Cultura Hamangia pe teritoriul Dobrogei

În străvechea Istrie a existat un sat ce purta numele unei culturi neolitice, vie pe aceste meleaguri din mileniile IV‑II î.Hr. Termenul neolitic nu se referă la o perioadă cronologică strictă, ci înglobează o serie de manifestări comune organizărilor umane, cum ar fi existența uneltelor din piatră lustruită, practicarea agriculturii și domesticirea animalelor.

Pe actualul teritoriu al satului Baia, din județul Tulcea, au fost găsite vestigiile unei culturi străvechi. Aceasta s‑a dezvoltat și pe teritoriul actual al Bulgariei, în zona orașelor Varna și Burgas, dar și la nord‑est de Dunăre.

Hamangia este cea mai veche cultură neolitică din zona Dobrogei. Datarea cu radiocarbon a unor obiecte găsite de arheologi a condus la concluzia că perioada în care s‑a dezvoltat această cultură pe meleagurile noastre este între mileniile VI și V î.e.n., adică în urmă cu peste 4.500 de ani.

Cultura Hamangia s‑a dezvoltat aici adusă de o populație din zona Anatoliei și a evoluat pe parcursul celei de a doua jumătăți a mileniului al V‑lea î.Hr. și începutul mileniului următor, dar în mai multe faze: prima fază, cea mai veche, este numită Medgidia, faza următoare, de mijloc, Golovița, iar ultimele, Ceamurlia și Mangalia.

Oamenii trăiau în bordeie construite în apropierea cursurilor de apă sau în grote, iar prelucrarea metalelor era o îndeletnicire importantă în cadrul acestei culturi. Ei prelucrau arama, dar mai foloseau și unelte din piatră dură, precum topoarele și unelte de silex, mai rar din os și corn. La Agigea s‑au descoperit chiar și brățări din aramă, dar obiectele din ceramică sunt, probabil, cele mai răspândite, oamenii făcând vase din pastă de lut amestecat cu scoici pisate sau nisip.

După calitatea obiectelor realizate din ceramică, specialiștii au împărțit perioada în care s‑a manifestat această cultură în două: o primă fază, în care obiectele erau în mod clar mai primitive, de o calitate proastă, și o a doua fază în care ceramica era lustruită și făcută dintr‑o pastă fină, de culoare neagră.

Vasele create în cadrul acestei culturi au două caracteristici principale: pântecul bombat și gâtul cilindric, iar ornamentele erau făcute cu barbotină prin incizii sau prin încrustații cu materie albă și, mai rar, galbenă. Vasele de ceramică, spre deosebire de precursoarele lor care erau făcute din nuiele împletite, piele sau tigve de animale, permiteau și păstrarea hranei, apei și a cerealelor în condiții optime, precum și transportul unor produse la distanțe mari. În procesul de ardere a ceramicii au fost acumulate și cunoștințele tehnice pentru dezvoltarea metalurgiei.

Cele mai multe figurine din ceramică sunt femei, în poziție șezândă sau în picioare, iar cel mai cunoscut obiect de artă de acest fel este „Gânditorul de la Hamangia”, care reprezintă un bărbat în poziție șezândă. „Gânditorul” are și o pereche, de aceea figurinele mai sunt cunoscute sub numele de „Femeia și gânditorul” sau „Gânditorul și femeia lui”. Bărbatul stă pe un scăunel specific societăților neolitice, are coatele așezate pe genunchi și își sprijină capul în mâini. Statuia este extrem de stilizată și din ea nu se pot deduce informații cu privire la vârsta sau statutul Gânditorului. Gânditorul este însoțit de o variantă feminină la fel de stilizată. Femeia nu stă pe nici un fel de scaun și își ține ambele mâini pe un picior. Se presupune că cele două statuete formează o pereche.

Tehnicile de producție și diversificarea activității economice erau dezvoltate, acestea ducând la diviziune socială. Au fost descoperite semințe carbonizate, ceea ce demonstrează practicarea intensă a agriculturii, îndeosebi cultivarea grâului și orzului, dar și a leguminoaselor, precum lintea și măzărichea.

În acea perioadă a scăzut mobilitatea grupurilor umane, începând procesul de sedentarizare. Peșterile au fost în mare parte abandonate și locuințele clădite erau durabile și confortabile.

În Neoliticul inferior, în spațiul românesc au fost identificate puține situri, unul dintre cele mai reprezentative fiind cel de la Gura Baciului din Cluj, unde a fost atestată o incinerație funerară. Au fost descoperite capete de piatră, similare cu alte produse din spațiile vecine, ceea ce atestă posibile contacte între autohtoni și migratori.

La Iclod, în județul Cluj, a fost descoperită o așezare fortificată din Neoliticul mijlociu, prevăzută cu un șanț, valuri de pământ și palisade. La Parta au fost descoperite case cu formă rectangulară, realizate din bârne și lipitură din lut. Cele mai mari se întindeau chiar și pe 80 de metri pătrați. În centrul așezării de la Parta a fost găsită și o piață centrală, având un sanctuar.