Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie cronică autoimună care afectează în special articulațiile mici ale mâinilor și picioarelor, dar poate asocia și manifestări sistemice. Recunoașterea precoce și inițierea rapidă a tratamentului sunt esențiale pentru prevenirea deformărilor articulare și menținerea unei vieți active. Boala apare mai frecvent la femei, între 30 și 50 de ani, însă poate debuta la orice vârstă, inclusiv în copilărie, formele de boală cu debut juvenil.
Mersul pe jos scade riscul de boli hepatice
Steatoza hepatică, sau boala ficatului gras, crește riscul de cancer hepatic și este frecvent întâlnită la persoanele supraponderale sau obeze. Mersul pe jos poate reduce însă acest risc, relatează cotidianul britanic Daily Mail, care citează un studiu actualizat al cercetătorilor Universității din Oxford, la care au participat mai mult de 91.000 de voluntari.
Cu fiecare 1.000 de pași parcurși, echivalând cu o plimbare de circa 10 minute, riscul de boli hepatice scade cu 12%. O serie de studii anterioare au arătat că în cazul persoanelor cu kilograme în plus afecțiunile hepatice pot fi prevenite și prin scăderea cu 10% a greutății corporale. (I. N.)



.jpg)