Pelerinii din toată ţara care vor veni anul acesta la hramurile Mănăstirii Varatic din judeţul Neamţ vor avea posibilitatea să se închine la moaştele Sfântului Cuvios Iosif. Odoarele sfinte au fost deshumate luni, 12 august. Întreaga rânduială a fost condusă de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Romanului şi Bacăului. În această seară, Privegherea la Mănăstirea Varatic va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan.
Mănăstirea Varatic din judeţul Neamţ îşi serbează hramul în zilele de 15 şi 16 august 2013. Biserica din incinta aşezării monahale îmbracă straie de sărbătoare atât în ziua Adormirii Maicii Domnului, cât şi în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Iosif de la Varatic. În această seară, de la ora 18:00, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia slujba Privegherii şi Prohodul Maicii Domnului. În ziua sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va sluji Sfânta Liturghie, care va fi precedată de slujba Aghesmei mici şi de Taina Sfântului Maslu. În seara zilei de joi, 15 august, de la ora 18:00, va începe Privegherea în cinstea Sfântului Cuvios Iosif de la Varatic. Vineri, 16 august, se va săvârşi Sfânta Liturghie, la finalul căreia va avea loc slujba Parastasului pentru ctitori.
Ritualul spălării sfintelor moaşte
Cu prilejul celor două zile de hram de la Varatic vor fi aşezate spre închinarea credincioşilor moaştele Sfântului Cuvios Iosif de la Varatic, care s-au aflat în mormântul din biserica mănăstirii. Odoarele sfinte au fost deshumate luni, 12 august 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, a arhimandritului Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, a arhimandritului Luca Diaconu, exarh al zonei Neamţ, a stavroforei Iosefina Giosanu, stareţa mănăstirii, a duhovnicilor Mănăstirii Varatic, precum şi a reprezentanţilor Complexului Muzeal Neamţ. Lucrările de deshumare, încredinţate ing. Ioan Eugen Borş, au început în jurul orei 15:00. S-a desfăcut pardoseala şi la aproximativ 40 cm s-a găsit un sicriaş în stare avansată de degradare care conţinea sfintele oseminte ale Cuviosului Iosif. Sub craniu s-a găsit o cărămidă cu inscripţia următoare: „La 1785 au căutat locul M(ănăstirii) cu Olimbiada S(chimonahia) S(tareţa) S(fintei) M(ănăstiri) V(aratic) - 1828 IOSIF EROSCHIMONAHU CTITORUL S(fintei) M(ănăstiri) V(aratic) de(cembrie) 28 an r(eposat)“. În jurul orei 17:00 s-a trecut la spălarea şi inventarierea osemintelor. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a dat binecuvântare pentru acest ritual, iar maicile au cântat Acatistul Sfântului Cuvios Iosif, pe toată perioada spălării. În biserică s-au adus două recipiente, în care s-au turnat agheasmă mică, vin alb şi ulei de măsline, natural (presat la rece). Acestea au fost amestecate în cele două vase. Apoi, slujitorii au spălat cu evlavie fiecare fragment din oseminte, folosind conţinutul din cele două vase, unul pentru spălat şi celălalt pentru clătit, apoi au fost şterse cu prosoape curate de in şi bumbac şi aşezate într-o raclă nouă, din lemn de stejar.
Priveghere de toată noaptea în cinstea Sfântului Iosif
Paralel cu spălarea osemintelor, arheologii au continuat cercetarea mormântului sfântului. La adâncimea de aproximativ 2 metri s-au descoperit fragmente din sicriul original, urmând ca, după hramul mănăstirii, să finalizeze investigaţiile începute. La final, după ce Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a aşezat osemintele în racla pregătită de soborul mănăstirii, a încuiat şi pecetluit cu sigiliul mănăstirii această raclă. „Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, în ziua de duminică spre luni, 12 august, înainte de a începe săpăturile la mormântul Sfântului Cuvios Iosif de la Varatic, s-a oficiat Priveghere de toată noaptea. A slujit tot soborul mănăstirii, în prezenţa obştii de maici. Timp de 12 ore, clericii şi maicile s-au rugat pentru a ne bucura de moaştele Sfântului Cuvios Iosif. Odoarele sfinte vor fi aşezate într-o raclă pentru a fi mai apoi venerate de pelerinii care îl vor ruga pe Sfântul Cuvios Iosif ca să mijlocească înaintea tronului Preasfintei Treimi“, a mărturisit stavrofora Iosefina Giosanu.
Cinci ani de la canonizarea Sfântului Iosif
La mormântul Sfântului Iosif s-a umblat acum 40 de ani, după cum se menţionează în istoricul Mănăstirii Varatic. Astfel, în 1973, odată cu schimbarea pardoselii şi a stranelor, maicile au săpat la mormântul sfântului. De faţă au fost maica Onufria Nechifor, pe atunci muzeograf, şi părintele Caliopie Apetrei, de la Mănăstirea Sihăstria. „Cu toţii au sărutat sfintele moaşte, au vărsat lacrimi şi le-au aşezat în raclă. Se ştia încă de atunci că Sfântul Iosif este sfânt, mai ales că maicile aveau mare evlavie la acest cuvios părinte. La 2 metri adâncime de sfintele moaşte s-a găsit în urma săpăturilor racla originală. De la 1 septembrie, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom începe lucrările de restaurare a Bisericii «Adormirea Maicii Domnului». Atunci se va umbla din nou la mormânt pentru a scoate racla originală care va fi ulterior recondiţionată. Astfel, în prezent avem două racle ale sfântului: racla originală şi racla mică, unde au fost găsite sfintele moaşte“, a mai spus stareţa Mănăstirii Varatic. Anul acesta se împlinesc 185 de ani de când Sfântul Cuvios Iosif de la Varatic a trecut la cele veşnice (28 decembrie 1828) şi cinci ani de la canonizare.