Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie cronică autoimună care afectează în special articulațiile mici ale mâinilor și picioarelor, dar poate asocia și manifestări sistemice. Recunoașterea precoce și inițierea rapidă a tratamentului sunt esențiale pentru prevenirea deformărilor articulare și menținerea unei vieți active. Boala apare mai frecvent la femei, între 30 și 50 de ani, însă poate debuta la orice vârstă, inclusiv în copilărie, formele de boală cu debut juvenil.
Efectele somnului insuficient în copilărie
Dacă un copil devine apatic și nu se poate concentra sau dacă observați la el schimbări bruște de dispoziție, o cauză poate fi somnul insuficient. Potrivit unui studiu realizat timp de doi ani în Norvegia, citat de Hotnews, copiii care nu dorm suficient se pot confrunta, în timp, cu un risc crescut de apariție a unor probleme emoționale sau de comportament, precum tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), anxietate, depresie sau alte probleme de sănătate mintală.
Pentru a preveni astfel de tulburări, cea mai bună soluție recomandată de medicii specialiști ar fi un program constant de somn, cu respectarea orelor de culcare și de trezire, prin care părinții le pot forma copiilor obiceiuri sănătoase de somn. (I. N.)



.jpg)