Diagnosticul de cancer de sân nu aduce cu sine doar teama de boală, ci și neliniștea legată de operație și de felul în care aceasta ar putea schimba corpul pacientei. În trecut, multe femei credeau că îndepărtarea sânului era singura opțiune sigură. Astăzi, tratamentul este mai personalizat, iar în anumite cazuri sânul poate fi păstrat fără a compromite controlul cancerului.
Volum dedicat managementului sistemelor de sănătate
Într-o perioadă de profundă criză financiară, dublată, parcă, de una şi mai accentuată, de idei, în care pacienţi, medici şi factori decidenţi vorbesc la unison despre falimentul sistemului sanitar românesc, cartea "Managementul sistemelor şi organizaţiilor sănătăţii" vine să demonstreze, cu argumente, că soluţii există. Apărut în 2010, la Editura Universitară "Carol Davila" din Bucureşti, acest manual de bune practici îi are drept coordonatori pe neurochirurgul Alexandru V. Ciurea, vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale a Societăţilor de Neurochirurgie, profesor de neurochirurgie la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, şeful Clinicii I de Neurochirurgie a Spitalului "Bagdasar Arseni", pe Cary L. Cooper, profesor de psihologie organizaţională şi psihologia sănătăţii la Lancaster University Management School, şi pe lector univ. dr. Eugen Avram, de la Catedra de Psihologie a Universităţii din Bucureşti. Structurat în trei părţi, volumul reuneşte aproape 400 de pagini accesibile atât în română, cât şi în engleză, semnate de medici şi psihologi renumiţi din Anglia, Spania, SUA şi România, cu o bogată experienţă în domeniu. Prima parte este dedicată managementului sistemului de sănătate şi cuprinde capitole în care este descrisă funcţionarea sistemului sanitar, sunt discutate politicile aplicate, satisfacţia pacienţilor, perspectivele dezvoltării carierei medicale. Despre funcţiile şi competenţele manageriale, comunicarea virtuală, sistemele informaţionale spitaliceşti, managementul calităţii sau probleme de etică în organizaţiile sănătăţii se discută în cea de-a doua parte a cărţii. Ultima secţiune a lucrării este dedicată calităţii vieţii la locul de muncă în domeniul medical. (D.Ş.)



.jpg)