Terapia prin muncă

Munca fizică, organizată şi dirijată spre o finalitate ce satisface societatea, familia sau măcar individul ce o practică, întreţine psihic şi fizic organismul uman, programat spre activitate. Contrariul muncii motivante, al inactivităţii, este "ruginirea" fizică a corpului uman şi izolarea, ce duce şi la marginalizarea individului în societate.

Încă de mici, joaca îi ajută pe copii să-şi dezvolte un organism rezistent fizic şi reprezintă chiar un anumit tip de pregătire pentru viaţă. Acest lucru se poate observa la maturitate, deoarece aceşti copii au o constituţie fizică armonioasă, sunt sociabili, întreprinzători, cu gândire optimistă şi constructivă.

Terapia prin joacă, dirijată şi coordonată de specialişti, ajută bolnavii cu accidente vasculare cerebrale, cu paralizii la membre, cu boli psihice, pe cei aflaţi în convalescenţă după operaţii grele să revină mai uşor la viaţa normală, readucându-şi aminte de jocurile plăcute şi uşoare din copilărie.

Un alt tip de terapie, terapia prin muncă, ajută ca suferinzii să iasă mai repede din covalescenţa unor boli invalidante, exercitând activitatea profesională pe care o practicau înainte de boală, dar "în ritm de voie". Încetul cu încetul, bolnavii îşi vor recăpăta îndemânarea şi rezistenţa fizică de altădată, iar cei care nu se mai pot recupera astfel încât să revină la meseria lor vor putea să înveţe o altă meserie.

Ergoterapia este o altă formă de tratament, de data aceasta recurgându-se la activitate productivă, apreciată şi plătită de cei ce beneficiază de rezultatele celor ce au făcut-o.

Nu puţini bolnavi, întorşi acasă, lucrează, la început câteva ore pe zi, apoi revin, treptat, la un program normal, confecţionând lucruri utile şi având sentimentul că sunt utili în comunitate.

Din fericire, fără multă teorie şi sfaturi de specialitate, în mediul rural oamenii muncesc până la adânci bătrâneţi, fiind de folos pentru vitele sau păsările din bătătură sau pentru familie, spre mulţumirea tuturor.

Din păcate, nu acelaşi lucru se întâmplă în marile oraşe, unde oamenii, odată ieşiţi la pensie, nu se mai simt utili, nemaiştiind să facă altceva decât au făcut în tinereţe. Bolile fizice, dar mai ales cele psihice îi împovărează, cer tot mai multe medicamente pentru boli reale sau închipuite, încheind cercul vicios al neputinţei. De aceea, este important ca măcar în faţa blocului, pe scările acestuia sau în propriul apartament să ne găsim zilnic de lucru, astfel ca la sfârşitul zilei să se poată vedea cu bucurie că s-a făcut ceva în plus. Mai mult decât atât, prin muncă, sănătatea poate fi păstrată până la adânci bătrâneţi sau recuperată după boli invalidante.