Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
A fost produs vaccinul împotriva gripei porcine
Compania farmaceutică elveţiană Novartis a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că a reuşit producerea primului lot de vaccinuri împotriva gripei A/H1N1, cu câteva săptămâni mai devreme decât previziona. Vaccinul a fost produs de Novartis prin cultura de celule şi nu prin cea de ouă, aşa cum este cazul de obicei, în laboratorul din Marburg, Germania, care ar putea produce milioane de doze săptămânal. Un al doilea laborator se află în construcţie la Holly Springs, în statul american Carolina de Nord. Potrivit companiei Novartis, mai mult de 30 guverne au comandat vaccinuri, numai Ministerul american al Sănătăţii solicitând doze în valoare de 289 de milioane de dolari.



.jpg)