Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Aspirina administrată preventiv, un pericol pentru sănătate
Potrivit unui studiu britanic, administrarea unor doze mici de aspirină, în fiecare zi, pentru a preveni un atac cardiac la persoanele care nu suferă de afecţiuni cardiovasculare face mai mult rău decât bine. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea "St. George" din Londra, a avut la bază datele colectate în urma a nouă cercetări clinice la care au participat 100.000 de persoane. Chiar dacă administrarea aspirinei zilnic, în doze mici, a dus la o scădere cu 10% a riscului de a suferi de o boală cardiovasculară, aceasta nu a determinat şi o scădere notabilă a deceselor cauzate de un accident cardiovascular sau de cancer, având în schimb alte efecte secundare. Astfel, riscul de hemoragii interne ce pun în pericol viaţa unui pacient a crescut cu 30% în urma administrării zilnice a aspirinei. Concluzia studiului a fost că riscurile sunt mai mari decât beneficiile la pacienţii cu o stare de sănătate bună, care nu au fost diagnosticaţi cu vreo boală cardiacă, dar care iau zilnic aspirină în doze mici.