Fericire deplină fără înviere?

Un fir neîntrerupt uneşte toate strădaniile omeneşti, păstrate de-a lungul timpului în reflecţiile filosofice sau în operele de artă, în paginile literaturii sau în încordatele explorări ştiinţifice: căutarea neobosită a secretului traiului fericit, calea împlinirii propriei vieţi. Eforturile spiritualităţilor, culturilor şi civilizaţiilor lumii sunt expresiile acestui deziderat vital, acela de a găsi, gusta şi păstra cât mai mult, lăuntric şi social, într-un mod cât mai durabil cu putinţă, viaţa frumoasă, bună şi îndestulată.

Este adevărat, de-a lungul timpului şi pe întinderea largă a lumii, împlinirea vieţii, mulţumirea sau fericirea au fost înţelese diferit, dar, dincolo de aceste deosebiri, întreaga mişcare a istoriei umanităţii şi a vieţii lumii caută, în ultimă instanţă, dobândirea fericirii.

De aceea, o privire duhovnicească asupra omenirii scoate la iveală că omul - fiinţă spirituală creată după chipul lui Dumnezeu, e menit să trăiască bucuria, experiind frumuseţea Lui şi trăind o viaţă deplină în comuniunea de iubire cu El. În acelaşi timp, prin strădaniile lui autonome, desfăşurate într-o lume aflată sub auspiciile căderii lui Adam, omul lipsit de spiritualitatea credinţei strigă neputincios după fericire, resimţind totodată rănile lumii sensibile, şi dovedind, prin aceasta, că nu se poate mulţumi cu ceea ce primeşte în cuprinsul ei, indiferent cât de mare, cât de frumoasă şi de bogată ar fi lumea. Nevoia şi căutările lui sunt mereu umbrite de finitudinea lui. Toată agoniseala materială şi întreaga ştiinţă, toate luminile adunate în lumea aceasta sunt umbrite inevitabil de suferinţă, de perisabilitate şi în cele din urmă de moarte.

Anxietate şi depresie în era bunăstării

Epoca actuală nu face excepţie. În ultimele decenii, pentru foarte mulţi dintre semenii noştri, în multe feluri, prin eforturile ştiinţei şi prin activităţile sociale, viaţa s-a îmbunătăţit simţitor. Astăzi avem parte, evident, de mai multă bunăstare. Progresul economic, tehnica, dezvoltarea tehnologiilor contribuie la eforturile omeneşti, eficientizând activităţile zilnice, educaţia, tratamentul medical, munca profesională şi casnică.

Cu toate acestea, statisticile scot la iveală o situaţie paradoxală: 10% din populaţia lumii se luptă cu anxietatea şi depresia, aceste afecţiuni cumulând, chiar şi în ţările bogate, până la o cincime din toate formele de invaliditate. Multe din aceste cazuri rămân nedepistate sau netratate, statisticile arătând că mai puţin de o treime din persoanele care suferă de anxietate sau depresie primesc tratament şi îngrijire¹.

Abundenţa materială nu mulţumeşte

Starea de bine este afectată de ofertele societăţii de consum? Unele cercetări recente oferă răspunsuri surprinzătoare. Studiile arată că posibilitatea de a alege între ofertele pieţei, dar şi procesul propriu-zis al deliberării dăunează stării de bine, diminuând starea de mulţumire. Cu toate acestea, susţin cercetătorii, până la 66% dintre oameni sunt dornici să aibă parte de mai multe opţiuni şi de situaţii în care trebuie să delibereze. Aşadar, pe măsură ce avem mai multe opţiuni, starea de mulţumire devine mai fragilă. Aceasta întrucât mulţumirea pe care o câştigăm de pe urma opţiunii făcute e diminuată de regretul ascuns că am ratat şansa de a le încerca pe toate celelalte.

Constatări de acest fel ne conduc direct în miezul spiritualităţii creştine. Simplitatea vieţii, o anumită înstrăinare de lume odihnesc şi întăresc sufletul în faţa tentaţiilor materiale. Asceza şi înfrânarea sunt centurile de siguranţă care liniştesc mintea şi inima, stingând grija pentru cele materiale şi dorinţele multiplicate născute din ele. Cercetările arată că ne este mai bine dacă, prin înfrânare, ajungem să fim mulţumiţi cu cele materiale pe care le avem decât să urmărim încordaţi împlinirea dorinţelor de a avea altele. Unii autori din medicina integrativă, preocupaţi de starea de bine, afirmă fără echivoc: mulţumirea pe care o trăieşte cel care crede că a primit deja toate lucrurile materiale pe care şi le-ar fi dorit e mult mai stabilă decât fericirea celui care speră să dobândească lucruri pe care încă nu le are².

Aşadar, bunăstarea materială nu asigură starea de mulţumire. Dimpotrivă, posibilitatea de a alege şi procesele deliberative întârzie aceste clipe. Şi, deşi libertatea de a alege între mai multe opţiuni şi deliberarea ca atare par atrăgătoare, oferind persoanei o anumită senzaţie a puterii, în realitate ele obosesc, amânând starea de bine şi odihna interioară.

Inteligenţă spirituală pentru dobândirea fericirii

Alte date recente arată că pentru a obţine o stare de bine, tinerii caută experienţe extraordinare, în timp ce persoanele în vârstă se simt mai bine în decorul familial şi în cuprinsul unei zile obişnuite de viaţă. Este adevărat că şi cei tineri, şi cei în vârstă resimt o stare de fericire în anumite experienţe extraordinare, însă, potrivit studiilor, doar cei în vârstă dovedesc putinţa de a extrage fericirea din experienţele simple ale vieţii³. Particularitatea aceasta ţine, pentru unii autori, de inteligenţa spirituală, mai precis putinţa privirii şi a minţii de a sesiza lecţiile spirituale ascunse în situaţiile concrete ale vieţii⁴.

Din perspectiva spiritualităţii creştine, aici s-ar putea întrevedea cum ştiinţa scoate la iveală faptul că fericirea rezidă într-o viaţă prin credinţă, din mijlocul căreia omul sesizează înţelesurile duhovniceşti ascunse în lume, punându-le în legătură cu Dumnezeu, şi urcând prin aceasta către o tot mai intensă comuniune cu El.

Starea de mulţumire depinde de cât dăruim, nu de ceea ce avem

Dacă ţinem seama de cele spuse până acum, e de aşteptat ca viaţa spirituală să ofere cadrul adecvat pentru un raport edificator al omului cu lumea. Simplitatea, înfrânarea, celelalte osteneli duhovniceşti, văzute ca trepte către viaţa spirituală, îl eliberează pe om din hăţişul dorinţelor pentru cele trecătoare. Preţuind mult mai puţin averea, banii sau bunurile perisabile, omul duhovnicesc le dăruieşte pe toate semenilor, cu mai multă uşurinţă şi bucurie.

Şi în privinţa aceasta, cercetările arată că starea de mulţumire este mai pregnantă atunci când dăruim decât atunci când sporim ceea ce avem. Contrar aşteptărilor, mulţumirea creşte odată cu generozitatea, nu cu nivelul veniturilor! Studiile arată că şi cei care dăruiesc ceva semenilor aflaţi în nevoi, chiar dintr-un salariu mai mic, au la sfârşitul zilei o stare mai bună în comparaţie cu cei care cheltuiesc în interes propriu⁵. Cu alte cuvinte, singurul mod de a cumpăra fericirea este să cheltuim banii şi averea pentru semenii noştri.

Faptele bune nasc emoţiile bune

Comportamentul generos are şi alte efecte. De exemplu, persoanele care fac acte de caritate au beneficii emoţionale. Datele arată că faptele bune se transformă în sentimente bune! Se cunoştea faptul că oamenii generoşi sunt mai feriţi de îmbolnăvire⁶, şi că generozitatea antrenează un sentiment înrudit cu cel al unei vieţi împlinite. Însă rezultate recente arată mai mult: starea de bine de pe urma întrajutorării e mai intensă şi durează mai mult dacă fapta e săvârşită în mod direct, nu printr-un intermediar. Dincolo de actul de caritate, întrajutorarea duce la realizarea unei conexiuni sociale, a unei legături interpersonale care naşte şi susţine, pentru mai multă vreme, un sentiment pozitiv. Oamenii se simt mai bine dacă au făcut ei înşişi un act de caritate, pentru că legătura dintre cel milostiv şi cel nevoiaş transformă faptele bune în sentimente bune. Relaţia directă dintre donator şi beneficiar măreşte „răsplata emoţională“ a actului de caritate⁷.

Mai general, având ca efect o stare de bine, dărnicia aduce şi beneficii organizaţionale, pentru că bunătatea şi întrajutorarea sporesc coeziunea echipelor de lucru⁸. În fine, cei darnici, având o stare de bine mai pregnantă, sunt mai productivi la locul de muncă şi cetăţeni mai buni în plan comunitar⁹.

Succesele de etapă nu aduc starea de fericire

În mod obişnuit, credem că un succes ne face fericiţi, în timp ce un insucces ne face nefericiţi. Studiile arată însă date contraintuitive. E adevărat că, după un eveniment fericit, ne simţim fericiţi, tot aşa cum după un eveniment trist ne simţim întristaţi. Totuşi, dacă această comparaţie între cei fericiţi şi cei nefericiţi e făcută după mai mult timp de la evenimentele cu pricina, rezultatele sunt contraintuitive. Pentru fiecare în parte, doar după câteva luni nivelul de fericire va fi la fel ca înaintea evenimentului cu pricina. Mai mult chiar, aşa cum afirmă unul dintre cercetătorii stărilor de fericire, unele rezultate arată că, după mai mulţi ani de la evenimentele care le-au pecetluit viaţa, persoanele suferinde şi câştigătorii la loto tind să se simtă la fel de fericiţi!¹⁰

Aceasta indică faptul că starea de fericire nu depinde de (in)succesul de moment, ci de alte dimensiuni ale vieţii.

Fără spiritualitate, împlinirea vieţii e imposibilă

Viaţa omului nu se desfăşoară doar în cuprinsul lumii sensibile. Multe din căutările, întrebările şi năzuinţele spiritului depăşesc hotarele lumii, urmărind o înţelegere mai profundă a vieţii, ţintind către o edificare spirituală. Căutările încordate ale vechilor religii, reflecţiile filosofice ale Antichităţii greceşti, îndelungata aşteptare a profeţilor Vechiului Testament, dar mai ales toate strădaniile ascetice şi mistice ale sfinţilor sunt expresia vie a nevoii omului de a trece dincolo de cadrul lumii sensibile, dincolo de moarte, către o viaţă eliberată de tirania perisabilităţii, deplin fericită. De aceea, teologia vede odihna dinspre cele materiale ca fiind premisa pentru o mişcare neobosită a spiritului către înălţimile spirituale. Experienţa Părinţilor filocalici ne indică aceasta: pe măsură ce sufletul se odihneşte de războaiele ce vin dinspre lumea sensibilă, el prinde puteri pentru eforturile duhovniceşti de lucrare a virtuţilor, în jertfirea de sine, cu dragoste şi milostenie pentru semeni.

Şi în această privinţă rezultatele cercetărilor nu lipsesc. Starea de bine, fericirea, e influenţată mult de spiritualitatea vieţii. De exemplu, viaţa spirituală cultivă în copiii de 8-12 ani capacitatea de a avea relaţii de calitate, dar şi disponibilitatea de înţelegere a valorilor propriei vieţi¹¹. Pe de altă parte, cercetările arată că adulţii de vârstă mijlocie, care au familie şi copii, au mai multe stări de bine, resimţind mai pregnant faptul că viaţa lor are un sens, în ciuda greutăţilor ce vin din responsabilităţile parentale şi gospodăreşti¹².

Rezultate de acest fel arată că valorile religioase, trăite în experienţa eclesială, cu toate înţelesurile lor spirituale, furnizează o viaţă mai bună, mai aproape de împlinirea spirituală. În stare de jertfă, omul îşi împlineşte vocaţia de făptură creată după chipul lui Dumnezeu cel Iubitor, după Chipul Fiului Care S-a jertfit pentru noi. Aşa înţelege teologia de ce comportamentele care se nasc din virtuţile spiritualităţii creştine, cum sunt bunătatea, voluntariatul, jertfa vieţii de familie, orientată către creşterea copiilor şi ajutorarea celorlalţi, dau fiecare o stare de bine.

Viaţa Celui Înviat e Lumina oamenilor

Învierea lui Hristos, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, luminează întreaga lume, cuprinsul istoriei şi culturile ei. Toate interogaţiile filosofiei privitoare la viaţă şi moarte, la fericire şi viaţa deplină, întregul suspin al artelor după frumuseţea şi împlinirea spiritului omenesc, toate nevoinţele şi căutările oamenilor pentru dobândirea bunăstării, strădania încordată pentru depăşirea condiţionărilor strâmte ale lumii sensibile primesc astăzi răspuns dumnezeiesc. Iubirea lui Dumnezeu, arătată nouă în Fiul făcut om, e leacul păcatului şi al morţii! Vindecarea deplină a omului, deopotrivă cu împlinirea căutărilor sale stau ascunse în dragostea lui Hristos, Cel Ce se coboară la noi ca să ne ridice pe noi, prin Învierea Lui, dincolo de moartea noastră, în iubirea veşnică a Sfintei Treimi.

Umbrele finitudinii omeneşti, neputinţele şi bolile, dar şi cea mai dramatică dintre realităţile vieţii noastre, moartea, sunt descoperite luminos, prin Sfintele Pătimiri ale lui Hristos şi prin Învierea Lui care urmează lor. Aşa Hristos ne dezvăluie că suferinţele şi căutările vieţii nu primesc un răspuns deplin în lumea aceasta, ci prin El, ele sunt trepte ale pătimirilor noastre rânduite să ne despartă de păcat ca să primim, uniţi cu El, bucuria deplină din roadele Învierii Lui.

Luminile lumii nu pot constitui lumina vieţii noastre. La capătul strădaniilor omeneşti în lume, fericirea şi mulţumirea primite ca răsplată de la ea sunt perisabile. Nici ştiinţa, nici puterea, nici averea, şi cu atât mai puţin plăcerile divertismentului nu pot furniza starea autentică de fericire. Pentru că ele nu pot încărca suferinţa cu un sens care să ne ajute să o purtăm demn, şi nici nu ne pot ajuta să ocolim moartea. De aceea, luminile acestei lumi, oricare ar fi ele, nu pot fi lumina vieţii noastre. Doar Viaţa Lui este lumina oamenilor (Ioan 1, 4), pentru că doar prin Învierea Lui noi dobândim ceea ce căutăm cu adevărat în cuprinsul lumii, anume viaţa veşnică.

În dărnicia arătată altora noi exersăm dăruirea de sine, şi în milostenia arătată altora, noi ne învrednicim de mila lui Dumnezeu cel milostiv, arătată nouă în fiecare zi. De aceea, jertfind cele trecătoare ale lumii omul câştigă iubirea netrecătoare a semenilor şi a lui Dumnezeu. Tot aşa cum prin dăruirea de sine el se împlineşte pe sine, după modelul lui Hristos Care a îndumnezeit firea omenească prin Jertfa Sa pe Cruce. Şi, în experienţa acestei dăruiri de Sine, şi în Învierea Lui, noi primim arvuna fericirii depline şi veşnice către care suntem chemaţi cu toţii, limanul de odihnă al tuturor căutărilor noastre, viaţa şi bucuria întreolaltă, în iubirea veşnică a Sfintei Treimi.

Note: 1 ‑Cf. World Happiness Re­port, 2013, John Helliwell, Ri­chard La­yard şi Jeffrey Sachs (ed.), p. 39.

2 ‑Cf. Andrew Weil, Fericirea spon­tană, trad. Iustina Co­jo­ca­ru, Editura Curtea Ve­che, Bu­cu­reşti, 2012.

3 ‑Cf. Amit Bhattacharjee şi Ca­ssie Mogilner, Happi­ness from Or­di­na­ry and Ex­traordinary Ex­peri­en­ces în curs de apariţie în rev. Jour­nal of Consumer Re­search, Ju­ne 2014, dis­po­nibil în http://old.scien­cedaily.com/releases/2014/02/140211094256.htm.

4 ‑Cf. Robert Emmons, „Is Spi­ri­tu­a­lity an Inteli­gence? Motiva­tion, Cogni­tion and the Psycho­logy of Ul­timate Concern“, în rev. The International Journal for The Psychology of Re­li­gi­on, nr. 10, 2000, pp. 3-26.

5 ‑Cf. Elizabeth W. Dunn, ş.a., „Spen­ding Money on O­thers Pro­motes Happi­ness“, în rev. Sci­ence, 21 mar­tie 2008, vol. 319, nr. 5870, pp. 1687-1688.

6 ‑Cf. R. Veenhoven, „Heal­thy happiness: effects of ha­ppiness on physical health and the con­se­quen­ces for preventive health care“, în rev. Journal of Ha­ppi­ness Studies, september 2008, vol. 9, nr. 3, pp. 449-469.

7 ‑Cf. Lara B. Aknin ş.a., „Does so­ci­­al connection turn good deeds in­to good feelings? On the value of putting the «social» in pro­so­cial spending“, în rev. In­ter­na­tio­­nal Journal of Ha­ppi­ness and Development, 2013, vol. 1, nr. 2, pp. 155-171.

9 ‑Cf. World Happiness Re­port, 2013, John Helliwell, Ri­chard La­yard and Je­ffrey Sachs (ed.).

8 ‑Cf. Elizabeth W. Dunn, art. cit.

10 ‑Cf. Daniel Gilbert, În că­u­ta­rea fe­­ricirii, trad. Miha­e­la Va­ca­riu, Editura Curtea Ve­che, 2013.

11 ‑Cf. Mark Holder ş.a.. „Spi­ri­tu­a­lity, Religiousness, and Happi­ness in Chil­dren Aged 8-12 Years“, în rev. Journal of Ha­ppiness Stu­dies, April 2010, vol. 11, nr. 2, pp. 131-150.

12 ‑Cf. Claire E. Ashton-Ja­mes, ş.a., „Parents Reap What They Sow, Child-Cen­trism and Pa­ren­tal Well-Being“, în rev. So­ci­al Psy­chological and Perso­na­­lity Science, no­iembrie 2013, vol. 4, nr. 6, pp. 635-642.