Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Florile de salcâm, un calmant natural
Roxana M., Alba Iulia: "Ce remedii naturiste sunt recomandate în loc de calmante?"
Prof. Constantin Milică: Florile de salcâm sunt cunoscute ca având efecte foarte bune în afecţiunile sistemului nervos. Proprietăţile terapeutice ale preparatelor din flori de salcâm dau posibilitatea intervenţiilor în tratarea multor boli, mai ales în afecţiunile sistemului nervos, fiind foarte cunoscute efectele lor calmante, uşor sedative. Acţiunile lor benefice constau în capacitatea de a linişti, de a calma şi de a tonifia organismul aflat în diferite stări nevrotice. Produsele din flori de salcâm sunt utilizate în multe afecţiuni psihosomatice care apar drept consecinţe directe ale unor tensiuni sufleteşti: - stări conflictuale frecvente cu tendinţe de agresivitate şi criticism exagerat; - accese de mânie şi iritabilitate psihică; - crampe musculare de natură nervoasă; - epuizare nervoasă şi a forţei fizice şi intelectuale, degradând până la insomnii, stări de anxietate şi depresie psihică prelungită; - reacţii necontrolate la stări stresante, dureri de cap şi migrene pe fond de stres; - tulburări de memorie, de echilibru şi de văz, ajungând, în unele cazuri, la erupţii herpetice pe piele; - tulburări de apetit, cu lipsa poftei de mâncare sau cu foame excesivă, produse de o stare de gol afectiv, respectiv o lipsă a "hranei sufleteşti". Din experienţe îndelungate s-a constatat că aceste afecţiuni ale sistemului nervos dereglat se pot trata prin: - inhalarea parfumului florilor de salcâm, cu efecte liniştitoare asupra psihicului, recomandându-se scurte plimbări prin preajma salcâmilor înfloriţi; - aromatizarea camerei de lucru şi de dormit a bolnavului cu buchete de flori proaspete; - consumul unei infuzii din flori uscate (o lingură la 200 ml apă clocotită) luată în trei reprize pe zi, într-o cură de trei săptămâni, înlocuind total apa de băut; - consumul zilnic a unui macerat la rece din flori ţinute 2-3 zile în miere de albine, luând câte 3-5 linguriţe pe zi; - tinctură din 20 grame flori uscate, care se macerează în 100 ml alcool 700, timp de 10-14 zile, din care se iau zilnic de două ori câte 10 picături.