Cristina Cânepă este cadru universitar la UPB (Universitatea Politehnică din București), unde predă matematică. Experienţa sa ca româncă ajunsă la studii peste Ocean este una extraordinară. Pittsburgh este locul unde a învățat ca studentă și a urmat cursurile postuniversitare. Acolo trăiește o mică Românie. Care-și păstrează credința, obiceiurile și limba. Biserica e cea unde identitatea românească se exprimă deplin. În interviul pe care ni l-a acordat, Cristina ne vorbeşte despre cum a fost înfiinţată Sala Românească în clădirea Universităţii din Pittsburgh, despre cum a reuşit comunitatea românească de acolo să se organizeze astfel încât românii să conteze în zonă.
Cristina, ai studiat în Pittsburgh, Statele Unite, ulterior te-ai întors în România. Povesteşte-ne câte ceva despre experienţa ta acolo, impresiile şi ce îţi mai aminteşti despre comunitatea de români de acolo.
Aș începe prin a vorbi puțin despre Pittsburgh pentru că fiecare comunitate s-a dezvoltat în funcție și de specificul locului. Pittsburgh este un oraș foarte frumos, aflat la confluenţa râurilor Allegheny și Monongahela, care formează din acest punct râul Ohio, râu care traversează apoi câteva state spre a se vărsa în Mississippi. Datorită acestei poziții, Pittsburgh a fost și este un important port fluvial. În Pittsburgh se găsesc numeroase poduri, iar acestea, împreună cu zgârie-norii din centrul său, reprezintă imaginea cea mai întâlnită în vederile trimise de aici.
Emigranţii şi-au fondat bisericile lor
Dar Pittsburgh este mult mai mult de atât. E un oraș cu multe comunități etnice datorită istoriei sale de urbe foarte dezvoltată economic și industrial. Depozitele de minereuri găsite în apropierea sa au dus la o creștere spectaculoasă a industriei oţelului în secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX. Emigranții care au venit aici de-a lungul timpului pentru a lucra și a-și face o viață mai bună au ajuns să fondeze biserici care există și azi: biserica grecească, poloneză, ucraineană, sârbească, antiohiană, rusă.
Astăzi, când se vorbește peste tot despre globalizare, ar fi util de analizat exemplul Pittsburgh-ului, care a știut să păstreze și să prețuiască specificul naţional al fiecărei comunități etnice, bogăția acestor culturi fiind văzută ca un aport extrem de valoros la cultura și specificul orașului.
Ce ne poţi spune despre comunitatea românească de acolo, cum s-a format şi cum au reuşit românii să-şi păstreze identitatea lor etnică şi naţională, aflaţi atât de departe de casă?
Spre a pune în evidenţă specificitatea și unicitatea fiecărei comunități, Universitatea din Pittsburgh a hotărât, în anul 1926, să demareze un program al Sălilor naționalităților în cadrul clădirii Catedrala Învățăturii. Au fost trimise invitații către numeroasele comunități etnice de a amenaja câte o sală de clasă reprezentativă culturii lor. Universitatea oferea sala, dar toate materialele, manopera, proiectarea, precum și fondurile necesare constituiau responsabilitatea fiecărei comunități.
„În 1943, într-un an când România era în război, s-a inaugurat Sala Românească”
Atât comunitatea românească din Pittsburgh, cât și Ministerul de Externe al României de atunci au răspuns pozitiv invitației și, în 1943, într-un an când România era în război, s-a inaugurat Sala Românească. Realizarea unei săli tipice în cadrul acestui program al naționalităților a durat între trei și 10 ani și a costat echivalentul a aproape 400.000 de dolari, o sumă considerabilă, având în vedere că banii au fost strânși în timpul Marii Crize și al celui de-al Doilea Război Mondial.
Oferă-ne câteva detalii despre Sala Românească din clădirea Catedrala Învățăturii a Universităţii din Pittsburgh.
Sala Românească a fost proiectată de arhitectul N. Ghica-Budești și are încadramente de lemn sculptate cu motive populare românești. Deasupra tablei se găsesc icoane în stil ortodox cu Maica Domnului și Mântuitorul. Pe peretele din spatele clasei se află un mozaic în care este reprezentată familia Brâncovenilor cu cei 11 copii și sfetnicul Ianache.
Românii au ales să fie reprezentați de icoane, de arta populară și de Sfinții Brâncoveni
Mozaicul a fost donat de Guvernul României. E relevant faptul că, într-un an în care se aflau în război, românii au ales să fie reprezentați, chiar și peste hotare, de icoane, de arta populară și de Sfinții Brâncoveni. Acestea erau reperele românilor din 1943 și ceea ce considerau ei că îi reprezintă din istoria și cultura lor. Aceste valori ne mai reprezintă oare și pe noi, românii din 2021? Cu siguranță că da!
Desigur că ne mai reprezintă şi acum! De fapt, aceste repere spirituale şi identitare sunt cele care ne oferă stabilitate sufletească în vremuri de criză, mai ales în cazul românilor aflaţi departe de casă. De regulă, în ţările unde au fost nevoiţi să plece, românii şi-au înfiinţat bisericile lor şi, mai ales acolo unde sunt comunităţi mari de români, biserica este nelipsită. Cum şi-au înfiinţat românii din Pittsburgh biserica românească şi ce evenimente obişnuiesc să organizeze?
Comunitatea românească din perioada mai recentă a reușit să cumpere de la Biserica Catolică o clădire a unei biserici din cartierul Mckees Rocks. Aceasta s-a realizat prin multă rugăciune și prin eforturile enoriașilor români. Au ales că hram al bisericii pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, astfel că hramul era mereu legat de Ziua Națională a României. Slujba este în limba română, la fel că în România.
Ce mi-a plăcut foarte mult la această biserică era că, după slujba de duminică, se organizează o agapă frățească la care luau parte toți cei care doreau. Clădirea bisericii are și o sală de mese destul de spațioasă și o bucătărie, astfel că pot sta la masă și 30-40 de persoane. La sărbătorile mari sunt, bineînțeles, și mai mulți.
Sărbătorile de Paști petrecute la Pittsburgh mi le amintesc învăluite într-o adevărată atmosferă de bucurie și comuniune. Mă rog lui Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toți cei pe care i-am cunoscut acolo, m-am simțit acasă în biserica din Pittsburgh, înconjurată de oameni calzi și primitori. Când am avut nevoie de un sprijin, l-am găsit în cadrul acestei comunități românești (și de la biserică, și de la universitate), le sunt recunoscătoare și îi port cu mine, chiar așa, la mare depărtare, pe toți cei care m-au ajutat cu un cuvânt, o încurajare, o rugăciune. Faptul că românii au biserica lor în Pittsburgh reprezintă o mare bucurie și binecuvântare. Și în acest an sperăm că vor putea ajunge la biserică de Înviere, pentru a răspunde la chemarea părintelui în dulcea limbă românească: „Veniți de luați Lumină!”.
