Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
„Mă aştept ca bugetul Sănătăţii să fie peste 4,4-4,5 miliarde de lei“
Ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat marţi, într-o dezbatere, că se aşteaptă ca bugetul de anul viitor alocat Ministerului Sănătăţii să fie peste 4,4-4,5 miliarde de lei, în care sunt incluse şi fondurile destinate burselor medicilor rezidenţi, dar şi creşterile salariale ale personalului din domeniul medical, informează Agerpres. „Proiectul de buget are în calcul creşterile salariale propuse pentru 1 ianuarie, dar şi susţinerea burselor pentru medicii rezidenţi. Bugetul anul acesta a fost undeva la 4,4 miliarde de lei, în jurul acestei cifre. Trebuie să facem nişte mecanisme funcţionale ca banii să ajungă exact acolo unde trebuie. Din acei bani, ca şi anul acesta, consider o prioritate majoră bugetul destinat programelor naţionale de sănătate, unde prevedem o creştere substanţială pentru a elimina tot ceea ce înseamnă sincope, neajunsuri şi disfuncţii ale derulării programelor naţionale. De la 740 milioane de lei anul acesta, undeva spre 882 milioane de lei anul viitor“, a spus domnul Bănicioiu.