Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Descoperire care dă speranțe pentru tratarea surdității
Specialiștii în neuroștiințe de la King’s College din Londra ar putea deschide calea către un tratament pentru problemele de auz ale pacienților diagnosticați cu anumite afecțiuni degenerative ale urechii interne, considerate la ora actuală ireversibile. Deși aparatele auditive și implanturile cohleare ajută într-o oarecare măsură, ele nu pot restabili funcția auditivă și nici nu pot opri evoluția procesului degenerativ de la nivelul urechii.
Cercetătorii britanici au descoperit că activarea unei anumite mutații a genei Spns2 poate preveni pierderea auzului în cazul acestor pacienți și chiar le poate restabili capacitatea auditivă, cel puțin în ceea ce privește sunetele de frecvență joasă și de frecvență medie.
Conform studiului, pe care cercetătorii în neuroștiințe de la King’s College l-au prezentat recent în jurnalul academic Proceedings of the National Academy of Sciences - PNAS, testele efectuate pe șoareci de laborator au demonstrat că activarea acestei gene, la un interval optim de timp după declanșarea bolii care afectează urechea internă, crește șansele de restabilire a funcției auditive.
Pierderea auzului este o problemă frecventă în rândul persoanelor trecute de 70 de ani, care din acest motiv ajung să se izoleze și, de aici, să se confrunte cu depresie și cu un declin al funcțiilor cognitive. Noua abordare genetică a tratamentului împotriva surdității, pe care o propun cercetătorii britanici, oferă o perspectivă pentru a putea preveni în viitor apariția problemelor auditive. (I. M.)