Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Rădăcinile de cicoare scad puternic glicemia
„Mă numesc Mihai B., am 49 de ani, sunt din Huşi şi m-ar interesa câteva dintre tratamentele naturiste ale profesorului Milică pentru scăderea glicemiei. Vă mulţumesc.“
Prof. Constantin Milică: Dacă sunteţi interesat de modul în care diabetul poate fi ameliorat cu ajutorul plantelor, tratamentele sunt multiple. În primul rând, trebuie să ştiţi că ceaiurile se beau neîndulcite cu zahăr, de regulă înainte de mesele principale, în cure de lungă durată (4-6 luni). Cea mai eficientă plantă folosită intern este afinul (Vaccinum myrtillus), care conţine o substanţă numită „insulină vegetală“. Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă de frunze uscate, recoltate înainte de coacerea fructelor, opărite cu 200 ml de apă clocotită. Se beau zilnic 2-3 ceaiuri, în cură de 40 de zile, cu pauză de 15 zile, după care cura se reia. Această infuzie stimulează secreţia lentă a insulinei şi accelerează consumul glucozei din sânge. Efecte asemănătoare au şi fructele de afin, precum şi pulberea din frunze uscate de afin: zilnic câte 3 linguriţe ţinute 5 minute sub limbă, după care se înghit cu puţină apă, într-un tratament de două săptămâni pe lună. Alte plante recomandate pentru scăderea glicemiei sunt: - frunzele de anghinare (infuzie dintr-o linguriţă la 250 ml de apă), din care se beau zilnic 2-3 căni, într-o cură de 20-30 de zile, cu pauze egale cu durată curei; - frunzele de dud (o linguriţă-două la 200 ml de apă), se beau 2-3 căni pe zi; - frunzele de nuc (o linguriţă la 200 ml de apă), se beau două căni pe zi sau o doză mai concentrată - patru linguri la cană, din care se iau trei linguri pe zi; - rădăcini de brusture (infuzie dintr-o lingură de rădăcini uscate la 250 ml de apă), din care se beau 2-3 căni pe zi; - frunze de urzică vie (infuzie dintr-o lingură la 250 ml de apă clocotită), din care se beau 2-3 căni pe zi, având efecte diuretice, hemostatice, antimicrobiene şi hipoglicemiante; - frunze de salvie (infuzie din două linguriţe la 250 ml de apă), din care se beau 2-3 căni, cu efecte antiseptice, coleretice şi hipoglicemiante. De asemenea, efecte bune au şi tratamentele cu frunze de fag şi coacăz negru, flori de coada-şoricelului, herba de saschiu, ciumărea, ciocul berzei, ţintaură şi rădăcini de obligeană sau cicoare. S-a constatat că după consumul, la prânz, a 200-300 g rădăcini proaspete de cicoare, fierte şi asezonate cu ulei crud, glicemia scade cu 44%.