Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Preveniţi anemia prin alimentaţie corectă
În cele mai multe cazuri, anemia apare din cauza lipsurilor din dietă. Avem nevoie de fier, de vitamina B12, de acid folic şi de vitamina C pentru a preveni sau trata anemia. Femeile însărcinate, vegetarienii sau bolnavii cronici au nevoie de suplimente nutritive. Vitamina B12 se găseşte în carne, atât carnea albă cât şi cea roşie, şi în produsele lactate, fiind importantă mai ales pentru sistemul nervos. Lipsa acesteia provoacă probleme neurologice , tremurături şi confuzie, tulburări de memorie.
Acidul folic se ia din fructe şi legume proaspete. Cei care mănâncă numai mâncare gătită sunt expuşi anemiei. Vitamina C abundă în citrice, roşii, ardei verzi şi cartofi. Zilnic, un adult are nevoie de : 2, 4 mcg de Vitamina B12, 400 mcg de acid folic şi 90 mg vitamina C. Cine riscă să facă anemie prin deficit de B12: - cei care au această boală în familie trebuie să-şi urmărească mai atent nivelul vitaminei în sânge, pentru a-şi corecta deficitul înainte de a face anemie; - vegetarienii care nu iau suplimente nutritive; - persoanele care au o boală intestinală sau li s-a rezecat o porţiune din intestin, la care B12 se absoarbe mult mai greu; - cei cu deficit de factor intrinsec, o proteină secretată de stomac pentru absorbţia vitaminei B12. Boala apare în special la nord-europeni şi la populaţia din Peninsula Scandinavică; - diabeticii, bolnavii de tiroidă şi persoanele cu boli autoimune. Cine riscă să facă anemie prin deficit de vitamina C: - hipertiroidienii, bolnavii de cancer sau SIDA; - malnutriţii. Cine riscă să facă anemie prin deficit de acid folic: - femeile însărcinate care nu iau suplimente vitaminice; - cei care suferă de o boală intestinală care scade puterea de absorbţie a acidului folic; - alcoolicii sau persoanele care consumă mult alcool; - cei care fac hemodializă; - fumătorii. Fumatul scade absorbţia acidului folic; cei care au o dietă fără legume, fructe şi cu multă mâncare gătită. (sursa: www.topsanatate.ro)