Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Autismul, tot mai îngrijorător la nivel mondial
Numărul copiilor care suferă de tulburări din spectrul autist este într-o continuă creștere, atât la nivel mondial, cât și în țara noastră. Statisticile internaționale arată că 1 din 68 de copii suferă de astfel de tulburări, iar procesul de recuperare este unul lent și extrem de dificil. Specialiștii spun că sunt necesare campanii de conștientizare a afecțiunii, dar și pentru integrarea acestor copii.
Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de origine neurobiologică, însă nu este considerată o boală. Statisticile arată că este tot mai frecvent întâlnită, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (www.cdc.gov) arătând că la nivel internațional s-a ajuns în prezent ca 1 din 68 de copii să sufere de astfel de tulburări, față de 1 din 150 cum era în anul 2000.
„De obicei, acești copii evită contactul vizual și însușesc greu limbajul. De asemenea, prezintă comportamente stereotipe și autostimulatorii cum ar fi mersul pe vârfuri, alergatul cu privirea în colțul ochilor, fluturatul mâinilor și agitație permanentă”, spune Irina Finaca, terapeut ABA. De cele mai multe ori, părinții observă primele diferențe de comportament între copilul lor și ceilalți copii de aceeași vârstă în jurul vârstei de un an și jumătate. Aceștia remarcă faptul că nu are aceleași abilități pe care le au cei din jur și se comportă diferit. Un copil care suferă de autism nu reușește să comunice verbal și are un limbaj sărac sau total absent. De asemenea, nu răspunde când este strigat pe nume și nu se joacă funcțional cu jucăriile, preferând, de exemplu, să învârtă la nesfârșit roțile unei mașinuțe. „Copiii cu autism nu au joc de imaginație, nu arată cu degetul, nu reușesc să înțeleagă comenzile simple specifice vârstei. Îi sperie locurile noi, devenind anxioși la orice schimbare de rutină. Unii copii, care inițial se dezvoltă firesc și au limbaj funcțional, în jurul vârstei de un an încep să piardă toate cunoştinţele dobândite, iar acesta trebuie să fie un mare semnal de alarmă. Părinții care observă schimbări de comportament ar trebui să-i facă copilului o evaluare la un psiholog clinician, dar și una la un medic psihiatru”, arată terapeutul ABA.
Costurile terapiei ABA pot ajunge la 5.000-6.000 de lei lunar
În prezent, există foarte multe tipuri de terapii pentru copiii cu tulburări din spectrul autist. Singura formă de terapie care s-a dovedit științific că ajută la recuperare este terapia ABA - (Analiză Aplicată Comportamentului). Această metodă este un program de învățare care și-a propus să modifice comportamentul autist al copilului, având că obiectiv integrarea socială a acestuia. „Programele ABA au obiective foarte clar formulate, împărțite în sarcini mici. Întărirea comportamentelor dorite se realizează prin diferite recompense primare sau sociale. Fiecare lucru care se introduce în planul de învățare se notează, se colectează date care ajută la urmărirea evoluției copilului. Un copil care suferă de autism are nevoie să-i fie predate majoritatea abilităților pe care un copil tipic le preia natural din mediu. De exemplu: Program pentru Da versus Nu, Program pentru cereri în care copilul învață să-și exprime nevoile: «Vreau apă», și exemplele pot continua”, adaugă Irina Finaca.
Această terapie a evoluat mult. Specialistul nu lucrează doar la măsuță, ci oriunde în mediul natural, parcuri, locuri de joacă, grădiniță sau școală, pentru o mai bună generalizare a lucrurilor pe care le-a învățat copilul. Fiecare copil evoluează diferit, sunt copii care reușesc să se integreze, dar sunt și copii pentru care terapiile, indiferent de ce natură, nu funcționează. Procesul de recuperare este unul lent și extrem de dificil, iar ședințele sunt foarte costisitoare, pentru că acești copii au nevoie de foarte multe ore de terapie pe săptămână. Unele familii reușesc să acopere costurile terapiei din sponsorizări, donații sau prin formularele de 2%. Costurile terapiei pot ajunge la 5.000-6.000 de lei lunar.
Implicarea părinților este vitală
În procesul de recuperare a copiilor care suferă de autism implicarea părinților este vitală, principiile și regulile terapiei ABA trebuie continuate și acasă, la bunici, în toate locurile în care copilul se va afla. Nimeni nu poate oferi însă garanții părinților referitoare la o perioadă în care acesta se poate recupera deoarece fiecare copil din spectrul TSA este diferit, având doar câteva lucruri în comun. Un copil care suferă de autism are nevoie de psihoterapie toată viața, pentru că autismul nu dispare. Copiii și adolescenții de mai târziu, recuperați, învață să trăiască așa și să-și controleze eficient orice comportament antisocial, astfel încât nimeni să nu știe că au fost vreodată probleme. „Am cunoscut în timp adolescenți integrați și recuperați frumos. Din păcate, în România nu există foarte multe companii care să ofere locuri de muncă persoanelor cu autism, lucru care mi se pare regretabil pentru că acești oameni au tendința de a face lucrurile fără greșeală, așa cum au fost învățați în terapie. În țările din Vest, în special, se caută în anumite companii doar persoane care suferă de autism. Am remarcat că cei mai mulți copii cu autism se îndreaptă către științele exacte. Excelează în IT, matematică, dar sunt și cazuri în care devin sportivi de succes sau pianiști foarte buni”, a mai spus terapeutul. În prezent, tulburarea din spectrul autist nu are o cauză clară, fiind expuse diverse cauze, cert este însă că numărul copiilor care suferă de această afecțiune este într-o continuă creștere. De la an la an apar tot mai mulți copii însoțiți în școli și grădinițe de către un „shadow” care să îi ajute să se integreze. De asemenea, cadrele didactice devin mai conștiente și colaborează mai bine cu oamenii pregătiți să-i ajute pe acești copii.