Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Au intrat în vigoare noi prevederi legate de concediul medical
Începând din această săptămână, au intrat în vigoare reglementări noi privind concediile medicale. Astfel, persoana care intră în concediu medical trebuie să meargă la medicul de familie, unde va fi consultată şi va completa o declaraţie pe proprie răspundere prin care îşi exprimă acordul ca în 24 de ore să îşi anunţe angajatorul. De asemenea, persoana în cauză va oferi adresa la care poate fi găsită în intervalele orare 8:00-11:00, 12:00-17:00 şi 18:00-20:00, pentru a putea fi vizitată, cu excepţia situaţiilor justificate medical. În cazul nerespectării acestor cerinţe, pacientului nu i se va plăti concediul medical. Potrivit noilor reglementări, primele cinci zile de concediu medical sunt plătite de angajator, iar din ziua a şasea plata se va face de către Casa de Asigurări de Sănătate. Comisia care se va deplasa la domiciliul pacientului va încheia un proces-verbal care va fi semnat şi de pacient, iar în cazul în care acesta nu este găsit la domiciliu se precizează acest lucru în procesul-verbal şi se sistează plata concediului medical. Ministrul Sănătăţii a argumentat necesitatea acestor reglementări spunând că, în 2006, 3% din fonduri au fost cheltuite pe concedii medicale, sumă care s-a dublat în 2009, ceea ce face să se reducă finanţarea pentru tratamente, pentru medicamente şi pentru spitalizare.