Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Stiinţă şi tehnologie Sisteme de navigaţie în lumea vie

Sisteme de navigaţie în lumea vie

Un articol de: Adrian Sorin Mihalache - 22 Aug, 2008

Cercetări recente arată că păsările au adevărate sisteme de navigaţie, care le ajută să ajungă la destinaţie chiar şi atunci când, dintr-un motiv sau altul, sunt deviate de la traiectorie. Spre exemplu, imediat ce iese din găoace, rândunica-de-mare arctică este atentă la poziţia soarelui, a lunii şi a stelelor de pe cer. Recent, alte observaţii arată că unele specii pot identifica cel puţin două coordonate care ar putea corespunde longitudinii şi latitudinii geografice, şi care sunt folosite ca reper în zborul lor. Broaştele ţestoase au un sistem de navigaţie care le permite, de oriunde s-ar afla, să stabilească locaţia exactă a ţărmului, să menţină cursul pe durata navigaţiei spre ţărm şi să găsească cuibul de pe plajă. De asemenea, fluturii se orientează la distanţă. Schimbările climatice din ultimele decenii influenţează toate ritmurile precise ale migraţiei păsărilor.

Unele observaţii arată că unele păsări au în corp un adevărat dispozitiv de navigaţie. Spre exemplu, imediat ce iese din găoace, rândunica-de-mare arctică este atentă la poziţia soarelui, a lunii şi a stelelor de pe cer! După şase săptămâni, ea este gata să-şi părăsească locul de cuibărit de la Cercul Polar, migrând spre emisfera sudică. Rândunica-de-mare foloseşte de fapt Soarele, Luna şi stelele pentru a naviga, dar şi câmpul geomagnetic al Pământului, în timp ce zboară spre capătul opus al lumii şi pe traseul de întoarcere spre casă, în locul de unde a plecat. Ea regăseşte locul de unde a plecat, tocmai pentru faptul că, înainte de a migra prima oară, explorează ţinutul din jurul cuibului, pentru a memora reperele amplasării lui. (preluat din www.magazinstiintific.ro)

Recent, alte observaţii arată că unele specii pot identifica cel puţin două coordonate care ar putea corespunde longitudinii şi latitudinii geografice, şi care sunt folosite ca reper în zborul lor. Cercetătorii nu au încă nici un răspuns cu privire la modul în care păsările reuşesc să utilizeze aceste coordonate şi reprezintă una dintre marile preocupări ale prezentului. (Migrating Birds Detect Latitude And Longitude, But How Remains A Mystery, în ScienceDaily, 3 februarie 2008)

Broaştele ţestoase găsesc drumul de întoarcere şi ajung la cuib de la distanţe foarte mari

Broaştele ţestoase beneficiază de un sistem de navigaţie extrem de precis. La fiecare patru ani, o specie de broască ţestoasă din Oceanul Indian (Chelonia mydas) călătoreşte sute de kilometri pentru a depune ouă. O echipă mixtă de cercetători a efectuat un amplu studiu multidisciplinar, care a implicat biologi, fizicieni oceanografi, măsurători prin satelit, în două serii de experimente şi observaţii complexe, pentru a descoperi elementele care contribuie la deplasarea precisă a exemplarelor din această specie prin ocean, într-un areal cuprins între Canalul Mozambic, coasta de est a Africii şi Madagascar, plajele din Insulele din Europa şi Mayotte. Au prins broaştele ţestoase la începutul lor cu ou de stabilire a ciclului, deci, animalele au fost puternic determinate pentru a reveni la acestă zonă, pentru a încheia ciclul lor. Transmiţătoarele fixate pe corpul broaştelor au permis urmărirea din satelit a traseelor de călătorie dus-întors, de la plaja şi spre plaja unde ele şi-au depus ouăle. Mai mult, cercetătorii au luat unele exemplare şi le-au lăsat libere în apă la câteva sute de kilometri de cuib, şi au urmărit cum acele broaşte ţestoase se întorc înapoi la cuib.

Rezultatele studiului sunt surprinzătoare. Broaştele ţestoase au un sistem de navigaţie care le permite, de oriunde s-ar afla, să stabilească locaţia exactă a ţărmului, să menţină cursul pe durata navigaţiei spre ţărm şi să găsească cuibul de pe plajă. Sistemul de navigaţie nu funcţionează după regulile utilizate de om, corecţiile de la deviere făcându-se mult mai lent. Spre exemplu, o broască eliberată în ocean, la 250 de km de locaţia cuibului, a călătorit mai mult de 3.500 km în două luni, înainte de a reveni exact în acel loc! Remarcabilă însă rămâne capacitatea lor de a ajunge la punct fix, după un traseu foarte lung.

În cel de-al doilea experiment, cercetătorii au studiat modul cum broaştele ţestoase utilizează câmpul magnetic terestru în orientarea lor. Studiul a reuşit să demonstreze pentru prima dată că broaştele ţestoase utilizează câmpul magnetic al pământului pentru a ajunge la cuib. Dar broaştele ţestoase, asemenea unor navigatori pricepuţi, nu se orientează numai după câmpul magnetic terestru. Cercetătorii au putut dovedi acest fapt, pentru că în condiţiile unei rute marine în care câmpul magnetic terestru este perturbat de un magnet puternic, broasca ţestoasă ajunge totuşi la cuib, după un ocol semnificativ, în care se corectează după alte indicii, cum ar fi mirosul, însă aceasta rămâne încă o ipoteză de demonstrat. (How Do Marine Turtles Return To The Same Beach To Lay Their Eggs?, în ScienceDaily, 8 martie 2007)

Fluturii se orientează de la distanţă

Potrivit unui studiu publicat în „Proceedings of the Royal Society“ şi preluat de revista „Nature“, fluturii se orientează la distanţă.

Cercetătorii britanici au instalat pe aripile unor fluturi radioemiţătoare minuscule şi foarte uşoare (12 miligrame fiecare). O staţie radar a monitorizat apoi zborul insectelor, modul cum viteza şi direcţia de zbor s-au schimbat. După ce, în prealabil, cercetătorii s-au încredinţat de faptul că radioemiţătoarele fixate pe aripi nu modifică comportamentul fluturilor, ei au eliberat 30 de exemplare astfel echipate într-un spaţiu verde de 500 de metri pătraţi, înregistrând toate mişcările lor. Datele obţinute sugerează că fluturii au două tipuri distincte de zbor: mişcări rapide în linie dreaptă, respectiv un zbor mult mai puţin rapid şi neliniar. În timp ce în zborul liniar fluturii se deplasează cu aproximativ 3 metri pe secundă, în zborul neliniar ei culeg nectar dintr-o floare sau alta, deplasându-se, în medie, de două ori mai încet. Mai mult chiar, acest zbor încetinit şi neliniar, de la o floare la alta, are loc pe un fel de bucle - care par să-i ajute pe fluturi să se orienteze şi să identifice următoarea floare, dar şi eventualele obstacole din traseu.

Fluturii au dovedit capacităţi excepţionale de orientare. Ei au fost în stare spre exemplu, să identifice şi să evite zonele nedorite, cum ar fi tufişurile sau copacii, chiar de la 200 de metri distanţă! De asemenea, datele au sugerat că fluturii pot să identifice chiar şi obiectivele dorite, cum ar fi florile cu nectar, chiar de la aproape 100 de metri. (preluat din www.bbc.co.uk)

Comportamentul păsărilor se adaptează la schimbările climatice

Schimbările climatice din ultimele decenii influenţează toate ritmurile precise ale migraţiei păsărilor. Conform unui studiu publicat recent, care utilizează şi observaţii făcute în urmă cu patru decenii, multe păsări sosesc mai devreme în fiecare primăvară în destinaţiile lor. Cercetători de la Universitatea Boston au analizat modificările din calendarul de primavară a migraţiilor unui număr de 32 de specii de păsări de-a lungul coastei de est, din 1970. Constatările lor arată că opt din cele 32 de specii de păsări trec pe la Cape Cod (o locaţie de reper), semnificativ mai devreme decât în urmă cu 38 de ani. Autorii studiului cred că principala explicaţie pentru modificarea calendarului migraţiei este încălzirea globală, temperatura în partea de est a coastei Statelor Unite înregistrând o creştere cu 1,5 grade Celsius (2,7 grade Fahrenheit) faţă de cea din anul 1970. (Birds Migrate Earlier, But Some May Be Left Behind As Climate Warms Rapidly, 22 iunie 2008)

Un alt studiu asupra speciei Parus major, făcut de cercetători de la Universitatea din Oxford, arată că păsările vin să îşi depună ouăle, în medie, cu două săptămâni mai devreme decât în urmă cu o jumătate de secol. Acest fapt este cauzat de temperaturile mai calde din perioada primăverii, faţă de cele din trecut. Acesta este un alt exemplu care dovedeşte că păsările sunt în măsură să îşi adapteze comportamentul de la an la an, pentru a răspunde la schimbarea condiţiilor de mediu. („Early Birds“ Adapt To Climate Change, în ScienceDaily, 12 mai, 2008)