De la primele monede la leu

Prima monedă românească - proiect al lui Alexandru Ioan Cuza - ar fi trebuit să se numească exact așa: român. Astăzi am fi vorbit de salarii și prețuri în „români”, de devalorizarea sau creșterea „românului”, însă până la urmă s‑a ajuns la „leu”, denumire pe care o împărțim și cu vecinii bulgari, care au „lev”. Iată care au fost aventurile monedei noastre, de la constituire până în vremurile moderne.

Primele monede bătute pe actualul teritoriu al României au fost drahmele de argint, care au fost puse în circulație prin anul 480 î.Hr. Pe atunci marile orașe își băteau propria monedă, astfel că aveau monezi și Tomisul, Callatisul, Dionysopolisul.

Geto‑dacii foloseau bani macedoneni, emiși de Filip al II‑lea, de Alexandru Macedon și de Lysimach, iar mai apoi și‑au emis propriile monede. Vestiții kosoni de aur au apărut în secolul I î.Hr., și tot pe atunci au început să pătrundă monedele romane. Daco‑romanii au folosit monedele romane chiar și după retragerea aureliană, din anul 271.

După secolul al XIV‑lea, domnitorii au început să emită propriile monede, care purtau însemnele heraldice și simbolurile lor.

În Țara Românească primele monede au fost bătute de Vladislav Vlaicu - ducați și dinari de argint -, având ca stemă acvila cruciată. Mai târziu, Petru Mușat, domnul Moldovei, a bătut și el propria sa monedă.

Acest obicei al baterii de monede de către toți voievozii s‑a păstrat până în secolul al XV‑lea, când Mircea cel Bătrân a emis, în 1413, un privilegiu prin care se permitea plata dărilor doar în patru feluri de monede: ducați, fertuni, bani și perperi. Pe unele monede emise de acest domn apare efigia Mântuitorului Iisus Hristos, având ca model monedele bizantine, bulgărești și sârbești, care circulau pe atunci.

Moneda lui Brâncoveanu

La aniversarea a 25 de ani de domnie, Constantin Brâncoveanu a dispus să se bată o serie de monede jubiliare, din aur și din argint. Acestea purtau pe avers efigia domnitorului, având numele său latinizat - Constantinus Bassaraba de Brankowan - și erau mai mult niște medalii decât monede, ele nefiind destinate circulației. Turcilor nu le‑a plăcut acest act și în capetele de acuzare asupra sa formulate mai târziu a fost trecută și această batere de monedă.

Turcii au spus că nu actul în sine de a bate o monedă i‑a deranjat, ci existenta efigiei domneşti, care l‑ar fi jignit pe sultan. Acesta, în conformitate cu religia musulmană, nu‑și putea pune chipul pe bani.

Între 1771 şi 1774, în Moldova și în Muntenia au circulat monede de bronz pe care figurau stemele celor două principate, care erau puse sub o singură coroană. Au fost bătute la inițiativa împărătesei Ecaterina cea Mare.

În secolul al XVII‑lea se foloseau în statele românești talerii olandezi, monedă care avea gravat pe revers un leu ridicat în două labe. De aici vine asocierea monedei de la noi cu leul, căci și după anul 1750, după ce talerii au ieșit din circulație, oamenii au păstrat denumirea de leu.

În anul 1859, Alexandru Ioan Cuza i‑a dat însărcinare consulului fracez la Iași să negocieze baterea unor monede românești în monetăria de la Paris.

Aceste monede ar fi urmat să se cheme „români”. Un român ar fi cântărit 5 grame de argint și ar fi fost împărțit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Acest proiect nu a avut sorți de izbândă. În 1860 s‑a bătut o monedă de bronz de 5 parale, dar care nu a circulat. În 1864, la ordinul lui Cuza, s‑au bătut câteva monede de probă din ceea ce s‑a numit piesa de „5 sutimi”, care avea pe avers efigia domnului și inscripția Alecsandru Ioan I. Însă nici acestea nu au fost puse în circulație niciodată. Una dintre aceste piese de importanță istorică poate fi văzută la Muzeul Național de Istorie a României din București.

În anul 1867 a fost adoptată Legea pentru influențarea sistemului monetar național și pentru fabricarea monedelor naționale. Prin această lege, în Principatelor Unite s‑a adoptat sistemul monetar zecimal și metric - al Uniunii Monetare Latine. Unitatea monetară adoptată a fost leul, divizat în 100 de bani.