Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Actul de naștere al poporului român

Actul de naștere al poporului român

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 16 Iun, 2020

Vă este cu siguranță cunoscută imaginea monumentului de la Adamclisi și știți că este o reconstituire recentă (1977) a celui antic. În plus, nu se vizitează în interior, așa că prea multe n-ar fi de văzut și aflat. În realitate, Adamclisi înseamnă mult mai mult decât atât: o cetate romană senzațională, întinsă pe zece hectare, un muzeu impresionant și, nu în ultimul rând, o istorie care trebuie cunoscută. Istoria noastră, a românilor. Care, din mai multe motive, se poate spune că începe aici, în Dobrogea.

Am ajuns la Adamclisi pe o vreme ploioasă, care nu reușea însă să întunece strălucirea monumentului Tropaeum Traiani, nici frumusețea generosului parc înconjurător, străbătut de alei prevăzute cu multe bănci și colorat de flori. Și, culmea, nu eram, sub ploaie, singurii vizitatori! O familie ignora și ea timpul, admirând timpurile... Văzut de aproape, monumentul este mult mai frumos decât de la distanță, pentru că este acoperit de basoreliefuri superbe și se profilează pe cer ca o navă spațială. În plus, ceea ce nu poți vedea decât la fața locului este frumusețea împrejurimilor.

Pe teritoriul României, Tropaeum Traiani nu are termen de comparație, fiind considerat actul de naștere al poporului român, iar după unele aprecieri, este chiar unic în lume. A fost ridicat între anii 106 şi 109 d.Hr., din ordinul împăratului Traian, chiar pe locul unde s-a dat bătălia finală a războiului daco-roman din 101-102, o confruntare crâncenă în care au murit 3.800 de soldați romani. Monumentul se compune dintr-un tambur cilindric la care se ajunge urcând câteva trepte. Cilindrul este protejat printr-un acoperiş format din solzi de piatră, precum țiglele de mai târziu. Deasupra se găsesc două prisme hexagonale, care includ inscripţia dedicată de Traian lui Marte Răzbunătorul, iar în vârf tronează trofeul propriu-zis, o armură cu patru scuturi cilindrice. Senzația de echilibru și armonie vine din faptul că monumentul are înălţimea egală cu diametrul, aproximativ 40 de metri.

Ansamblul antic mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereți se aflau înscrise numele soldaților romani căzuți în lupta de la Adamclisi, și un mausoleu cu trei ziduri concentrice, în care se pare că a fost înmormântat comandantul care a obținut victoria din anul 102, dar a pierit în bătălie. 

Șase secole de înflorire într-un peisaj ­de vis

Am coborât, conduși de amabila noastră gazdă, Mariana Petruț, pe un drum șerpuit, dar asfaltat, ocolind parcul monumentului și ajungând întâi într-o latură, apoi în cea opusă a cetății impunătoare ridicate de romani acum două milenii, după cucerirea Daciei în urma celor două bine-cunoscute războaie. Ca și Tropaeum Traiani, de altfel. Ca și, patru ani mai târziu, Columna de la Roma. Tare mândri trebuie să fi fost romanii că au reușit să învingă o armată de trei ori mai puțin numeroasă decât a lor și mult mai slab dotată!

Cetatea, care purta același nume ca monumentul aflat pe un deal mai încolo, e străbătută dintr-un capăt în celălalt de canalul de aducțiune a apei și este riguros, geometric organizată. Fostele construcții se „citesc” clar în contururile de piatră care s-au păstrat.

Lista celor care au făcut aici cercetare arheologică, începând cu Grigore Tocilescu, este impresionantă. Și azi sunt organizate anual cercetări de suprafaţă în ceea ce este cel mai vechi şantier arheologic din România. Pe vremea lui Marcus Aurelius, cetatea fusese ridicată la rang de municipiu.

Oraşul, care a fost locuit vreme de șase secole, având șase bazilici, aducţiuni de apă curentă, canalizare și băi publice, se afla la o importantă răscruce de drumuri care duceau de la Dunăre spre Marea Neagră şi de la sud spre nord, prin mijlocul Dobrogei. Cu toate acestea, ruinele lui au rămas necunoscute până la începutul secolului al 19-lea, când au fost semnalate de... mai mulţi călători străini. În 1881 au început aici săpăturile conduse de Tocilescu, și fostul municipiu roman a încetat să mai fie necunoscut. Azi, dincolo de vale se zărește Mănăstirea `Sfântuls Apostol Filip~, într-un peisaj de vis.

Epopeea metopelor

Dar cu siguranță cea mai mare și mai plăcută surpriză pe care o are cel care calcă prima dată în zonă este muzeul dedicat monumentului, aflat în centrul comunei Adamclisi. Mare, elegant și luminos, rivalizează cu cel de la Histria, fiind, ca și acela, organizat pe două niveluri.

Este impresionant să vezi cât de mult s-a păstrat totuși din monumentul original, deși, când a fost descoperit, în 1882, de marele arheolog Grigore Tocilescu, era o ruină. Timp de 12 ani a muncit aici Tocilescu. Piesele salvate au fost aduse cu mari eforturi la București: în care trase de boi până la Rasova (drumul cel mai scurt de la Adamclisi la Dunăre), încărcate pe şlepuri şi transportate până la Giurgiu, de unde plecau pe calea ferată în Capitală. A durat câțiva ani! Au fost depuse în curtea Universităţii, unde funcţiona Muzeul Naţional de Antichităţi, apoi au fost mutate, în 1923, la cererea marelui istoric și arheolog Vasile Pârvan, în Parcul Carol I, iar de-acolo, în 1948, din iniţiativa arhitectului Horia Teodoru, în curtea Muzeului de Artă Naţională, în prezent Muzeul Ţăranului Român. Ulterior, au făcut drumul înapoi la Adamclisi, unde au fost expuse sub sticlă lângă nucleul monumentului, și abia în 1977, odată cu reconstrucția acestuia, au ajuns unde sunt acum!

Mariana Petruț ne spune că, din cele 54 de metope (plăci cu basoreliefuri) inițiale, s-au păstrat 48, alături de multe alte fragmente din monument, inclusiv trunchiul uriașei statui din vârf, care scruta orizonturile de la înălțimea de 150 de metri (dealul) + 40 de metri (monumentul).

La fel ca pe Columnă, metopele de la Adamclisi reproduc scene de luptă. În care întotdeauna romanii sunt în avantaj, desigur... Scenele sunt cronologice, deci ai în față narațiunea bătăliei, o adevărată bandă desenată antică, în piatră!

Materialul arheologic suplimentar din muzeu a fost descoperit atât pe teritoriul cetății, construită pe locul unei mai vechi așezări geto-dacice, cât și în satele din zonă. În afara obișnuitelor vase de ceramică, de la opaițe la amfore și urne funerare, se remarcă piesele de sticlă, dintre care unele erau pentru produse cosmetice, iar altele serveau pentru... păstrarea lacrimilor vărsate când îți murea cineva drag! Cantitatea de lacrimi vărsate în lacrimariu măsura durerea.

Ansamblul de la Adamclisi este un loc destul de vizitat, inclusiv de către străini, chiar și în scurtul răstimp trecut de la redeschiderea muzeelor. Nu doar la Tropaeum Traiani am întâlnit vizitatori, ci și la cetate. Monumentul, orașul antic și muzeul își așteaptă în continuare oaspeții, care trebuie să știe cât de frumos și de interesant e totul aici, lucru la care încercăm să contribuim și noi prin acest articol.

Citeşte mai multe despre:   Adamclisi