Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
OMS: Creşte alarmant numărul copiilor obezi
Potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), procentul de copii preşcolari obezi a crescut cu 60% în ultimii 20 de ani. Analizând datele a 450 de sondaje de opinie publică desfăşurate în 144 de ţări ale lumii, specialiştii OMS au stabilit că în 1990 sufereau de obezitate 4,2% dintre copii cu vârste mai mici de 5 ani, în timp ce în 2010 numărul acestor copii a crescut până la 6,7%. Potrivit oamenilor de ştiinţă, dacă respectiva tendinţă se va menţine, în jurul anului 2020 numărul de copii preşcolari obezi va ajunge la 9,1%. Experţii OMS precizează că numărul de preşcolari supraponderali este de 43 de milioane, iar 81% dintre aceştia sunt copii din ţări dezvoltate. Autorii studiului atenţionează că în grupul de risc în ceea ce priveşte obezitatea se află cel puţin 92 milioane de copii cu vârste până în 5 ani. În acest sens, autorii consideră necesară o profilaxie de la vârstă fragedă a obezităţii.