Ziua de 10 ianuarie 2024 a fost termenul-limită de trimitere a scrisorilor sau a mesajelor de răspuns la concursul nostru tradiţional de la final de an. Şi anul acesta am primit scrisori din toate regiunile ţării,
16 Ian, 2024
De la haiducie la eroism
Continuăm trecerea în revistă a legendelor şi întâmplărilor cu haiduci celebri: Baba Novac, care a fost mai mult decât un haiduc, fiind un adevărat erou antiotoman, adevăratul „Şaptecai“ şi haiducii mai puţin cunoscuţi Coroi din Botoşani şi Tunsu din Oltenia.
Baba Novac - „baba“ vine din limba turcă şi înseamnă „tată“ - a fost un luptător şi haiduc de origine sârbă, care a făcut istorie pe pământ românesc, alături de Mihai Viteazul. Marele voievod l-a preţuit în mod deosebit şi au luptat alături nu o dată. Baba Novac s-a născut în jurul lui 1530, în localitatea Porec din Serbia, şcoala a făcut-o la mănăstirea din localitate, dovedindu-se isteţ şi cu tragere de inimă la învăţătură. A învăţat bine limbile slavona veche, greaca şi româna.
După o perioadă de haiducie prin Serbia natală, a trecut pe tărâmurile noastre, unde a haiducit pur şi simplu o vreme, după care a trecut în rândul luptătorilor antiotomani.
Împreună cu oastea sa de haiduci a participat alături de oştenii lui Mihai Viteazul la bătălia împotriva garnizoanei turceşti din Ada Kaleh.
În primăvara anului 1595, aflat în fruntea a 700 de haiduci, a înaintat în Munţii Balcani şi a atacat oastea turcească a lui Hasan Paşa, învingându-i pe turci şi confiscându-le armele şi proviziile. Din acel moment voievodul Mihai Viteazul l-a luat în cele mai multe lupte şi i-a acordat o cinstire deosebită.
Baba Novac şi oamenii lui au început Bătălia de la Şelimbăr, nemaiavând răbdare să se finalizeze tratativele purtate între episcopul Malaspina - sol al cardinalului Andrei Bathory - şi Mihai Viteazul. Atacul său dat prin surprindere a hotărât soarta bătăliei în favoarea românilor. A fost trimis în urmărirea lui Ieremia Movilă, a ocupat Moldova instalând o garnizoană la Iaşi, apoi a continuat cuceririle până la Cameniţa şi Hotin.
A fost alături de Mihai Viteazul în lupta de la Mirăslău, apoi în septembrie 1600 a luptat la Năieni, în octombrie la Bucov, iar la finalul lunii noiembrie a ajuns la Curtea de Argeş.
Aristocraţia maghiară l-a arestat pe când se afla în solie la Cluj şi l-a condamnat la moarte. A fost ars pe rug în data de 5 februarie 1601, iar apoi corpul a fost tras în ţeapă, lângă fortificaţiile oraşului.
La 3 august 1601, după lupta de la Guruslău, Mihai Viteazul a ajuns în Cluj, unde o parte din nobili l-au primit linguşitori, iar alţii au fugit să-şi scape viaţa. Voievodul a căutat locul unde a fost ucis bravul său camarad de arme Baba Novac şi a înălţat un steag în cinstea sa. Cartierul Brazda lui Novac din Craiova se găseşte pe locul unde se afla moşia dăruită de Mihai Viteazul lui Baba Novac, drept mulţumire pentru vitejia şi loialitatea sa.
„Şaptecai“ a existat în realitate
Haiducul „Şaptecai“, după care a fost făcut filmul cu acelaşi nume regizat de Dinu Cocea şi în care a strălucit maestrul Florin Piersic, a existat şi în realitate. Îl chema Anghel Panait şi a participat la luptele împotriva turcilor alături de alt haiduc legendar - Iancu Jianu, băgând spaima şi în boieri, şi negustori, prădându-i. A încercat şi chiar a reuşit parţial să se cuminţească şi să se aşeze la casa lui. A fost cârciumar la Drăgăşani, apoi s-a căsătorit cu o cârciumăreasă bogată care i-a şi venit de hac. Aflând cârciumăreasa că Anghel Şaptecai are o ibovnică tânără la Drăgăşani, unde se ducea adesea la fosta cârciumă după vin, l-a otrăvit.
Haiducul care nu omora şi lăsa victimei bani de drum
Ioniţă Tunsu, de fel de prin Oltenia, a fost o vreme clopotar la Biserica „Sfinţii Voievozi“ din Bucureşti. La început era un om în banca lui şi se pare că era destul de evlavios dacă episcopul Ilarion al Argeşului dorea să-l diaconească. Poate de aceea i se mai spunea şi Răspopitu. Dar n-a mai apucat să fie hirotonit, întrucât, pătruns de idealurile lui Tudor Vladimirescu, s-a haiducit prin părţile Craiovei. Viaţa în preajma bisericii nu a rămas fără urmări în sufletul haiducului, căci el nu omora, nu schingiuia, ba chiar le lăsa celor tâlhăriţi bani de drum. Grosul prăzii o împărţea văduvelor cu copii şi gazdelor sărace care îl ascundeau uneori de potere.
Generalul rus Pavel Kiseleff a ordonat prinderea lui Tunsu, însă haiducul a aflat, graţie finului său care era militar de carieră, şi a făcut în aşa fel încât să-l aibă în bătaia puştii pe general, la un popas dintre Bucureşti şi Târgovişte. Însă nu l-a împuşcat, ci i-a scris o scrisoare în care îşi dădea încă o dată măsura sufletului său curat: „Capul excelenţei tale a fost azi în bătaia puştii mele. N-am voit să te omor, căci omoram pe un părinte iubit de ţară“.
Generalul şi-a nuanţat după aceea ordinul, cerând ca Tunsu să nu fie împuşcat, ci prins viu. Însă în timpul unei lupte purtate la Podul Grozăveşti, a fost rănit şi după câteva ore de agonie şi-a dat sufletul, fiind înmormântat prin zona Mărcuţa (Pantelimon).
Gheorghe Coroi în luptă cu jandarmii
Un haiduc cu o viaţă desprinsă parcă dintr-un film romantic a fost Gheorghe Coroi, care s-a născut în jurul anului 1900 la Botoşani. Totul a început de la faptul că un jandarm a mers la Coroi acasă în lipsa lui şi i-a făcut avansuri soţiei sale. Coroi i-a bătut pe jandarmii postului comunal care se aflau de serviciu în acea zi, pentru care a fost arestat ulterior.
Odată eliberat, a aflat că jandarmii o necăjiseră pe soţia lui din nou cât el fusese la închisoare, aşa că a urmat episodul doi al răzbunării, dar de data aceasta, după ce i-a bătut le-a luat şi armele şi nu a mai aşteptat să fie arestat, ci a luat calea codrului. A devenit şeful unei bande şi a introdus regula haiducească: nu atacau oameni săraci, ci doar boieri, avocaţi, notari şi negustori evrei. Odată cu înmulţirea atacurilor asupra bogătaşilor, şi-a înmulţit şi actele de milostenie faţă de văduve, orfani şi ţăranii fără pământ.
Pe cât era de iubit de oamenii săraci, pe atât era căutat şi de autorităţi, iar în 1933 a fost prins şi dus la închisoarea din Botoşani. După ce a reuşit să-l convingă pe gardian să-l elibereze, a reuşit să se ascundă încă un an, dar a fost prins în comuna Suliţa. Procesul său a avut loc la Bacău, între 1935 şi 1936, şi a avut parte de suportul multor oameni sărmani ajutaţi de el. Nu s-a dovedit că ar fi omorât pe cineva, loviturile date de banda lui fiind inteligente şi nu bazate pe forţă, a primit doar 6 ani de temniţă. Viaţa lui Coroi de după ieşirea din închisoare este învăluită în mister, existând varianta că ar fi ajuns chiar general în Securitate. Se crede că a murit la Bucureşti în anul 1979.
