Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Mamograf performant la Complexul Caraiman din Capitală
Un mamograf performant a fost inaugurat marţi la Complexul Multifuncţional Caraiman din sectorul 1 al Capitalei. Noua aparatură realizează mamografii 2D şi 3D cu tomosinteză şi cu substanţă de contrast, iar femeile care au domiciliul legal pe raza sectorului 1 pot beneficia de aceste servicii în mod gratuit, în baza cărţii de identitate şi a unei trimiteri de la un medic specialist, se precizează într-un comunicat al Primăriei Sectorului 1. În paralel, în cadrul Complexului Multifuncţional Caraiman, se desfăşoară şi o campanie de depistare a cancerului de col uterin din stadiu incipient, iar testul Babeş-Papanicolau, precum şi examenele specifice pot fi efectuate gratuit. Mamografia digitală cu tomosinteză reprezintă o tehnologie de vârf, cea mai modernă tehnică de screening şi de diagnostic a cancerului de sân. Fiind un centru medical deschis de Primăria Sectorului 1, Complexul Multifuncţional Caraiman oferă servicii exclusiv locuitorilor din acest sector. Programările se pot face direct la sediul Complexului Multifuncţional Caraiman din strada Caraiman 33A, sector 1, sau sunând la numărul de telefon 021/224.40.73.