La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vă invit la o călătorie inedită prin Moldova, prin ograda câtorva biserici de lemn, locuri prin care a trecut și poetul, fie în calitate de revizor școlar al județelor Iași și Vaslui, fie pentru a-și vizita mătușile dinspre mamă, maici în vestita mănăstire botoșăneană a Agaftonului.
Sunt multe locuri în Moldova care amintesc de figura marelui Eminescu, locuri cărora, prin simpla sa prezență, le-a marcat istoria. Este și cazul câtorva localități din județul Vaslui, dar mai cu seamă al bisericilor de lemn din aceste sate, în care a ajuns în inspecții, în perioada revizoratului său. În tulburele secol 19, când învățământul de masă era abia la începuturi și când satele își încropeau câte o „școliță” fie în tinda bisericilor, fie în vreo odăiță din curtea acestora, Mihai Eminescu își făcea datoria de revizor cu multă conștiinciozitate, ajungând, pe drumuri greu de străbătut, chiar și în cele mai neînsemnate cătune. Mandatul său de revizor s-a derulat pe parcursul a mai puțin de un an, între 1 iulie 1875 și 4 iunie 1876.
Una dintre școlile pe care le-a inspectat a fost cea de la Gârceni, județul Vaslui, aflată în ograda bisericii de lemn a satului, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Învățătorul școlii era chiar preotul satului. Trecerea poetului pe aici stă și astăzi consemnată pe o placă comemorativă, așezată pe peretele bisericuței. Poetul a trecut prin Gârceni, verificând situația școlii, în perioada 10-28 august 1875, învățător fiind la acea dată Dimitrie Chirilovici. „Legat de venirea sa în calitate de revizor școlar, în sat s-a păstrat și se povestește o întâmplare. Se spune că Eminescu a intrat în ograda bisericii, în care se afla și școala, și și-a dat pălăria jos de pe cap. Când a intrat în casa învățătorului, care era în spatele bisericii, și-a pus-o înapoi. A stat la masă și apoi a plecat. Învățătorul, curios, l-a întrebat care-a fost tâlcul cu pălăria. Eminescu a răspuns: «Mi-a plăcut ce-am văzut în ogradă, nu și în casă. Dumneata ai timp și de școală, și de gospodărie. Doamnei nu-i prea place treaba»”, povestea părintele paroh Ovidiu Ungureanu, în 2015.
Între 10 şi 28 august 1875, Eminescu a inspectat școli din 54 de sate din judeţul Vaslui. „La 13 august îşi însemna vizitele din satele Rediu, Brodoc, Puşcaşi, Bălteni şi Mărăşeni. Acest din urmă sat, Mărăşeni, se află la sud de Zăpodeni. Prin urmare, el trece în raport şi cele cinci sate de pe valea Telejnei: Râşcanii, Bereasa, Ciofenii, Telejna şi Zăpodenii”, explică Lucian-Valeriu Lefter în volumul cu caracter monografic „Zăpodenii”.
La școala din Zăpodeni, amplasată într-o căsuță țărănească, vizita lui Eminescu a lăsat urme, mai precis documente. Le-a găsit și a scris Academiei Române despre existența lor un alt revizor școlar, Neculai Antonovici, mult mai târziu, în 1932. Primul act datează din 26 septembrie 1875 și este un răspuns al revizorului Mihai Eminescu la scrisoarea pe care învățătorul de la Zăpodeni, Constantin Al. Ciureanu, numit în post în 1874, i-o trimisese pentru a semnala necesitatea „unor matricole la școala din Zăpodeni”. „La 26 septembrie, Eminescu a răspuns «Dlui înveţătoriu din comuna Telejna» (Zăpodeni era sat al comunei Telejna, n.r.) că «revizoratul nu are matricule în depozit», recomandându-i: «te vei servi de matricule simplificate şi manuscrise»”, menționează în volumul său Lucian-Valeriu Lefter.
Al doilea act este datat 23 ianuarie 1876 și reprezintă o circulară semnată de Eminescu şi trimisă din Iaşi „dlui înveţătoriu din Zepodeni”, prin care îi recomanda acestuia ce manuale să folosească la clasă, printre cele numite numărându-se şi cartea de citire a lui Ion Creangă. După inspecție, Eminescu a consemnat că „localul şcolii din Zăpodeni e nesuficient” şi atrăgea atenţia asupra postului vacant de la Butucăria, unde servise „aspirantul Petre Smoc”.
Codrii Merei, în liniștea Agaftonului
Botoșanii natali sunt un teritoriu profund marcat și astăzi de spiritul eminescian. Un loc în care poposea adesea e tot în preajma unei biserici de lemn: biserica veche a Schitului Agafton. În această mănăstire celebră în epocă au trăit trei dintre mătușile sale pe linie maternă: Sofia, Fevronia şi Olimpiada Iuraşcu. Potrivit datelor din arhivele mănăstirii, acestea veniseră la Agafton încă din anul 1814, de la un alt schit botoșănean din apropiere, cel de la Orășeni. La Agafton au rămas pentru tot restul vieții, mormintele lor putând fi și astăzi văzute în micul cimitir din jurul bisericuței de lemn a Agaftonului, ridicată de schimnicul Agaton la 1729. Maicile care le-au prins în viaţă pe cele trei surori au povestit generaţiilor ce le-au urmat despre desele vizite pe care Mihai Eminescu le făcea mătuşilor la Agafton, tăind de-a dreptul, dinspre Ipoteşti, pădurea Baisei, ca să ajungă la „mănăstirea din codri”. „Pentru Eminescu, Agaftonul a fost a doua casă. Venea foarte des la mătuşile lui, chiar de când era copil. Apoi, când deja devenise un poet cunoscut, maicile îi spuneau «domnul Eminescu». Aici, în mănăstire, era scutul lui de protecţie. Îi plăcea, se spune, să străbată, singuratic, poienile pădurii din apropiere, să asculte sunetul clopotelor şi toaca. De altfel, codrii aceştia, ai Merei, cum li se spunea în trecut, se regăsesc vizual în multe dintre poeziile sale”, îmi povestea, în 2013, maica Ambrozia Hrițcu, stareța Mănăstirii Agafton. „Aici, în căsuţa de lângă biserica mare, a compus «Călin, file de poveste». Cred că încă nu s-a cercetat îndeajuns legătura Eminescu-Agafton”, spunea, tot atunci, ieromonahul Siluan Antoci, duhovnicul Mănăstirii Agafton.
Bunica lui Eminescu, înmormântată în umbra bisericii de lemn de la Băneștii Sucevei
Urme ale poetului am găsit și la biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” din satul Bănești, județul Suceava, construită la 1706. Conform însemnărilor din arhivele parohiei, în curtea acestui locaș este înmormântată Paraschiva Iuraşcu, bunica lui Eminescu din partea mamei. Originară din Băneşti, Paraschiva Brihuiescu s-a căsătorit cu Vasile Iuraşcu din Joldeşti. A avut nouă copii, unul dintre aceştia fiind Raluca, mama poetului. „Bunica lui Eminescu, din câte ştim din bătrâni, a murit la 51 de ani. Ea e de loc de aici şi a venit, într-o iarnă, la rude. Undeva, la un pod, s-ar fi răsturnat trăsura în care era, iar ea a căzut într-o ţepuşă şi a murit. Au înmormântat-o aici“, mi-a povestit, în 2012, părintele Ilie Marţineac, parohul bisericii din Bănești. Piatra de mormânt a Paraschivei Iuraşcu se păstrează şi astăzi în biserica-monument din Băneşti, dar locul în care a fost înmormântată nu se mai cunoaşte cu exactitate. Pe piatra funerară se mai poate citi cu mare greutate o inscripţie în chirilică, realizată, se pare, de chiar Vasile Iuraşcu.
