Scenetă: Hristos a Înviat!

Una dintre încăperile templului din Ierusalim. La o masă pe care se află un sfeşnic cu multe lumânări aprinse, marele preot Caiafa redactează o scrisoare, supravegheat atent de socrul său, fost mare preot, Ana.

SCENA 1

Caiafa (agitat): Nu-mi vine să cred! Credeam că Mesia va lupta cu arma în mână împotriva romanilor. Şi, când colo, ce să vezi? Tâlharul acela de Hristos învaţă poporul să se supună romanilor spunând că stăpânirile vremii sunt de la Dumnezeu. (Iuda intră în mare grabă).

Ana (glumeţ): Ei, Iudo! Daâ, ce alergi aşa, de parcă te fugăresc romanii?

Iuda (respiră greu, obosit): Hristos şi ucenicii Lui se află în grădina Ghetsimani!

Caiafa (neliniştit): Eşti sigur?

(Din spate răzbat, tot mai răsunător, paşii regelui Irod Antipa. Ana şi Caiafa se postează de-a dreapta şi de-a stânga uşii, aplecaţi, în semn de profund respect. Cei doi aşteaptă încordaţi, fără să se mişte, cu privirile aţintite asupra uşii. Iuda se târăşte în genunchi spre uşă).

Irod Antipa (nervos): Aşa îl primiţi pe regele vostru? Gata! În noaptea aceasta vreau să mă scăpaţi de Hristos. Nu mai suport! Convocaţi Sinedriul!

Ana: Mai bine să fie judecat de procuratorul Iudeii.

Irod Antipa: De cine? De Pilat?

Caiafa: Abia l-am ucis pe Ioan Botezătorul. Nu e bine să-L omorâm tot noi şi pe Hristos. Stârnim mânia mulţimii.

Ana: Noi ne vom face că-L vom judeca, dar, de omorât, să-L omoare mai bine Pilat!

Caiafa: Pilat e crud, corupt şi nu se dă înapoi de la nimic. Îl poate trimite la moarte fără să-i pese de judecată.

Irod (către Ana şi Caiafa): Că bine ziceţi! Să-L ducem lui Pilat!

Iuda (târându-se în genunchi la picioarele lui Irod, trâgându-l de haină spre a fi şi el băgat în seamă): Chiar acum, Hristos Se află în grădina Ghetsimani!

Irod Antipa (către soldatul aflat în preajma sa): Soldat! Ai auzit? Înhaţă-L imediat şi adu-L în lanţuri pe Hristos, înaintea Sinedriului! (soldatul iese din încăpere)

Iuda (târându-se în genunchi de la Ana la Caiafa şi de la Caifa la Irod, îi întreabă pe fiecare în parte): Mi-am făcut treaba. Pot primi banii?...

Soldatul (reintră ducând în mână nişte lanţuri): Iată dovada înlănţuirii lui Hristos!

Irod Antipa (luând lanţurile de la soldat): Mulţumesc, soldat! Eşti liber. Lasă-ne singuri!

Caiafa (rosteşte în şoaptă, privind spre Ana): Ana! Dă-i o pungă cu galbeni lui Iuda!

Ana (privind curios lanţurile pe care le pipăie): Ce rost are să-i mai plătim 30 de galbeni? E jenant! Mai ales acum, după ce Hristos a fost prins…

Caiafa (vorbind mai răstit cu Ana şi arătând spre Iuda): Dă-i banii! (luând lanţurile din mâna lui Irod). Lanţurile care Îl ţin încătuşat pe Hristos îşi merită preţul acesta. (Ana aruncă punga de bani pe care Iuda o prinde din zbor şi o priveşte cu lăcomie. Chiar atunci, în încăpere intră Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeei, împreună cu soţia sa)

Pilat: Bani! Imperiul are nevoie de ei, şi voi îi rispiţi pe toţi cerşetorii? Dă punga-ncoace, Iudo! (Iuda fuge). A fugit ticălosul cu banii!

Scena 2

Irod Antipa (luându-l de gât pe Pilat): Trădatorul ăsta de Iuda tocmai ne-a scăpat de mânia împăratului tău, Pilate. Hristos, şeful lui, care Se crede Mesia, vroia să ajungă împăratul iudeilor. El L-a predat soldaţilor pe tâlharul acela de Hristos.

Caiafa (cu mâinile împreunate şi glas linguşitor): Nemărginită este grija faţă de evrei a lui Pilat, guvernatorul roman al Iudeii! Noi, preoţii şi fariseii iudeilor, o să avem grijă să afle şi împăratul Tiberiu despre devotamentul tău când o să ne scapi de Cel ce Îşi spune Mesia.

Ana (trăgându-l deoparte pe Caiafa): Caiafa, ce faci? Nu uita că suntem în sclavie romană.

Caiafa: În binecuvântată sclavie, Ana. (către Pilat) Împăratul Tiberiu este cel mai iubit conducător al poporului evreu! (către Irod) Până şi tu, Iroade, ştii asta.

Irod: În semn de aleasă preţuire şi profundă recunoştinţă i-L vom preda înlănţuit pe Hristos. (Soldatul evreu, la semnul lui Irod, îi dă lui Pilat lanţurile pe care le ia de la Ana)

Pilat (se aşază, cântârind cu mâna greutatea lanţurilor; face semn soţiei sale să îi aducă să bea un pahar cu apă): Mulţumesc! O să am grijă să se audă la Palat cât de devotaţi îi sunteţi împăratului roman.

Irod: Lanţurile acestea, care Îl ţin legat pe Hristos, vor asigura o unitate de nezdruncinat popoarelor noastre.

Caiafa: Hristos Se credea un om mai liber decât oricare alt om de pe lumea aceasta. La ce i-ar putea folosi libertatea doar unui singur om?

Ana: Este doar un hulitor, Caiafa! Să fiţi mai precauţi! Este mult mai de folos să moară un singur om decât să sufere întreg poporul din cauza Lui.

Caiafa: Aşa-i trebuie! Ce-a căutat să ne tulbure liniştea?

Ana: Omul e mult mai nevolnic şi mai ticălos decât l-a crezut Hristos. Dacă ar fi să aleagă între minuni şi Dumnezeu, omul ar alege minunea. Prin urmare, omenirea are nevoie de minuni, nu de Hristos!

Irod: Ana! Caiafa! Gata cu teama! Hristos e în mâinile noastre. Pentru El, cel ce Se credea regele iudeilor, totul s-a sfârşit... Peste scurt timp îşi va primi răsplata îndrăznelilor Sale: Mormântul din care nu Se va mai scula niciodată!!!

Pilat (aspru): Dacă era rege, unde-i e coroana?

Irod: Un rege învins nu poate purta decât o coroană plină de spini! (îi întinde lui Pilat coroana din spini pe care acesta o priveşte încercându-i cu degetul spinii ascuţiţi).

Pilat (îşi cheamă un soldat roman): Soldat! Să-i fie imediat pusă pe cap! Dar, rege find, unde-i sunt acum avuţiile?

Irod (scoţând o cutie plină cu cuie): Poftim, Pilat! Vistieria unui rege ce se crede Mesia trebuie să fie plină doar cu piroane.

Pilat: Dar, tronu-I, Iroade, care este?

Irod (luând din braţele unui soldat o cruce mare de lemn): Astă cruce mare, mărite Pilate!!!

Scena 3

Soţia lui Pilat se apropie de scaunul soţului. Un clopot bate în dungă a moarte. După un moment de linişte…

Soţia lui Pilat: S-a sfârşit! Sub povara durerii, bolta cerească se frânge... Cumplit blestem! Om nevrednic! O, Pilat, ce-ai făcut?

Pilat: Cu sau fără Hristos, istoria va merge înainte, nevastă!

Soţia lui Pilat: Nu huli, doamne!

Pilat: Ştiu! Sunt un pumn de pământ… În nimicnicia mea, n-aveam dreptul să Te judec, Dumnezeule! Dar nici Tu, Hristoase, nu mi-ai dovedit că eşti Însuşi Mesia!!! Eu sunt nevinovat de sângele Tău!

Soţia lui Pilat: Nu vorbi cu păcat, Măria Ta! (întorcându-se către Ana, Caiafa şi Irod): Numai din răutate L-aţi dat pe mâna lui Pilat, nelegiuiţilor!

Irod (către Pilat): Sângele Lui să fie asupra noastră şi a copiilor noştri!

Caiafa: Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia“. Dă poruncă, Pilate, ca mormântul să fie bine păzit până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul şi să spună norodului că a înviat din morţi!

Pilat: Luaţi straja şi mergeţi de păziţi mormântul cum puteţi. (straja e luată de braţ de Caiafa, care pecetluieşte piatra şi o postează în faţa mormântului).

Soldatul 1 (după ce ies din scenă Ana şi Caiafa. Se retrag din scenă, de asemenea, Pilat, soţia sa şi Irod Antipa. Soldaţii se aşează lângă mormânt): A murit crucificat între tâlhari, în locul lui Baraba!

Soldatul 2: Această pedeapsă se aplică de legea romană doar celor mai sângeroşi criminali.

Soldatul 1: Oare chiar a fost cum pretindea El, Însuşi Fiul lui Dumnezeu?

Soldatul 2: Atunci de ce se află îngropat în mormântul acesta, în loc să şadă pe nori de-a dreapta puterii lui Dumnezeu? Dacă era Fiul lui Dumnezeu, munţi peste munţi de-ar fi fost îngrămădiţi deasupra mormântului Său, şi tot ar fi putut ieşit până acum afară.

Soldatul 1: Pe alţii i-a mântuit, dar pe Sine nu S-a putut mântui.

Soldatul 2 (dezamăgit): Mai bine, hai să dăm cu zarul să vedem căruia dintre noi doi îi revine cămaşa, că doar nu o să o rupem în două.

(Soldaţii dau cu zarul, în timp ce de mormânt se apropie Maica Domnului. Deodată, se iveşte o ceată de îngeri cu lumânări în mână, la vederea căreia soldaţii romani se prăbuşesc leşinaţi. Îngerii dau jos piatra de la intrarea în mormânt. După ce îngerii dispar din scenă, ostaşii se ridică în picioare şi, cu picioarele tremurânde, clătinându-se ca nişte oameni beţi, merg înspre tronul lui Pilat aflat într-o margine a scenei. Fecioara Maria rămâne lângă mormânt privind ceata de îngeri care se îndepărtează).

Îngerul 1 (unul din ceata îngerilor, reintră în scenă şi vorbeşte cu Maica Domnului): Chiar dacă îi vezi pe acei paznici cutremuraţi de frică, nu te teme, ci bucură-te! Eu ştiu că Îl cauţi pe Fiul Tău, Iisus cel răstignit, dar El S-a trezit, nu mai este aici. Nu numai că închizătorile, zăvoarele, peceţile iadului, ale morţii şi ale mormântului nu-L pot ţine, ci, mai mult: El este Împăratul Măririi, Domnul nostru, al îngerilor celor nemuritori şi cereşti, singur Domn al lumii întregi! Vino de vezi locul unde a zăcut!

(Îngerul dispare, Maica Domnului pleacă şi ea de la mormânt, iar între timp Ana şi Caiafa intră gâfâind în scenă, alergând după soldaţi).

Soldaţii (către oamenii din sală): Cel care a fost răstignit de noi a fost Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Am auzit cum îngerii Îl numeau Împăratul Măririi!

Caiafa: Staţi! Staţi!

(Ana şi Caiafa dau mită soldaţilor romani responsabili pentru păzirea mormântului sigilat)

Ana: Soldaţi romani! Să nu spuneţi la nimeni ce aţi văzut! Luaţi banii aceştia şi răspândiţi zvonul că ucenicii lui Hristos I-au furat trupul în timp ce dormeaţi.

Caiafa: Vă implor! Nici lui Pilat nu o să-I placă o astfel de veste. Să nu-i spuneţi nici lui că a Hristos a-nviat!

SCENA 4

Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome se apropie de taraba unui vanzator de mirodenii.

Maria Magdalena (ia de pe tarabă o sticlă de mirodenii şi întreabă pe vânzător): Cât costă mirul acesta?

Vânzătorul: 300 de dinari.

Salome: Asta înseamnă preţul a 300 de zile de lucru, nu, negustor hapsân? Ăsta-i furt!

Maria, mama lui Iacov: Salome, draga mea, Maria Magdalena vrea să-I ofere mirul acesta Mântuitorului Hristos chiar din toată inima ei.

Maria Magdalena: Ori mirul acesta, ori inima mea, e acelaşi lucru. Haideţi degrabă la mormânt!

Salome: Aşa, dis-de-dimineaţă? E prea devreme! Ce vom face singure acolo?

Maria Magdalena: Ce-i cu voi? Daţi-mi o mână de ajutor… Eu plec la mormânt!

Salome: Da? Şi cum crezi că vom da noi, trei biete femei, ditamai piatra de pe mormânt la o parte?

Maria Magdalena: Dacă mergeţi cu mine, ar cam trebui să ne grăbim. Deja cocoşii au început să cânte…

(S-au apropiat de mormânt înainte de răsăritul soarelui ca să ungă trupul lui Iisus cu mirodenii. Piatra mormântui e dată la o parte).

Maria, mama lui Iacov: O, cerule! Dar piatra nu se mai află la gura mormântului!!!

(Apropiindu-se de mormânt, au fost şocate de prezenţa în dreptul mormântului a doi tineri îmbrăcaţi cu veşmânt alb)

Îngerul 2: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit?

Maria, mama lui Iacov: Da. Am venit să-I ungem trupul cu mirodenii!

Îngerul 3: Dar El nu este aici!

Salome (către Maria Magdalena): Vai, Maria!!! L-au furat!

Maria Magdalena (către înger): De L-ai luat tu, Doamne, spune: unde L-ai pus?

Îngerul 2: Dar de ce căutaţi pe Cel viu printre cei morţi? (Maria Magdalena începe să plângă).

Îngerul 3: Femeie, de ce plângi?

Maria Magdalena (către înger 3): Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.

Îngerul 2: Nu este aici. A înviat! Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze.

Îngerul 3: Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, aşa cum a făgăduit.

(Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov şi Salome fac semn cu mâna Sfinţilor Apostoli Petru şi Ioan, invitându-i să intre în scenă. Petru şi Ioan se apropie aleargând de mormânt. Petru se mişcă mai încet, fiind vârstnic, în timp ce Ioan, fiind mai iute de picior şi mai tânăr, soseşte primul, dar se opreşte înlemnit în faţa mormântului. În cele din urmă, ajunge şi Petru care găseşte giulgiul Mântuitorului Hristos frumos aşezat în mormânt. Ambii îngenunchează înaintea mormântului).

Sf. Ap. Petru (strângând giulgiurile în mână): Aceste femei neobosite n-au dat somn ochilor şi nici genelor dormitare până când au aflat că Cel Preaiubit de noi a înviat!

Sf. Ap. Ioan: În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor! Dar ce aud? Parcă sunt paşii Maicii Domnului nostru.

(De mormânt se apropie din nou Maica Domnului).

Fecioara Maria (îngenunchează lângă Apostoli): O, Dumnezeule milostiv! Lumea este încă plină de suflete pierdute, care Te caută pe Tine doar sub lespedea grea şi rece a acestui mormânt! Odată, sub povara necredinţei lor, Cerul s-a frânt şi Dumnezeu - chip muritor luând - a coborât în mormânt. Dar, Doamne, ce minunat! Pentru ca toţi oamenii să se mântuie, Hristos a înviat!

Toţi (în cor): Adevărat a înviat!