Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Secție de ortopedie pediatrică redeschisă
Copiii cu probleme ortopedice beneficiază la Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu” din Capitală de o secție de ortopedie pediatrică la standarde superioare. Aceasta a fost renovată, modernizată și dotată cu aparatură de specialitate nouă, ce poate fi folosită și pentru adulți în cazuri de calamitate.
Spitalul „Grigore Alexandrescu” oferă condiții mult mai bune pentru pacienții cu probleme ortopedice după ce lucrările de modernizare și dotare cu aparatură nouă au fost finalizate, inaugurarea având loc zilele trecute. În secția de ortopedie sunt consultați lunar aproximativ 10.000 de pacienţi şi au loc intervenţii chirurgicale pentru aproximativ 250-300 de pacienți. În total, în Spitalul „Grigore Alexandrescu” ajung 1,2 milioane de pacienţi anual, iar 60% dintre aceştia sunt din afara Bucureştiului.
„Spitalul «Grigore Alexandrescu» este una din cele şase unităţi de urgenţă din Bucureşti. Secţia de ortopedie pediatrică şi blocul operator au fost modernizate şi complet retehnologizate. Au fost cumpărate mese noi în blocul operator, versatile, care pot fi utilizate şi pentru adulţi în cazuri de calamitate. A fost schimbat complet sistemul de iluminat şi au fost achiziţionate paturi noi, de ultimă generaţie, în toată secţia. Sunt în procedura de achiziţie şi alte echipamente”, a declarat ministrul Sorina Pintea. O altă îmbunătățire este schimbarea tuturor paturilor din secție, cele noi au dotare completă pentru rezolvarea cazurilor complexe de traumatologie ortopedică şi asigură confort pacienţilor. De asemenea, au fost schimbate toate cele trei mese de operaţie din blocul operator, cea mai veche dintre acestea fiind din 1970. Mesele achiziţionate permit tratamentul oricărei afecţiuni ortopedice sau traumatice, inclusiv pentru pacienţii de 16-18 ani. Conform Ministerului Sănătăţii, au fost înlocuite şi cele trei lămpi din blocul operator ortopedie, care erau vechi de peste 20 de ani. Toate lămpile de operaţie permit transmiterea în timp real a imaginilor către un centru-pilot atât cu scop de supervizare a actului operator, cât şi cu scop didactic. Pentru secţia de ortopedie sunt în procedură de achiziţie un amplificator de imagine, un artroscop de ultimă generaţie şi un sistem complet de neuromonitorizare ce vor permite creşterea gradului de complexitate a intervenţiilor chirurgicale. „În această toamnă vom vedea rezultatele alocărilor de fonduri pe care Ministerul Sănătăţii le-a făcut în acest an la toate unităţile sanitare din ţară. (...) Din păcate, sunt şi unităţi care nu au demarat nici o procedură pentru achiziţia de aparatură”, a susţinut Sorina Pintea. Potrivit Ministerului Sănătăţii, secția nu mai fusese modernizată din anul 1998. Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală este în subordinea Ministerului Sănătăţii, are peste 1.000 de angajaţi, dintre care peste 130 sunt medici. Potrivit sursei citate, în acest an, Ministerul Sănătăţii a alocat spitalului 10.000.000 de lei pentru dotare cu aparatură medicală, din care au fost deja cheltuiţi 6 milioane de lei.