Persoanele care petrec în timpul zilei mai mult de zece ore și jumătate stând pe scaun sau întinse pe canapea au un risc crescut de insuficiență cardiacă, infarct sau accident vascular cerebral chiar dacă în re
Ministerul Sănătăţii propune decontarea serviciilor medicale pentru persoanele cu autism
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS), casele de asigurări de sănătate vor deconta, în premieră, atât serviciile specializate de depistare activă precoce, cât şi tratamentul medicamentos necesar persoanelor cu tulburări din spectrul autist (TSA) şi cu tulburări de sănătate mintală asociate. Prevederea este cuprinsă într-un proiect de act normativ aflat deja în dezbatere publică. Conform acestui proiect, depistarea activă precoce se va efectua tuturor copiilor cu vârsta cuprinsă între 1-3 ani şi se va realiza pe baza unui chestionar tip screening, care va fi aplicat de medicul de familie sau de cel pediatru la care este înregistrat copilul, în cadrul evaluărilor periodice efectuate la 12, 18, 24, 36 de luni. În urma acestor evaluări, cazurile suspectate vor fi trimise medicului specialist, care va stabili diagnosticul medical (psihiatric). Recomandarea planului terapeutic, monitorizarea tratamentului şi a evoluţiei vor fi efectuate de medicul specialist. Costurile evaluărilor vor fi finanţate de casele de asigurări de sănătate, conform contractului existent între medicul de familie sau, după caz, medicul pediatru şi acestea.