Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Ecstasy, posibil remediu contra cancerului
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Birmingham, pastilele de Ecstasy ar putea fi folosite pentru vindecarea cancerului. Oamenii de ştiinţă au modificat acest drog pentru a-i spori proprietăţile care ajută la anihilarea tumorilor.
Cercetătorii de la Universitatea Birmingham susţin că drogul, cunoscut drept MDMA, ar putea fi folosit în tratamentul anumitor tipuri de cancer, între care leucemia. Deja se ştia că Ecstasy este eficient împotriva cancerului, doar că doza foarte mare ce ar fi trebuit administrată pentru a distruge celulele maligne ar fi ucis şi pacientul. Într-un studiu publicat în revista "Investigational New Drugs", cercetătorii britanici scriu că noul drog ar putea fi folosit de medici pentru a trata cancerul, cu condiţia ca acesta să poată fi produs într-o concentraţie care să nu afecteze sănătatea pacientului.