Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Un exemplu de slujire a aproapelui la Hârja
În Pasul Oituz, într-o zonă deosebită, cu munți ce par a se prăvăli peste șosea, se află unul dintre locașurile social-filantropice de referință ale Bisericii. Un loc în care 100 de suflete trăiesc ca într-o familie și primesc ajutor de la personal calificat, totul prin purtarea de grijă a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și a Parohiei Hârja, Protoieria Onești.
În Hârja funcționează două instituții, respectiv Centrul social-medical pentru îngrijirea persoanelor vârstnice al Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Hârja (care și-a început activitatea în 2006 și în cadrul căruia sunt îngrijite și asistate 60 de persoane) și Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”-Hârja (cu centrul rezidențial pentru îngrijirea persoanelor vârstnice. Acesta funcționează din 2012 și în cadrul lui sunt asistate 37 de persoane vârstnice, majoritatea cazuri sociale). Cele două instituții funcționează în aceeași locație cu purtarea de grijă și implicarea directă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, coordonator fiind părintele Ilarion Mâță, paroh în Hârja.
La sfârșit de ianuarie, pe o vreme mai mult primăvăratică decât de Gerar, când am pășit pe porțile acestui așezământ, am găsit aici o adevărată forfotă de halate și bonete, numeroase persoane dintre cei 60 de angajați care deservesc centrul trebăluind prin incintă.
Ghid ne-a fost Silviu Butucaru, coordonator al activităților din centrul de zi. După ce ne-a prezentat bucătăria, brutăria, sala de mese și anexele, am intrat în clădirea principală, acolo unde sunt cazați și își desfășoară activitățile locatarii așezământului.
În brutărie, o șarjă de pâine abia fusese scoasă din cuptorul cu vatră de cărămidă, în timp ce alta i-a luat cu repeziciune locul. Chiar dacă e mai scump, toți preferă să coacă o pâine gustoasă și sănătoasă aici decât să o cumpere, ne-a spus Silviu Butucaru.
Cititul și rugăciunea în biserică, două activități preferate
Am pornit apoi spre camerele locatarilor din centru. Unii erau în salonul pentru recuperare, unde făceau exerciții fizice sub supravegherea personalului de specialitate. Alții erau în bibliotecă, unde se delectau cu lectura, alții priveau emisiuni la televizor, iar unii citeau psaltirea.
Pe doamna Reveica Jorăscu am găsit-o citind „Lumina de Duminică”. Abia primise ziarul, dar nu se îndura să îl citească în totalitate. S-a uitat un pic pe cuprins, pe a doua pagină, și restul l-a lăsat și pentru zilele următoare. Este de loc din Poiana Sărată, o localitate de lângă Hârja, a locuit în comuna Ștefan cel Mare, iar acum a ajuns din nou în zona de munte, făcând parte din marea familie oblăduită de Sfântul Ștefan cel Mare. „Am două fete, însă sunt în Italia. Locuiam cu o nepoțică, dar ea s-a căsătorit și bunica a trebuit să facă aripioare”, povestește amuzată femeia. A lucrat ca vânzătoare în comerț timp de 28 de ani și de 26 de ani este la pensie. Ne-a spus zâmbind că mai are de mâncat din pensia ei doi ani, referindu-se la perioada cât a cotizat la sistemul național de pensii. „Am momente când mi-e dor de acasă, însă condițiile de aici sunt extraordinare și mă fac să uit. Timpul liber îl petrec citind. Citesc foarte mult. Citeam și înainte, când eram acasă, și citesc și acum. Am avut abonament la «Lumina» și înainte”, ne povestește doamna Raveica. Despre condițiile din cămin este foarte mulțumită, la fel cum mulțumită este și de personalul care deservește centrul. „Cred că nu este cămin mai bun ca acesta. Am stat și în alt cămin, însă nu a fost la fel de bine ca aici”, ne-a mai povestit.
Tot aici l-am întâlnit și pe Ion Rotaru. Este din Bogdănești, județul Bacău, și de câțiva ani face parte din familia de la Hârja. Își vede rudele periodic, și chiar când l-am vizitat noi era revenit recent de acasă, unde a fost de sărbători la fratele său. Îi place să citească și și-ar dori să poată scrie, dar beteșugul de la mâna dreaptă îl împiedică să facă acest lucru, ne-a povestit el cu supărare. Totuși, a auzit că cineva a scris o carte întreagă cu un singur deget. A lucrat la ea timp de cinci ani, așa că nici el nu deznădăjduiește. Are suficiente povești încât să scrie o carte întreagă și nici timpul nu îl zorește în vreun fel. A lucrat în industria cimentului, a fost pasionat de fotbal și a însoțit echipa Oneștiului în majoritatea deplasărilor în țară, însă acum îi place mult să meargă la biserică, și nu doar când este Maslu cu mulți preoți, așa cum ne povestește el, ci tot timpul. La ceas de seară, când ne-am luat rămas bun de la el, se pregătea deja să meargă la biserică. El și ceilalți cazați aici răspund zilnic clopotelor ce îi cheamă la rugăciune, la dialog lăuntric cu Cel ce ne poartă tuturor de grijă.
Grijă pentru trup și suflet
Centrul social-medical adăposteşte bătrâni bolnavi și neputincioşi, unii dintre aceștia imobilizaţi la pat, fiecare necesitând îngrijiri speciale. Sunt bătrâni care trăiesc în singurătate şi lipsuri, care, asistaţi de personalul specializat al aşezământului, beneficiază aici de servicii medicale, sociale, spirituale, psihologice, de terapie ocupaţională şi kinetoterapie.
Centrul este dispus în mai multe corpuri de clădiri. Condiţiile de cazare sunt foarte bune, în camere de 2, 3 şi 4 paturi. Atmosfera este una de familie, camerele sunt personalizate, iar rudele îi vizitează pe majoritatea săptămânal. Cabinetul medical este dotat cu aparatură medicală de urgenţă, spaţiu unde pot fi consultaţi de medicul generalist al aşezământului şi medicii de specialitate, voluntari de la Spitalul Municipal Oneşti.
Centrul deţine o ambulanţă dotată pentru a oferi un transport în siguranţă, cu aparatură medicală de prim ajutor, tub de oxigen, ventilaţie, defibrilizator şi altele ce pot ajuta pacientul să ajungă cu bine la primul spital de urgenţă. Aşezământul are contracte de colaborare cu un medic care efectuează controlul medical zilnic şi în situaţii de urgenţă cu un medic neurolog, secţiune la care se încadrează majoritatea asistaţilor, ambii din cadrul Spitalului Municipal Oneşti, precum și cu un psiholog şi un asistent social.
Alte servicii pentru tineri și vârstnici
La Hârja, tot în cadrul Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, au mai fost înființate și dezvoltate o serie de servicii precum cel de îngrijire la domiciliu, în cadrul căruia beneficiare sunt 20 de persoane vârstnice, singure, din satul Hârja, care sunt ajutate periodic cu alimente, suport și ajutor medical; Centrul de zi pentru copii, beneficiari fiind 18 copii din Hârja din familii defavorizate și monoparentale; centrele de tineret și voluntariat ce funcționează în parteneriat cu liceele din Onești; centrele de artă, creație și tradiție, care funcționează în parteneriat cu școlile generale din Oituz, Ferăstrău și Onești.