Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Dispozitiv care depistează cancerul prin analiza respiraţiei
Un aparat realizat de cercetătorii britanici este capabil să detecteze cancerul numai analizând respiraţia pacientului respectiv. Dispozitivul, numit „The Breathotron“, identifică modificările de natură chimică din respiraţia pacienţilor, permiţându-le medicilor să diagnosticheze mult mai devreme prezenţa tumorilor în organism. Aparatul va fi testat în clinicile din Marea Britanie. Dacă va trece de perioada de testare, dispozitivul va putea fi folosit în toate clinicile din Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie. Potrivit cercetătorilor, dispozitivul a fost creat pe baza mai multor studii medicale, ale căror concluzii demonstrau că celulele canceroase elimină un miros specific. Până în prezent, medicii nu au putut să spună ce tip de miros elimină celulele canceroase, deoarece acest miros este extrem de slab, iar simţul olfactiv al omului nu poate să îl detecteze. Medicii britanici speră că acest dispozitiv revoluţionar va putea fi folosit în viitorul apropiat pentru diagnosticarea timpurie şi a altor boli, precum pneumonie şi infecţii intestinale.