Despre Moş Nicolae, în direct, de la grădiniţă

Sărbătorile din preajma Naşterii Domnului sunt prilej de bucurie pentru cei mari, dar mai ales pentru cei mai mici. Poveştile, emoţia, aşteptarea, nerăbdarea, misterul, bucuria, candoarea şi inocenţa, toate acestea, urzite de spiritul sărbătorilor anotimpului alb, se repetă an de an, dar parcă niciodată nu ne rămâne timp suficient să ne bucurăm cu adevărat de această magie. Cei care savurează din plin momentele sunt copiii, pentru care Moş Nicolae şi Moş Crăciun sunt doi dintre cei mai iubiţi sfinţi, desigur pentru generozitatea lor. Cum se raportează astăzi copiii de la oraş la Moş Nicolae şi la Moş Crăciun, aflaţi „pe viu“ din secvenţa care urmează.

„«Sper ca Moşulică să-mi aducă păpuşicile pe care le-am văzut eu în vitlină când am mers cu mami la mol. Când m-am dus eu şi m-am jucat cu mingile alea colorate şi m-am dat în tlopogam. Mamăăă, ce m-am mai dixstrat.»

Sunt Alexia. De departe una dintre cele mai frumoase fetiţe din lume. Buni îmi spune asta mereu şi eu o cred, că e mai mare. Eu am doar cinci ani. Mai am doi ochi căprui, migdalaţi, cu reflexe arămii, de la părul tuns pe frunte. Nu sunt foarte înaltă, însă suficient cât să ajung la catedra doamnei. Îmi place să colorez şi să desenez. Uite, chiar acum îl desenez pe Moş Nicolae. Cât de tare îl iubesc pe Moşuâ? De aici şi până mai încolo. Aşa de tare, dar să nu audă mami şi tati, că se supără. Păstrezi secletul, da?

Stai un pic, că nu aud, ne întreabă doamna ceva. Taci, Alexandlule!

Cine este Moş Nicolae? Să mă gândesc…

Parcă a zis Matei ceva: «Moş Nicolae este un fânt (n.r. sfânt)». Un ce? Habar n-am ce e un fânt. Stai că zice Matei acum: «Un fânt e ca un fânt. Stă sus în cer».

A, mda, parcă am auzit eu ceva…

Iarăşi doamna: «Ia să vedem, cine a mai auzit de Moş Nicolae? Cine este el?».

«Doamna, doamna, Moş Nicolae este frate mai mic cu Moş Clăciun.» Of, of, Viorel merge la anuâ la şcoală, e mai mare decât mine, şi tot nu poate să volbească colect.

«Foarte bine, copii! Spuneţi-mi voi mie ce culoare au hainele moşului?»

«Roşuuuuuuu»

«Aşa este!»

«Ce poartă Moş Nicolae în picioare?»

«Papuci.»

A zis papuci? Ha-ha-ha-haa, nu mai pot de râs. Cum să poarte papuci? Denisa nu mai lâde că lâd şi eu şi nu mai pot de bultică.

«Ştiu eu, doamna, poartă adidaşi.»

Altuâ… ha-ha-ha… mă doale bultica şi mai tare…

«Ghete poartă.»

«Aşa este!»

În sfârşit. Ce m-am dixstrat! A fost mai bine decât la Tom şi Jerry.

M-am luat cu vorba şi nu am apucat să desenez. Şi cât mai am… Off, şi vârful de la roşu mi s-a rupt…

«Alexia, ce vrei să-ţi aducă Moş Nicolae?»

«Nişte păpuşi!»

«Da, nişte păpuşi stricate? Aşa cum ai desenat tu acolo pe foaie?»

«Ken, taci! Aşa pălele ai tu despre moşuâ. Păi, ce, el ne aduce jucălii stricate?»

«Eu m-am gândit ce vreau să primesc. De la Moş Nicolae vreau o basculantă cu telecomandă şi de la Moş Crăciun o basculantă fără telecomandă.»

«Denis, taci, să vorbesc şi eu. Eu vreau să primesc mai multe păpuşi. Pe mine mă cheamă Andra şi mai am o soră, dar ea e la şcoală acum. Şi pe tati îl cheamă Marius, da, nu te mint.»“

Scrisoare către Moş Nicolae via Polul Nord

«Atenţia la mine! Unde locuieşte Moş Nicolae?»

«La Polul Nooooord.»

De ce-or ţipa aşa tare, nu înţeleg. Parcă cine nu ştie că moşul stă la Polul Nord…

«Ştiţi cum arată casa lui? Bogdan, spune tu.»

«Casa lui e maaaare.»

«Cosmin, vrei să mai adaugi ceva?»

«Casa lui e mare şi e împodobită cu ce-ţi trebuie.»

«Da, aşa e, şi el mai stă în căsuţă cu Moş Clăciun, că doar e fratele lui mai mare.»

Bine că ne-am lămurit.

Hei, cine are un negru să-mi dea şi mie să fac nişte ghete flumuşele… Off, iar vine Ken, japonezul, pe capul meu. Vorbeşte toată ziua şi nu stă locului o clipă. Plus că se laudă mereu:

«Doamnaaaa, eu la brad îl am pe Moş Nicolae din plastic.» Doamna nu-l aude. Mai bine…

«Ia să-l aduci să-l vedem şi noi!»

Mai bine nu. Stai că am o întrebare: «Doamna, Moş Nicolae are barbă?» Bianca întrebă şi ea: «Da’ mustăţile sunt creţe? Ca să ştiu, că eu fac şi spiriduşii…»

«Ochii sunt albatri? Sigur, sigur? Şi părul tot albatru?»

Iarăşi Matei. Cred că are prea multă imaginaţie. Cum să faci părul albastru? Eu am cinci ani şi ştiu că părul e alb.

Bianca ţipă din nou: „Mama mea a scris odată o scrisoare şi a trimis-o la Polul Nord, tocmai la Moş Nicolae.“

Bogdan face ochii mari: «Cum?»

«Aşa.»

«A venit trenul şi a luat-o?»

«Da.»

«Gâtul lui moş Nicolae cum se face? E bine capul?»

Cine se crede şi Cosmin de se bagă aşa în vorbă. Stai că-l lămureşte Denisa şi mi-l ia de pe cap: «Eu ştiu să fac gâtul. Te ajut şi la cap. Ia culoarea aia mai închisă…»

«Doamna, nu-i aşa că moşu vine la copii cu cadouri numai când e ziua lui?»

«Ba nu, moş Nicolae vine numai de ziua de Nicolae», spune Matei.“

Pe copiii care au „jucat sceneta“ de mai sus i-am găsit într-un loc frumos amenajat şi foarte primitor, Grădiniţa cu program prelungit, nr. 1, din Popeşti Leordeni. În rolurile principale: Alexia, Matei, Alexandru, Cosmin, Bogdan, Bianca, Denis, Ken, Andra, Denisa. Regizor: doamna educatoare Ioana Paraschiv. Director: doamna educatoare Gherghina Dumitru. Invitat special: Moş Nicolae.

„Copilul-om merită mai multă atenţie“

Dorel Zaica este pictor, profesor de desen la Liceul „Nicolae Tonitza“ din Bucureşti. În urma unei munci de peste 30 de ani, în 2000, artistul lansează volumul „Experimentul Zaica“, teste de creativitate literară infantilă. Publicaţia este semnată de Daniela Alexandrescu, Irina Nicolau şi Ciprian Voicilă, iar prefaţa poartă „amprenta“ lui Andrei Pleşu. Activitatea sa s-a redus la conceperea a peste 100 de experimente de creativitate aplicată, din care au rezultat 19 expoziţii în România, patru workshop-uri, două filme de scurtmetraj şi şapte cărţi în curs de publicare şi în manuscris.

„Copilul-om nu este foarte bine cunoscut, merită mai multă atenţie. Dacă ar fi mai mult iscodit de către adulţi, am putea afla lucruri extraordinare. Răspunsurile lor sunt realiste, ei spun ce gândesc, ce simt, fără a fi conştienţi de urmările spuselor lor, de aceea se poate spune că răspunsurile lor se pot constitui într-o cronică realistă, o radiografie a timpului în care au trăit şi trăiesc“, este de părere profesorul-prieten al copiilor.

În cei peste 30 de ani de când stă de vorbă cu cei mici, autorul a surprins o sumedenie de gânduri de-a dreptul fermecătoare. Printre ele, câteva răspunsuri referitoare la sfinţi şi la perioada de post în care ne aflăm merită prezentate:

„Sfinţii învaţă la o şcoală din cer.“ (8 ani)

„Sfinţii locuiesc pe pământ, dar îngerii le aduc în fiecare zi lecţiile să le facă acasă“ (Alexandru Guţu, 9 ani)

„Sfinţii nu-şi dau seama că sunt sfinţi şi nici nu i-ar interesa, că, dacă i-ar interesa, atunci înseamnă că ar da voie la laudă să vorbească despre ei.“ (Tudor Matache, 12 ani şi 4 luni.)

„Aura sfinţilor arată aurul dinăuntrul lor.“ (11 ani)

„Sfinţii când mor nu putrezesc în pământ, pentru că ei au fost atât de curaţi, atât de sfinţi, până când şi bacteriile din ei erau sfinte.“ (11 ani)

„Un sfânt care îl aude pe cineva că spune «De tine mi-e milă, dar de mine mi se rupe inima», aş zice: «Ia, uite, ăsta n-are nici cei şapte ani de la casa bisericii.»“ Adina Niţă, (10 ani şi opt luni)

„E bine să punem frâne la pofte ca să îi oferim mai multă atenţie lui Dumnezeu, că altfel te trezeşti că îţi faci poftele 90 la sută şi îi dai atenţie lui Dumnezeu 10 la sută.“ (10 ani)

„Dacă te abţii de la o plăcere, îţi iese o pildă.“ (Tudor Matache, (12 ani şi 4 luni)

„Sfinţii nu putrezesc pentru că sunt înmormântaţi cu cerul în ei.“ (7 ani)