Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Medicii de familie ar putea refuza semnarea contractului-cadru
Potrivit declaraţiilor preşedintei Societăţii Române de Medicina Familiei, dr. Rodica Tănăsescu, medicii de familie nu vor semna contractul-cadru de la 1 iunie în actualele condiţii, motivând că informatizarea constituie o problemă serioasă, în care ar trebui să se implice Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii. O altă problemă neclarificată în contract este cea a consultaţiilor pentru bolnavii cronici, precum şi faptul că nu există prevederi clare cu privire la pacienţii care nu-şi plătesc asigurările de sănătate.



.jpg)