Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Oră de educaţie pentru sănătate în programa şcolară
Începând cu anul şcolar următor, elevii din clasele I-XII ar putea participa la ore de educaţie pentru sănătate, după un model implementat şi funcţional deja în ţările nordice. Proiectul ar urma să fie realizat de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu ministerele Agriculturii şi Educaţiei. Potrivit oficialilor MS, în ora de sănătate, pe lângă cursuri de igienă, vor fi abordate teme referitoare la elemente de prim ajutor, de igienă personală a copilului şi adolescentului, dar şi de alimentaţie sănătoasă. “Noi vrem să facem un proiect, va fi obiectul unui comitet interministerial, prin care ne propunem introducerea unei ore de sănătate în programa şcolară. Eu îmi doresc ca acest lucru să se întâmple de la anul, din clasa I şi până la terminarea liceului. Consider că toţi copiii trebuie să cunoască elementele principale de alimentaţie sănătoasă. Este adevărat că lucrurile pot fi foarte bine structurate şi cu cât sunt mai bine aduse la cunoştinţa copiilor şi adolescenţilor din perioada în care ei sunt în procesul de învăţământ, cu atât cred că vom obţine rezultate mai bune şi mai devreme“, a declarat ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.