Lumina - sub semnul Sfântului Apostol Pavel

Prin facultate învățam la cursurile de Istoria presei, așa, în câteva fraze, că Sfântul Pavel este primul ­jurnalist creștin. S-a lipit de inima mea această informație care se dorea a fi doar un detaliu istoric. Din acel punct și până la întâlnirea personală cu Sfântul Pavel m-au despărțit câțiva ani ­de studiu, o teză de licență pe presa religioasă aflată în proces de formare și încăpă­țânarea de a nu mă mai întoarce în presa laică. 

Prietenia mea cu Sfântul Pavel s-a produs în timp, însă aveam să o aprofundez în 2005, anul de naștere al cotidianului „Ziarul Lumina”. Acopeream domeniul religios cu relatarea evenimentelor ce dădeau fervoare cetății Iașilor în perioada sărbătorii Cuvioasei. Este aproape inutil să spun că pentru ieșeni Sfânta Parascheva e o prezență atât de apropiată, încât o numesc simplu, Cuvioasa. Se încetățenise tradiția ca, de hram, să fie aduse în vizită moaștele altui sfânt spre închinare, de obicei din Grecia. În acel an, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la acea vreme Mitropolit la Iași, a avut inspi­rația de a-l invita pe Sfântul Pavel. Este adevărat, ar trebui să spun că s-a făcut invitație către Mitropolia Veriei pentru aducerea moaștelor Sfântului Apostol Pavel. Însă pentru mine, ca jurnalist la primul cotidian creștin din România, venirea Sfântului Pavel la Iași a fost ca întâlnirea unui actor începător cu marele dramaturg Shakespeare. Pe lângă aceasta, era pentru prima dată în scurta istorie a „Ziarului Lumina” când trebuia să „acoperim” evenimentul numit hram. S-au făcut ședințe peste ședinţe, planificări, zile de lucru până în ceas de noapte. Tot atunci, lansam „Lumina de Duminică”, o ediție săptămânală. Hramul Cuvioasei din 2005 a marcat și introducerea paginii Lumina copiilor și primele fotoreportaje ale cotidianului. După mulți ani, se întorcea la Iași, pentru a participa la slujba de proclamare a canonizării Sfântului Mitropolit Dosoftei, chiar Preafericitul Teoctist.

Primul jurnalist creștin în vizită la Iași

Delegația greacă condusă de Mitropolitul Panteleimon de Veria a sosit la Iași la data de 9 octombrie. Este aproape imposibil să descriu câtă pregătire a fost în redacție. Texte, documentare, relatări, reportaje - unele realizate din timp, altele pe muchia timpului și sub presiunea peniței, așa cum o cere meseria. Era ca și cum dădeam cel mai înalt examen profesional în prezența celui mai exigent redactor-șef, însuși Sfântul Pavel. Am avut emoții teribile toată ziua, însă nu am îndrăznit să spun nici unui coleg. Eram cu toții angrenați în febra pregătirii numărului pentru ziua de 10 octombrie. În astfel de zile uitam să mâncăm, uitam de noi, tot ce conta era numărul de a doua zi și gândul că evenimentele relatate erau „de top”, cum se spune în meseria noastră. Îmi amintesc doar că pe parcursul zilei gândul întâlnirii cu Sfântul Pavel îmi dădea fiori. Pe la ora 19:00, delegația oficială de la Palatul mitropolitan a plecat spre aeroport pentru întâmpinarea moaș­telor. Aveam un desfă­șurător pe minute în redacție. Ziarul a fost gata - bun de tipar pe la 19:30. Ora 20:00 era limita admisă de tipografie pentru ca ziarul să intre la tipar. Am rugat șefii să mă lase să public o știre despre sosirea delegației grecești cu sfintele moaște. „Bine”, mi-a zis şeful, „ai 1.500 de semne și foto. Dă-i drumul în 8”. În limbaj profan însemna că am spațiu de o știre cu fotografie în pagina color, una dintre cele mai importante ale ziarului. Așadar, la închiderea ediției aveam realizat scheletul unei știri și așteptam sosirea delegației pentru o fotografie și o scurtă declarație. Redacția era goală și doar Lucian Apopei, pe atunci tehnoredactor, azi preot, mai aștepta pe baricade, alături de mine. Timpul s-a scurs greu și oficialii greci se lăsau așteptați la aeroport. Pe la 21:00 am fost sunată să dau drumul la ziar fără știre, căci riscam să intrăm târziu în tipografie. Cei care lucrează în presă înțeleg gravitatea unei asemenea amânări. În cel mai practic mod, câteva sute de ziare riscau să nu mai ajungă a doua zi la Bacău. Ca și cum ar fi fost ieri, îmi ­amintesc replica: „Șefu’, stau până la final. Dau tot salariul să acopăr paguba de la Bacău”. Delegația oficială a ajuns la mitropolie pe la ora 22:00. Am realizat fotografia și mi-a tremurat mâna pe reportofon înregistrând decla­rațiile Preafericitului Părinte Daniel, Mitropolit pe atunci, și Mitropolitului Panteleimon de Veria. La nici jumătate de metru se afla sfântul meu, Apostolul neamurilor, primul jurnalist creștin, iar eu țineam în loc o întreagă ediție pentru a-i anunța sosirea. Și cum altfel, căci dacă aș fi lucrat în presa laică aș fi procedat la fel pentru sosirea unei înalte oficia­lități. Am alergat în redacție, transcris decla­rații și redactat la foc automat. Deși au trecut 20 de ani, nu uit bucuria drumului spre casă. Probabil cei din breaslă înțeleg satisfacția pe care o dă actul jurnalistic bine făcut. Nu m-a lăsat Sfântul Pavel și a făcut loc ­Luminii în tipografie, astfel că ziarul a „ieșit” la timp pentru a pleca la Bacău. Deși știrea anunța „doar” sosirea Sfântului Pavel, abia astăzi realizez că puteam spune cititorilor: „Primul jurnalist creștin în vizită la Iași”.

Epistolele - reportaje din primele comunități creștine

E de la sine înțeles că sosirea moaștelor Apostolului neamurilor cu ocazia hramului la Iași tocmai în anul de naștere a primului cotidian creștin din România nu a fost o coincidență, ci lucrarea celui care a bătut cu piciorul continente și a relatat freamătul primelor comunități creș­tine. Epistolele Sfântului Pavel sunt atât înșiruiri de evenimente, date istorice și relatări, cât și adevărate reportaje. Penița sa trădează un spirit viu, care deschide ferestre captivante în care realitatea se împletește cu emoția, oferind ­detaliile autentice. Sfântul Pavel folosește în scrisorile sale arta de a transforma faptele în ima­gini mentale, zugrăvind pe pânza cititorului scene vibrante, pline de culori. Fiecare cuvânt poartă greutatea momentelor trăite, fiecare frază este o cameră care focalizează atenția asupra unui detaliu semnificativ. Epistolele sale sunt mai mult decât relatări ale unor fapte, mai mult decât jurnale de călătorie. Ele se transformă în povești vii, presărate cu dialoguri reale, emoții crude și observații directe. Citind textul epistolelor cu ochi jurnalistic, nu poți decât realiza că „reporterul Pavel” devine o punte între cititor și lumea surprinsă, iar opera sa este o poezie îmbrăcată în hainele realității. El invită cititorul să vadă, să simtă și să trăiască alături de cei despre care scrie, așa cum orice jurnalist o face când tema tratată de el devine un ­reportaj.