Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Sfântul Grigorie Palama şi familia sa sfântă
Anul acesta, la împlinirea a 650 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Grigorie Palama - teologul luminii şi al energiilor necreate -, în cadrul Mitropoliei de Veria, Naoussa şi Kampania (Grecia) s-au desfăşurat ample manifestări cu caracter liturgic, duhovnicesc şi cultural-teologic care au culminat prin organizarea la Veria, în perioada 18-19 decembrie, a unui congres internaţional de teologie, dedicat vieţii, lucrării şi ecoului teologiei palamite (isihaste) în întreaga Ortodoxie, precum şi familiei Sfântului Grigorie Palama. Prin hotărârea Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, familia Sfântului a fost canonizată în ziua de 20 decembrie 2009, la prăznuirea Sfântului Ignatie Teoforul.
La acest eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe-surori, respectiv din Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (IPS Dimitrie, Mitropolit de Sevastia), Patriarhia Alexandriei (IPS Teodos, Mitropolit de Ilioupolis), Patriarhia Antiohiei (IPS Vasile, Mitropolit de Arcadia), Patriarhia Ierusalimului (IPS Ambrozie, Mitropolit de Neapolis şi Samaria), Patriarhia Serbiei (PS Atanasie, fost Episcop de Herţegovina), Patriarhia României (IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos), precum şi alţi ierarhi şi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei. Acestora li s-au alăturat profesori de la Facultăţile de Teologie din Tesalonic şi Atena, clerici şi mireni din cadrul Mitropoliei de Veria.
Congresul ştiinţific a debutat vineri, 18 decembrie 2009, la Sala de Conferinţe a Casei de cultură şi artă „Antoniadea” din Veria prin ceremonia de inaugurare în cadrul căreia au luat cuvântul pc arhim. dr. Georgios Hrisostomou, vicar administrativ al mitropoliei-gazdă şi primarul oraşului. Cuvântul de bun-venit şi întâmpinare a invitaţilor la acest eveniment a fost transmis de Înalt Preasfinţitul Mitropolit Pantelimon, chiriarhul locului. Din partea Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, a citit mesajul de binecuvântare a lucrărilor acestui congres IPS Mitropolit Dimitrie de Sevastia.
Sesiuni de comunicări
În cadrul primei sesiuni au susţinut comunicări dl. Antonios Papadopoulos - profesor onorific al Universităţii „Aristotel” din Tesalonic (tema: „Isihasmul şi rugăciunea minţii în familia Sfântului Grigorie Palama”) şi arhim. Porfirios Mpatsaras, egumen al Schitului „Sf. Ioan Botezătorul” - Veria (tema: „Filoxenia palamiţilor. Şederea familiei Palamas în Veria”). La finalul acestei prime părţi, în cadrul dezbaterilor, IPS Părinte Arhiepiscop Casian a luat cuvântul, vorbind despre importanţa e-ducaţiei şi a mărturisirii credinţei prin fapte în cadrul familiei Sfântului Grigorie Palama, precum şi despre rolul acesteia în formarea viitorului monah şi ierarh de mare profunzime teologică. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a subliniat legătura şi comuniunea care există şi ar trebui să existe între familia creştină, respectiv, obştea monahală, şi ierarhia bisericească, aşa cum se vede şi cum se înţelege din icoana familiei Sfântului Grigorie Palama.
Cea de-a doua sesiune a fost rezervată reflecţiei asupra ecoului teologiei palamite în viaţa Bisericii: prof. Georgios Mantzaridis de la Universitatea „Aristotel” - Tesalonic a susţinut comunicarea „Sofronie despre Sfântul Grigorie: Sfântul Grigorie Palama în teologia părintelui Sofronie”, iar dl. Stavros Giagkazoglou - doctor în teologie, consilier al Institutului Pedagogic Elen din Atena, a vorbit despre „Grigorie Palama şi Nicolae Cabasila. Definirea vieţii mistice şi ascetice în tradiţia ortodoxă”.
În cadrul celei de-a treia sesiuni, Preasfinţitul Atanasie Jeftiæ, fost episcop al Herţegovinei (Serbia), a realizat un excurs teologic şi istoric de mare profunzime pe tema: „Traducerea în limba sârbă a Mărturisirii de credinţă şi a altor scrieri ale Sfântului Grigorie Palama încă din timpul vieţii sale”. Cu acest prilej, IPS Părinte Arhiepiscop Casian a avut o intervenţie despre rolul şi impactul teologiei isihaste a Sfântului Grigorie Palama în zona Balcanilor, în special în spaţiul românesc, prin sfinţii neoisihaşti din secolul al XVI-lea şi ucenicii acestora din veacurile următoare.
„Cinstirea Sfântului Grigorie Palama şi răspândirea duhului isihast în Ţările Române”
Ultima parte a zilei de vineri, 18 decembrie a.c., a avut în atenţie „Receptarea în Rusia a învăţăturii Sfântului Grigorie Palamas”, prin comunicarea prezentată de pc. ierom. Dionisie Shlenov, directorul Secţiei de limbă elenă a Academiei Teologice din Moscova (Patriarhia Rusiei), precum şi „Dezbaterile contemporane între ortodocşi şi eterodocşi despre teologia palamită a energiilor necreate”, subiect abordat şi prezentat de pc. pr. conf. dr. Nikolaos Loudovikos de la Institutul Teologic de Grad superior din Tesalonic.
Cea de-a cincea sesiune a lucrărilor congresului s-a desfăşurat sâmbătă, 19 decembrie 2009, la sala „Auditorium” a Centrului de conferinţe „Pavleia” din oraşul Veria. La această parte a lucrărilor congresului a luat parte ca invitat de onoare Preafericitul Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Elade. Au susţinut comunicări IPS Ioil, Mitropolitul Edessei, Pellei şi Almopiei („Sfântul Grigorie Palama în imnologie”), şi dna Agathoniki Tsilipakou, doctor în arheologie („Personalitatea Sfântului Grigorie Palama în arta postbizantină din Veria”). Sesiunea a fost încheiată de reprezentantul Patriarhiei Române, IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a prezentat comunicarea „Cinstirea Sfântului Grigorie Palama şi răspândirea duhului isihast în Ţările Române”, lucrare ce a suscitat un mare interes din partea auditorilor; în acest context au fost proiectate fragmente semnificative din documentarul realizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos despre aducerea în România, la Bucureşti şi Galaţi, a moaştelor Sfântului Grigorie Palama de către o delegaţie a Mitropoliei de Veria, Naoussa şi Kamparia (29 aprilie - 1 mai 2009), precum şi imagini de la ceremonia proclamării cinstirii Sfântului Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, în Biserica Ortodoxă Română (2-3 mai 2009). Cu acest prilej, Înalt Preasfinţia Sa a transmis întâistătătorului Bisericii Greciei mesajul şi salutul frăţesc al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înmânându-i din partea Preafericirii Sale medalia jubiliară emisă cu ocazia împlinirii a 650 de ani de la recunoaşterea de către Patriarhia de Constantinopol a Mitropoliei Ţării Româneşti, precum şi de la trecerea în veşnicie a Sfântului Ierarh Grigorie Palama.
În încheierea lucrărilor congresului ştiinţific, Preafericitul Părinte Ieronim, primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei, a transmis mesajul său de binecuvântare şi apreciere atât pentru organizatorul acestui eveniment, Mitropolia de Veria, Naoussa şi Kampania, în frunte cu chiriarhul ei, IPS Părinte Pantelimon, cât şi pentru participanţi, reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe-surori şi ai altor eparhii din Grecia. De asemenea, Preafericirea Sa a accentuat ideea pericolului secularizării cu care se confruntă familia contemporană prin pierderea reperelor spirituale şi a vieţii de rugăciune şi comuniune în Biserică. În continuare, participanţii la congres au fost invitaţi să viziteze Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor”, situată pe unul dintre versanţii muntoşi din apropierea Veriei.
Slujba de canonizare
Tot sâmbătă, 19 decembrie a.c., la ceas de seară, în biserica Schitului „Sfântul Ioan Botezătorul” de lângă Veria - acolo unde se află peştera în care a vieţuit vreme de cinci ani Sfântul Grigorie Palama - s-a săvârşit Slujba de Priveghere, sub protia IPS Dimitrie, Mitropolit de Sevastia, la finalul căreia IPS Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naoussa şi Kampania, a rostit un cuvânt prin care a prezentat principalele argumente care au condus la hotărârea de a trece în rândul sfinţilor pe toţi cei şase membri ai familiei Sfântului Grigorie. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a subliniat faptul că această ceremonie de canonizare a fost organizată de şi în cadrul acestei mitropolii deoarece aici s-au nevoit timp de cinci ani Sfântul Grigorie împreună cu fraţii săi Teodosie şi Macarie, la întoarcerea din muntele Athos, iar surorile sale Epiharia şi Teodota s-au călugărit şi au adormit în Domnul într-o mănăstire din zona Veriei, ale cărei ruine au fost recent descoperite, dimpreună cu o inscripţie care atestă înhumarea acestora în respectivul aşezământ monahal.
Punctul culminant al manifestărilor de la Veria l-au constituit slujba şi ceremonia săvârşite duminică, 20 decembrie 2009 în Biserica „Sfântul Cuvios Antonie de Veria” (sec. IX), în cadrul cărora a avut loc canonizarea întregii familii a Sfântului Grigorie Palama: tatăl său - Constanţiu, sfetnic al împăratului Andronic II Paleologul, om înţelept, credincios, evlavios şi profund rugător, considerat sfânt încă din timpul vieţii; mama sa - Kallony; fraţii ieromonahi Teodosie şi Macarie şi surorile Epiharia şi Teodota, toţi călugări şi vieţuitori plini de râvnă în dobândirea luminii celei neapropiate prin ascultare, lepădare de lume şi rugăciune neîncetată.
Soborul de ierarhi, având în frunte pe PF Ieronim al Atenei şi al întregii Elade, a fost alcătuit din: IPS Mitropolit Dimitrie de Sevastia, reprezentantul Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol; IPS Mitropolit Teodor de Ilioupolis, reprezentant al Patriarhiei Alexandriei; IPS Mitropolit Vasile de Arcadia, reprezentant al Patriarhiei de Antiohia; IPS Mitropolit Ambrozie de Neapolis şi Samaria, reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului; PS Atanasie, fost episcop de Herţegovina (Patriarhia Serbiei); IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; IPS Mitropolit Pantelimon de Xantis şi Periteorioriou; IPS Mitropolit Vasile de Elassona; IPS Mitropolit Serafim de Kastoria; IPS Mitropolit Teoclit de Florines, Prespon şi Eordaias; IPS Mitropolit Emanuil de Polianis şi Kilkisiou; PS Episcop Dimitrie de Termon, precum şi gazda: IPS Mitropolit Pantelimon de Veria, Naoussa şi Kampania.
Conform tradiţiei din Biserica Ortodoxă a Greciei, ceremonia de canonizare a celor şase sfinţi din familia palamită s-a săvârşit la finalul Utreniei, când reprezentantul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, IPS Dimitrie, Mitropolit de Sevastia, a citit Tomosul prin care membrii familiei Sfântului Grigorie Palama sunt trecuţi în rândul Sfinţilor Bisericii Ortodoxe. Prin acest document se vesteşte tuturor, clerici şi mireni dreptmăritori de pretutindeni, că de acum înainte cuvioşii monahi Constanţiu, Kallony, Teodosie, Macarie, Epiharia şi Teodota vor fi cinstiţi şi li se vor aduce rugăciuni ca Sfinţi ai lui Dumnezeu şi mijlocitori înaintea Tronului Preasfintei Treimi pentru iertarea păcatelor şi mântuirea noastră, cu ajutorul luminii „care vine de Sus” şi prin lucrarea harului necreat în inima omului, despre care a teologhisit atât de profund cel mai cunoscut reprezentant al acestei familii sfinte: Sfântul Grigorie Palama. Documentul de canonizare a fost semnat oficial de Preafericitul Ieronim şi toţi cei-lalţi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe participante la eveniment.
Ceremonia a continuat prin prezentarea solemnă în faţa altarului bisericii a icoanei sfinţilor nou-introduşi în calendarul Bisericii Ortodoxe, cu data de prăznuire la 14 noiembrie, deodată cu Sfântul Grigorie Palama, fiul şi fratele acestora. După aşezarea icoanei, frumos împodobită cu flori, în mijlocul bisericii, Preafericitul Părinte Ieronim a aprins cele două sfeşnice aflate de-a dreapta şi de-a stânga ei, apoi s-a închinat înaintea chipurilor Sfinţilor palamiţi, în timp ce la strană se intona troparul „Caloni fiica cea frumoasă şi drept-cugetătorule Constantie, mare nevoitorule şi dumnezeiscule Ierarhe Grigorie, Epiharia, mireasa lui Hristos, Cuvioasă Teodota şi înţelepte Teodosie şi Macarie, preotule, pe voi pe toţi vă cântăm. Slavă Celui ce v-a încununat pe voi, Slavă Celui ce v-a strălucit lumina îndumnezeirii Lui cea nezidită şi veşnică!”.
De asemenea, la începutul Sfintei Liturghii, ierarhii şi ceilalţi slujitori au sărutat cu evlavie icoana Sfinţilor familiei Palama, precum şi moaştele Sfântului Grigorie şi capul Sfântului Ignatie Teoforul, prăznuit în această zi, aşezate la loc de cinste în Sfântul Altar al bisericii „Sfântul Antonie”. Cei 14 ierarhi liturghisitori au înălţat în comuniune de dragoste rugăciuni de laudă şi mulţumire Mântuitorului Iisus Hristos, împreună şi Părintelui Celui fără-de-început şi Preasfântului şi de viaţă făcătorului Duh, pentru mărturia comună, panortodoxă şi frăţească, la acest moment istoric din viaţa Bisericii noastre.
Moment important pentru întreaga Ortodoxie
Prezenţa delegaţiilor ortodoxe din întreaga lume a confirmat şi a întărit hotărârea Sfântului Sinod al Patriarhiei de Constantinopol, precum şi a Bisericii Greciei, de a preamări şi a face cunoscută întregii suflări creştin-ortodoxe, şi nu numai, sfinţenia vieţii şi ortodoxia credinţei acestei familii, care, ca şi cea a Sfântului Vasile cel Mare - comemorat în acest an, împreună cu ceilalţi Sfinţi Capadocieni, în Biserica Ortodoxă a României - reprezintă adevărate icoane şi pilde de urmat pentru familiile creştine de astăzi, confruntate cu numeroase probleme şi ispite ce conduc la îndepărtarea de Dumnezeu, de ritmul rugăciunii şi de trăirea în ascultare de Hristos şi de poruncile Sale, în Biserică.
După încheierea Sfintei Liturghii, primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Preafericitul Ieronim, a rostit o omilie prin care a apreciat importanţa acestui moment pentru întreaga Ortodoxie, a invitat pe toţi cei prezenţi, dar şi pe cei ce urmăreau în direct, prin intermediul televiziunii, să cunoască, să aprofundeze şi să aplice în propria viaţă învăţătura şi modelul de trăire pe care l-a dat Bisericii această familie sfântă. Totodată, a exprimat bucuria pentru înfăptuirea acestei canonizări prin străduinţa IPS Părinte Pantelimon, ierarhul locului, cu prilejul aniversării a 650 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Grigorie Palama, aducând mulţumiri tuturor celor implicaţi în organizarea acestei sărbători, delegaţilor din celelalte Biserici Ortodoxe, ierarhilor, clericilor şi mirenilor prezenţi.
În încheiere, în numele autorităţilor locale, civile şi militare, dar şi al tuturor cetăţenilor, a luat cuvântul primarul municipiului, care a înmânat Preafericirii Sale titlul de cetăţean de onoare şi însemnele oraşului Veria. Credincioşii prezenţi s-au putut închina la icoana Sfinţilor palamiţi şi au primit câte o reproducere a acesteia pentru a aduce cinstire şi a-i chema în rugăciune în casele lor.
Manifestările s-au încheiat printr-o agapă creştinească în cadrul frumoasei mănăstiri Panaghia Dobra, acolo unde se află în construcţie şi o biserică închinată Sfântului Luca doctorul, arhiepiscopul Crimeei. „Prezenţa, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române a reprezentat un act sfânt şi sfinţitor de cea mai mare importanţă duhovnicească, întrucât în Biserica noastră s-au desfăşurat ample manifestări dedicate împlinirii a 650 de ani de la recunoaşterea Mitropoliei Ţării Româneşti, iar cu acest prilej au fost aduse la Bucureşti şi la Galaţi moaştele Sfântului Grigorie Palama de la a cărui mutare la cele veşnice s-au împlinit tot 650 de ani. Se poate afirma că serbările Sfântului Grigorie Palama de la Veria au început în Biserica Ortodoxă Română şi au continuat înălţător în Grecia, iar părintele Dumitru Stăniloae este cu adevărat, aşa cum s-a afirmat şi în cadrul Congresului de la Veria, teologul profet care încă din 1938 a arătat lumii ortodoxe această comoară a lui Hristos din viaţa şi lucrarea sfântă a Sfântului Grigorie Palama, luminătorul nostru pe cărarea sfintelor nevoinţe, ale curăţirii de patimi şi împărtăşirii din energiile divine necreate”, ne-a declarat IPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos.