Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Cafeaua, virtuți terapeutice și mituri

Cafeaua, virtuți terapeutice și mituri

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Constantin Milică - 05 Septembrie 2016

După apa potabilă, cafeaua este cea mai populară băutură din lume, fiind consumată zilnic în aproximativ două miliarde de ceşti. Cafeaua a fost considerată un valoros medicament pentru combaterea multor afecţiuni, iar astăzi este recomandată mai ales pentru proprietățile sale antioxidante.

Arborele de cafea a­parţine speciei Coffea din familia Rubiaceae, care cuprinde 80 de specii. Dintre acestea se cultivă în plantaţii masive numai patru specii: Coffea arabica, C. robusta, C. liberica şi C. Maragogype. Cea mai apreciată pentru calitatea excelentă a boabelor şi cea mai intens cultivată este Coffea arabica, care furnizează, în prezent, 75‑80% din producţia mondială. Cafeaua arabica conţine circa 300 ingrediente active, care îi dau o mare valoare alimentară şi stimulatoare. Printre aceste componente predomină proteinele şi aminoacizii (12‑14 %), lipidele (12‑14 %) şi glucidele (8‑9 %). La acestea se adaugă un alcaloid numit cofeină (0,6‑3%), având acţiune puternic stimulatoare asupra sistemului nervos. Acţiuni stimulatoare şi antiseptice au şi acizii fenolici (cafeic, ferulic, cofetanic, cafeoilchinic, feruloilchinic), care dau aroma specifică. Alţi compuşi sunt teobromina, teofilina, trigonelina, hipoxantina, taninuri şi săruri minerale cu K, P, Mg, Ca, I, Mn, Zn. Unele dintre aceste componente au proprietăţi antioxidante, benefice în combaterea afecţiunilor canceroase.

Efectele benefice ale cafelei

Cafeaua a fost considerată, încă din trecut, un valoros medicament pentru combaterea multor afecţiuni. Treptat au fost dovedite efectele diuretice, laxative, energizante, euforizante, excitante nervos şi psihic, acceleratoare şi tonice pentru inimă, vasoconstrictoare central şi periferic (coronare, cerebrale, pulmonare şi renale), cu condiţia unui consum moderat, care să nu reprezinte o ameninţare a sănătăţii. În cazul unui consum de o singură ceaşcă de cafea, maximum două ceşti pe zi, s‑au constatat multe acţiuni favorabile sănătăţii.

Un prim efect benefic este stimularea sistemului nervos central, în primul rând a acuităţii mentale, vizuale şi auditive, mărirea atenţiei, a puterii de concentrare şi de memorare, paralel cu scăderea oboselii musculare şi intelectuale, a stării de somnolenţă, depresii psihice, anxietate şi a riscului de suicid, mai ales la persoanele cu vârste de peste 65 de ani şi la cei care depun eforturi intelectuale deosebite, datorită creşterii nivelului de dopamină, adrenalină şi serotonină din creier.

Totodată, cafeaua favorizează reducerea frecvenţei unor boli legate de dereglarea sistemului nervos (Parkinson, Alzheimer, scleroză în plăci), cu efecte bune atât la bărbaţi, cât şi la femei. Alte beneficii: uşurarea durerilor de cap cu migrene, fiind un excelent analgezic; creşterea frecvenţei mişcărilor respiratorii şi locomotorii, fiind indicată la conducătorii auto‑moto, la chirurgi, ţesătoare, dactilografe, sudori, sportivi.

În cazul intoxicaţiilor cu narcotice, cafeaua previne apariţia comelor şi reduce efectele analgezice dure ale unor medicamente de sinteză chimică (paracetamol, aspirină). În același timp, cafeaua reglează funcţiile inimii şi ale sistemului circulator periferic, datorită conţinutului în teofilină şi, în plus, previne infarctul miocardic şi scăderea sub normal a tensiunii arteriale, ceea ce apare, de obicei, după mese, mai ales la persoane vârstnice.

De asemenea, cafeaua previne şi reduce riscul de diabet zaharat cu 25%, menţinând glicemia sub control. Consumată înainte de mese, cafeaua provoacă o ardere mai rapidă a caloriilor, ajutând la reducerea, într‑un timp scurt, a excesului din greutatea corporală şi a celulitei. Consumată caldă după masă, cafeaua favorizează digestia, stimulează secreţia de bilă, scade frecvenţa litiazei biliare şi combate foamea, iar prin creşterea motilităţii intestinale permite o mai bună asimilare a alimentelor, prin acţiunea directă asupra peristaltismului gastrointestinal, îndepărtând senzaţia de greaţă şi vărsături. La persoanele în vârstă, cafeaua frânează ritmul de îmbătrânire prematură a organismului, printr‑o serie de substanţe active cu rol de regenerare şi tonifiere a celulelor.

Un bun antioxidant

Multe studii medicale au demonstrat acţiunea consumului moderat de cafea (două ceşti pe zi - aproximativ 400 ml) în prevenirea şi combaterea cancerelor, la diferite organe ale corpului. Testările făcute în majoritatea ţările dezvoltate de pe glob dau mari speranţe bolnavilor de cancer, cu condiţia evitării viciului de tabagism şi alcoolism.

În primul rând, s‑a dovedit că prezenţa unor cantităţi importante de antioxidanţi din boabele de cafea protejează celulele sănătoase şi bolnave împotriva efectelor dăunătoare ale radicalilor liberi cancerigeni, asigurând acţiuni benefice asupra funcţiilor ficatului şi asupra afecţiunilor hepatice cronice şi a cirozelor hepatice. Cercetări recente au demonstrat că un consum moderat de cafea, asociat cu exerciţiile fizice şi sport protejează pielea împotriva cancerului provocat prin expunere îndelungată la soare, mai ales la raze ultraviolete.

Efectele dăunătoare ale excesului de cafea

Dacă se consumă în cantităţi mari, de peste trei ceşti pe zi, cafeaua devine dăunătoare, chiar la persoane sănătoase, provocând efecte care ar trebui evitate. Dintre acestea evidențiem accentuarea stărilor de insomnie şi a stărilor de oboseală fizică şi intelectuală, nevropatie, hiperexcitabilitate, agitaţie, nevroze, confuzia ideilor, depresie psihică, incoerenţă la exprimare şi tremurături de membre.

Cafeaua în exces afectează neurotransmiţătorii din creier, în urma cărora se declanşează crize repetate de anxietate, atacuri frecvente de panică. De asemenea, pot apărea migrene, ameţeli, astenie nervoasă şi dureri de cap, deoarece modifică fluxul de sânge care ajunge la creier.

Se recomandă evitarea excesului de cafea la persoanele care suferă de boli cardiace (hiperten­siune arterială, cardiopatie ischemică, ateroscleroză, palpitaţii, extrasistole, tahicardie şi miocardită avansată). Excesul de cafea declanşează „sindromul de tunel carpian“, exercitând o presiune asupra nervului din antebraţ şi provocând furnicături la nivelul a trei degete (mare, arătător şi mijlociu). Cafeaua tare, băută în timpul mesei, măreşte aciditatea gastrică, agravează durerile ulceroase şi provoacă reflux gastric, indigestii, simptome de pirozis şi iritaţii intestinale.

Cafeaua în exces mai poate crește riscul îmbolnăvirii de reumatism şi lombosciatică, iar la femei, consumul a peste trei ceşti măreşte riscul de osteoporoză, mai ales după instalarea menopauzei şi spre bătrâneţe. În aceste afecţiuni, cofeina îngustează vasele capilare de la capătul arterelor, reducând ritmul de circulaţie a sângelui şi a nutrienţilor către tendoanele spinale. Cafeaua ridică și nivelul de colesterol din sânge, iar la nivelul rinichilor, provoacă litiază renală urică, edeme, urinări frecvente şi exces de acid uric.

De asemenea, cafea consumată în exces facilitează apariţia cariilor şi îngălbenirea dinţilor, iar la nivelul tenului poate fi factor declanşator pentru acnee rozacee, mai ales când se consumă prea fierbinte. Odată cu respectarea cantităţii optime de cafea consumată zilnic este recomandată combinarea cu lapte dulce, realizând o băutură hrănitoare, gustoasă şi foarte bine tolerată de organism. Astfel se reduce substanţial acţiunea dăunătoare a excesului de cofeină. Nu este indicată folosirea cafelei în amestec cu smântână sau cu frişcă.