ decât simplele sfaturi, de altfel nu întotdeauna date în cadrul unei parohii.

Problema care se pune este aceea a naturii postului şi înfrânării practicate. Este vorba, cum s-a arătat mai sus, de limitarea timpului de conexiune şi de reglarea strictă a utilizării şi conţinutului media accesat. E necesar să renunţăm la conectarea permanentă şi să o limităm la o perioadă bine definită a zilei. E bine să părăsim media care nu este neapărat necesară, precum reţelele de socializare (Facebook, Instagram, Twitter etc.) şi toate site-urile de divertisment. Toate paginile web care conțin riscul ispitelor sau al relelor întâlniri trebuie, bineînțeles, evitate.

Este indicat să restrângem și conectarea la Internet doar pentru ceea ce este strict necesar în munca profesională sau pentru studiu.

Părinţii trebuie să-i înveţe pe copiii lor care utilizează noile media deprinderea unei anumite limitări, explicându-le sensul acesteia.

Perioadele de post sunt ocazii oferite tuturor să renunţe la relaţiile virtuale şi artificiale ale reţelelor sociale pentru a regăsi relaţii reale, concrete, profunde cu familia şi prietenii şi, la modul general, de a fi mai atenţi la persoanele din jur. Totodată, aceste perioade de post sunt prilejuri de redescoperire a liniştii şi singurătăţii, necesare în lucrarea şi dezvoltarea vieţii duhovniceşti.

În contextul acestei întruniri, problema care ar putea să se pună este de a şti dacă trebuie să extindem regula postului şi înfrânării de utilizarea noilor media şi asupra site-urilor ortodoxe. Nu vreau să trimit în şomaj parţial cea mai mare parte a participanţilor la întrunire. Intenţia mea nu este nici pe departe aceea de a limita prezenţa cuvântului creştin şi bisericesc într-o lume în care este deja prea puţin prezent.

Mai întâi, aş dori să atrag atenția asupra faptului că în ­cursul posturilor, şi mai ales în Postul Mare, un anumit număr de media ortodoxe, în special cele cu conţinut spiritual, se autolimitează: își închid site-urile pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp sau, cel puţin, încetinesc şi îşi restrâng producţia. O astfel de restricţie are valoare de exemplu şi dă mărturie despre post şi limitările la care acesta ne invită.

Ceea ce caracterizează studiul online este superficialitatea

A doua mea remarcă se referă la lectură. Este drept, un lucru pozitiv, cea mai mare parte din media ortodoxă propune, cel puţin în parte, lecturi duhovniceşti, iar unele site-uri sunt dedicate numai acestora. Deci, în principiu, nu avem motiv să limităm producţia sau consultarea unor astfel de site-uri şi pare că ar trebui chiar să le încurajăm, în măsura în care credincioşii sunt invitaţi, în perioadele de post, să facă mai multe lecturi duhovniceşti. Aş dori totuşi să semnalez aici că studiile ştiinţifice despre citirea pe ecran arată că acest tip de lectură este foarte rapid şi superficial. Pe ecrane percepem textele ca imagini. Din această cauză, textul de pe ecran, ca şi ima­ginea, face obiectul unei ­parcurgeri de suprafaţă, privirea oprindu-se de obicei numai asupra câtorva rânduri. Un studiu ştiinţific a arătat că majoritatea oamenilor nu citesc textul rând cu rând, cum se face la o carte, ci sar de sus în josul paginii, printr-o mişcare ce urmează, în genere, forma literei F: ei citesc primele rânduri, coboară puţin, citesc partea stângă a câtorva rânduri, apoi coboară de-a lungul părţii stângi a paginii.

Un al doilea studiu a concluzionat că un cititor mediu pe Web nu citeşte decât aproximativ 20% din text.

Un al treilea studiu a stabilit că cele mai multe pagini Web sunt privite maximum 10 secunde, ceea ce arată cu toată claritatea că ele nu sunt citite cu adevărat.

Lectura pe ecran nu se opreşte deloc asupra cuvintelor sau expresiilor. Este o lectură care nu încurajează aprofundarea celor citite anterior. Este o citire superficială, care nu lasă loc unui efort de înţelegere şi memorare.

Sub multe aspecte, multimedia face relaţia cu textul mai instabilă, lejeră, fragilă şi efemeră.

Avem nevoie de o „conectare” mai profundă la Dumnezeu și la aproapele

Perioadele de post pot şi trebuie să fie perioade când timpul şi calitatea lecturii pot fi regăsite prin renunţarea la suporturile digitale în favoarea suporturilor imprimate, în particular a cărţilor care, aşa cum ne arată toate studiile, permit o lectură mult mai rodnică decât citirea pe ecran, neavând inconvenientele acesteia din urmă.

Totala detașare de media, de orice fel ar fi, de-a lungul perioadelor de post, este o soluție ideală pentru a regăsi isihia (liniștirea) indispensabilă aprofundării vieții duhovnicești, care este tocmai principalul scop al timpului postirii.

În concluzie, aş dori să sesizez că sunt numeroase clinici private şi hoteluri care propun sejururi mai lungi sau mai scurte de deconectare totală, la preţuri pornind de la 1.000 de euro sau 1.200 USD pe săptămână.

Biserica Ortodoxă ar trebui să ofere oficial această posibilitate de retragere în timpul posturilor, gratuitatea serviciilor fiind asigurată şi accesibilă tuturor, cu un plus de profit spiritual, care nu se mai găseşte în alt loc. Una dintre acele clinici are ca slogan publicitar: „Deconectaţi-vă, ca să vă puteţi reconecta”. Biserica își poate împropria acest slogan, cu menţiunea: „Deconectaţi-vă de la noile media, ca să vă reconectaţi la Dumnezeu şi la aproapele”.

Un teolog ancorat permanent în prezent

Autor a zeci de cărți și sute de articole apărute la edituri de prestigiu din Franța și din alte țări, Jean-Claude Larchet este actualmente tradus în peste 17 limbi. Cunoscut publicului românesc prin remarcabilele sale volume: „Persoană și natură. Sfânta Treime – Hristos – Omul”, „Terapeutica bolilor spirituale”, „Tradiția ortodoxă despre viața de după moarte”, „Creștinul în fața bolii, a suferinței și a morții”, „Sfârșit creștinesc, fără durere, neînfruntat, în pace…”, multe dintre ele apărute la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, teologul francez dovedește prin scrisul său o fină erudiție teologică. Opera lui abordează teme clasice de mare profunzime teologică, dar și o serie de probleme cu care se confruntă societatea astăzi. Doctor în filosofie (1987) și în teologie (1994), Jean-Claude Larchet face dovada iubirii și cunoașterii scrierilor și a gândirii Sfinților Părinți, care-l inspiră la tot pasul în afirmațiile teologice pe care le face în lucrările sale, remarcându-se ca unul dintre cei mai cunoscuți teologi pe care îi are Ortodoxia astăzi.

(Traducere din limba franceză de pr. Nicolae Dascălu)

Notă:
* „Cerere către toate Bisericile locale de includere explicită în normele privind posturile şi zilele de post a abţinerii de la utilizarea Internetului şi a reţelelor de socializare” reprezintă titlul original al discursului teologului ortodox Jean-Claude Larchet, prezentat la cea de-a 2-a Conferinţă internaţională despre media digitală şi pastorala ortodoxă (DMOPC 18), Academia Ortodoxă din Creta, Kolympari, 18-21 iunie 2018.