Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Program de eradicare a hepatitei la Suceava
Programul de prevenţie şi educaţie dedicat luptei cu virusurile hepatice – „Spunem Nu hepatitei în Moldova!“ - a fost lansat şi la Suceava, la începutul acestei săptămâni, după ce a fost implementat cu succes la Iaşi.
Ambiţiosul program îşi propune informarea şi educarea populaţiei cu privire la aceste virusuri, astfel încât, după zece ani de la demararea proiectului, să poată fi declarată eradicarea hepatitei în Moldova. În cadrul programului se vor derula acţiuni de informare a reprezentanţilor administraţiilor publice cu privire la incidenţa şi urmările răspândirii virusurilor hepatice, dar şi acţiuni de informare şi educare în comunităţile locale cu privire la consecinţele infectării cu virusurile hepatice, organizarea grupurilor de lucru locale care să gestioneze implementarea proiectului, activităţi de screening, ce presupun identificarea cât mai multor persoane infectate cu virusurile hepatitei B şi C, precum şi îndrumarea lor spre centrele de specialitate pentru obţinerea tratamentului.
În prezent, în judeţul Suceava se află în tratament 192 de bolnavi de hepatită, dintre care 124 pacienţi în tratament pentru hepatita B şi 68 de pacienţi în tratament pentru hepatita C.