Cum poate fi depistată surditatea la copil

Surditatea poate fi depistată mai uşor sau mai dificil, în funcţie de vârsta la care s-a produs. În legătură cu vârsta, surditatea la sugar şi la copilul mic poate rămâne mult timp nedepistată, dacă nu există leziuni vizibile (malformaţii, inflamaţii sau tumori ale urechii externe) sau dacă nu există posibilitatea efectuării unei electrocohleografii sau chiar a unei audiometrii intrauterine.

În aceste cazuri doar supravegherea atentă din partea părinţilor şi întârzierea apariţiei vorbirii poate atrage atenţia asupra deficitului auditiv. La copiii mai mari, intraţi deja în colectivitate, scăderea auzului devine evidentă în special dacă este bilaterală. După intensitate, scăderea de auz poate fi uşoară, cu perceperea sunetelor până la 30 de decibeli, moderată, între 30-50 decibeli, accentuată, între 50-90 decibeli, sau totală (cofoza).

În ceea ce priveşte tipul de surditate, acesta variază cu localizarea leziunii la aparatul de transmisie sau la cel de percepţie, asocierea leziunilor producând o surditate mixtă.

Surdităţile accentuate, bilaterale şi precoce se însoţesc totdeauna de diverse tipuri şi grade de tulburări de vorbire (şi scris), care pot varia de la pronunţarea sau scrierea defectuoasă, până la mutitatea totală (surdo-mutism), iar aceasta poate produce, la rândul ei, o insuficientă dezvoltare a intelectului copilului. Din cauza scăderii sau absenţei auzului şi dificultăţii exprimării, copilul surd se integrează greu în colectivitate, devine timid, retras, indiferent sau agresiv, de aceea se impune educarea şi instruirea lor cu o deosebită răbdare şi bunăvoinţă din partea anturajului şi internarea lor în grădiniţe şi şcoli generale la vârsta indicată.

Diagnosticul de surditate este cu atât mai dificil cu cât vârsta copilului este mai mică. În elaborarea unui diagnostic corect este necesară colaborarea între un orelist, radiolog, logoped, neuropsihiatru.

Tratamentul surdităţii infantile are trei componente: restabilirea integrităţii anatomice şi funcţionale a aparatului acustico-vestibular, folosirea la maximum a resturilor auditive şi educarea vorbirii.

Profilaxia surdităţii copiilor, la îndemâna oricui, constă într-o corectă igienă generală şi auriculară şi în prevenirea şi tratamentul precoce şi corect al bolilor urechii. O atenţie deosebită trebuie acordată prevenirii surdităţii infantile de igiena medicamentoasă. Pentru aceasta se va evita pe cât posibil administrarea la gravidă şi copil a unor medicamente, cum ar fi streptomicina, gentamicina.

Foarte important este a se evita iradiaţiile în scop diagnostic sau terapeutic în primele luni de sarcină, precum şi traumatismele pre-, intra-, postnatale.