Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Efectele adverse ale antiinflamatoarelor
Antiinflamatoarele nesteroidiene reprezintă una dintre cel mai frecvent utilizate clase de medicamente. Acest grup de medicamente prezintă efecte analgezice, antipiretice şi antiinflamatoare. S-au dovedit a fi foarte utile pentru combaterea durerii de diferite etiologii, a febrei sau a proceselor inflamatorii, însă, în unele cazuri, pot provoca complicaţii la nivel digestiv.
Dintre antiinflamatoarele nesteroidiene fac parte Acidul acetilsalicilic, Ibuprofenul, Ketoprofenul, Diclofenacul, Indometacinul, Piroxicamul şi multe altele. Se estimează că, într-o singură zi, peste un milion de persoane iau un medicament din grupul antiinflamatoarelor nesteroidiene. Peste 15% din populaţia generală utilizează, în mod regulat, medicamente din acest grup. Totuşi, mai mult de jumătate din cantitatea de antiinflamatoare nesteroidiene consumată este înregistrată la persoanele a căror vârstă depăşeşte 50 de ani. Utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene este asociată frecvent cu apariţia de efecte adverse, unele necesitând chiar spitalizarea. Multe dintre efectele adverse induse de antiinflamatoarele nesteroidiene ar putea fi prevenite, dacă se ţine cont de factorii de risc (stări patologice asociate, medicaţie concomitentă) pe care îi prezintă persoana care ia un medicament din acest grup. Administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene poate determina efecte adverse digestive, renale, hepatice, cardiovasculare, hematologice, alergice etc. Problema majoră pe care o presupune utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene este reprezentată de complicaţiile digestive: de la simpla durere abdominală, la complicaţii severe, cum ar fi ulcerul gastro-intestinal, hemoragie sau perforaţie digestivă. Diminuarea efectelor digestive poate fi realizată prin administrarea unei medicaţii cu rol protector digestiv sau prin reducerea dozelor. Tratamentul complicaţiilor digestive, numai sub supravegherea medicului Printre factorii cei mai frecvent implicaţi în apariţia ulceraţiilor digestive induse de antiinflamatoarele nesteroidiene se numără antecedentele patologice gastro-intestinale, vârsta de peste 60 de ani, dozele mari de medicament şi utilizarea concomitentă a unor medicamente, cum ar fi corticosteroizii. Apariţia ulceraţiilor digestive impune întreruperea terapiei, urmată de tratamentul acestora. Totuşi, în unele situaţii nu este posibilă întreruperea terapiei. În aceste cazuri este necesar ca tratamentul ulceraţiilor digestive să se realizeze concomitent cu tratamentul cu antiinflamatoare nesteroidiene. Tratamentul complicaţiilor digestive cauzate de antiinflamatoarele nesteroidiene trebuie realizat sub supraveghere medicală. Antiinflamatoarele nesteroidiene pot fi procurate cu uşurinţă din farmacii, chiar fără a fi necesară o prescripţie medicală. De aceea, recomandarea este ca, înainte de procurarea şi administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene, să cereţi sfatul unui medic, pentru a reduce, pe cât posibil, apariţia efectelor adverse şi a avea, astfel, beneficiu maxim în urma administrării lor.