Loc de legendă cu arome tămâioase: dealurile Cotnariului

Localitatea Cotnari a fost atestată încă din anul 1448, iar Dimitrie Cantemir a amintit în „Descrierea Moldovei“ despre „podgoriile sfinte“ de aici. Ştefan cel Mare a apreciat în mod deosebit aceste ţinuturi pentru podgoriile lor, unde, în apropiere, la curtea domnească din Hârlău erau pivniţe, drumuri şi poduri de piatră. La Cotnari se mai află un alt obiectiv deosebit pentru cei pasionaţi de istorie: Dealul Cătălina, care adăpostea una dintre cele mai puternice cetăţi din secolele V-VI î.Hr. În apropierea fortăreţei se întinde pădurea Cătălina, o rezervaţie naturală de zeci de hectare. Tot prin preajmă se află Valea Ungurilor, unde se mai pot vedea ruinele unei vechi biserici catolice ridicate între 1561 şi 1563. Cadrul natural este desăvârşit de pădurea Dumbrava Roşie, aflată la 4 kilometri de Cotnari.

Un nume de legendă, Cotnari adăposteşte urme ale trecutului din aproape toate perioadele istorice ale neamului. Din punct de vedere istoric, în zonă au fost descoperite urme de locuire datând încă din Neolitic şi, nu demult, o cetate traco-getică datată în secolele IV-III î.Hr. Elementele de fortificaţie arată că a fost înălţată pentru apărarea împotriva atacurilor barbare, iar tehnica de realizare a acesteia a dovedit că este singurul tip de „murus dacicus“ - zid de apărare tipic dacic - păstrat în ţară. În timpul săpăturilor au fost descoperite urme de locuinţe, obiecte din fier, cuţite, topoare, obiecte din bronz, ceramică. Cetatea întărită cu ziduri groase, valuri de pământ şi şanţuri se pare că a fost un puternic centru militar al vreunei căpetenii locale a dacilor, conform celor precizate de Victor Munteanu, şef de secţie al Muzeului Etnografic al Moldovei.

Urmele trecutului se regăsesc şi la Curtea Domnească. Satul Cotnari este atestat din anul 1441 sau după alte surse, din 1448. „Cu siguranţă că la Cotnari a existat o curte domnească, după cum indică numele Bisericii «Sfânta Parascheva», numită Domnească, atribuită lui Ştefan cel Mare. Biserica nu are inscripţie care să ateste data construcţiei, dar se spune că ar fi fost zidită pe la 1496. Curtea s-a destrămat cu timpul, locul unde a fost situată cunoscându-se după hrubele care sunt, de fapt, vestitele pivniţe domneşti. Deşi nu s-a săpat în zonă, se spune că din locurile unde sunt aceste pivniţe ar porni un tunel ce ar duce, pe sub pământ, până la Hârlău“, a menţionat Victor Munteanu.

De asemenea, trebuie remarcat că, „tot din vremea lui Ştefan cel Mare, mai există aici două poduri de piatră, peste două pârâuri. Oamenii le ştiu sub denumirea de «podurile domneşti ale lui Ştefan», acestea fiind consemnate şi în documentele istorice“, a spus Victor Munteanu.

„Academia de la Cotnari“

O perioadă de înflorire a localităţii a fost secolul al XVI-lea, când domnitorul Moldovei Despot-Vodă (1561- 1563) a înfiinţat o şcoală latină, Schola Latina, colegiu ce a instruit copii din toată Moldova şi care s-a făcut cunoscut peste hotare prin corespondenţa tânărului umanist Johan Sommer, adus aici, ca profesor, de Despot-Vodă.

Mulţi dintre oamenii politici şi de cultură ai Moldovei Evului Mediu îşi datorează pregătirea intelectuală şcolii latine de la Cotnari. „Cotnariul a fost un important spaţiu al culturii, al instruirii şi, în aceeaşi măsură, al credinţei: în 1599, episcopul Quirini menţiona la Cotnari că ar exista trei biserici de piatră şi două de lemn, de confesiuni diferite: «Sfântul Urban», «Sfântul Leonard», «Sfânta Treime», «Adormirea Maicii Domnului» şi «Înălţarea Sfintei Cruci»“, după cum a remarcat Victor Munteanu. La câţiva kilometri de Cotnari, în satul Cârjoaia, din aceeaşi comună, se găsesc alte vestigii medievale, un pod din secolul al XV-lea şi un castel din secolul al XVIII-lea.

Podgoria îşi trage numele de la germanul Gutnar

Datând, aşa cum spun documentele, dinaintea domniei lui Ştefan cel Mare, care a adus renumele acestui ţinut prin construirea cetăţii şi a beciurilor regale, podgoria Cotnari îşi trage numele de la germanul Gutnar, cel trimis de regele Ungariei să planteze aici viţa-de-vie.

Vinul domnesc care a amprentat literatura şi tradiţiile locului era păstrat cu mare grijă în pivniţele de la Deleni, Cepleniţa, Golia, Galata, Sfântul Spiridon, Bârnova, Trei Ierarhi, Cetăţuia.

Viile care au aparţinut, de-a lungul vremii, diverselor familii boiereşti produc şi astăzi vinul care situează România între medaliate la numeroase târguri şi expoziţii de profil internaţionale. Pe o suprafaţă de 1.200 de hectare (cuprinzând localităţile Cotnari, Hârlău, Cucuteni, Târgu Frumos) se cultivă doar soiuri tradiţionale, ceea ce a determinat trecerea podgoriei în regim de rezervaţie viticolă. Soiurile care au adus faima Cotnarilor sunt Feteasca Albă, Grasa de Cotnari, Frâncuşa şi Tămâioasa Românească.

14 septembrie este „ziua strugurilor“ de aproape 240 de ani

Turismul vitivinicol este încă un segment slab dezvoltat la noi în ţară, în timp ce în ţările vecine, precum Ungaria sau Republica Moldova, aduce foarte mulţi vizitatori în fiecare an. Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei include plantaţiile de pe plaiurile moldave, începând de la Hlipiceni (judeţul Botoşani) până la Timboieşti ( judeţul Vrancea) şi Smârdan ( judeţul Galaţi).

Podgorii şi centre viticole de renume în Moldova sunt podgoria Cotnari, podgoria Iaşi, cu centrele sale viticole Copou, Bucium, Uricani şi Comarna, precum şi centrele viticole independente Plugari şi Probota, podgoria Huşi, în cuprinsul căreia se află centrele viticole Bohotin, Avereşti, Huşi, Vutcani şi Murgeni, podgoria Colinele Tutovei, alcătuită din centrele Iana, Tutova şi Bălăbăneşti (ultimul situat în judeţul Galaţi).

Pentru cei care vor dori să viziteze Cotnariul şi, mai ales, cramele de aici o dată potrivită este ziua comunei, 14 septembrie. Sărbătoarea îşi are rădăcinile în istoria comunei Cotnari, ea fiind sărbătorită sub numele de „ziua strugurilor“ începând cu anul 1770, aşa cum reiese din Cronica Cotnarilor, care se ţinea cu regularitate în fiecare an la 14 septembrie şi începea prin stropitul viilor cu Agheazmă de către preoţi , petreceri populare şi gustatul mustului pentru prima dată în acel an.

Un traseu turistic pentru zona Cotnari este propus pe site-ul www.moldaviantour.ro., care prezintă informaţii despre atracţiile turistice din zonele rurale ale judeţelor Botoşani, Iaşi şi Vaslui şi din Republica Moldova. Site-ul, alături de un ghid, a fost realizat de Asociaţia Contrafort Iaşi, alături de partenerii ANTREC Iaşi şi ANTREC Republica Moldova, în cadrul proiectului „A Moldavian Tour - promovarea turismului transfrontalier rural, etnografic şi oenologic“, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Vecinătate România - Republica Moldova 2004-2006, linia de buget PHARE CBC 2005.

▲ Un muzeu al viei şi al vinului, lângă Cotnari

Într-o clădire monument-istoric, cunoscută sub numele de casa Logofătului Tăutu, datată în secolul al XIX-lea, în cele trei camere şi în subsolul clădirii sunt expuse obiecte de patrimoniu etnografic ce ilustrează rolul vinului în spaţiul tradiţional, în existenţa ţăranului, de la naştere şi până la moarte, şi în strânsă legătură cu obiceiurile populare şi cu sărbătorile creştine, după cum a spus Victor Munteanu, şef de secţie al Muzeului Etnografic al Moldovei. Muzeul viei şi al vinului din Hârlău, oraş aflat la câţiva kilometri de Cotnari, are o cameră amenajată asemenea hanului tradiţional, locul unde se întâlneau şi povesteau drumeţii la un pahar cu vin. O altă încăpere reprezintă atelierul de dogărie, iar la subsol e prezentată crama. Zdrobitoarele pentru struguri, cel mai vechi teasc din ţară, ceramică tradiţională, dar şi costume populare sau măşti rituale compun un ansamblu vizual ce amintesc de satul moldovenesc arhaic.

Viţa-de-vie este plantă autohtonă provenită din flora spontană, iar unii istoricii consideră că strămoşii românilor au fost mai întâi podgoreni, abia apoi agricultori, a remarcat Victor Munteanu, astfel că „această cultură, a viţei-de-vie, ar premerge cultura cerealelor. Chiar dacă opinia este hazardată, nu se poate contesta în zona noastră vechimea foarte mare a acestei culturi şi prestigiul deosebit de care s-a bucurat vinul autohton de-a lungul a diverse epoci istorice“. Istoricul A. D. Xenopol vorbea de „patria cea mai veche a geto-dacilor, Tracia“, care „era o regiune viticolă, cauză pentru care era considerată ca loc de naştere a zeului vinului, Dionysos“. Nicolae Iorga afirma şi el că viţa-de-vie şi vinul erau la mare cinste la traci.

Pentru cultivarea viţei-de-vie s-a dezvoltat un instrumentar specific, reprezentat de unelte pentru întreţinerea culturilor, o parte dintre acestea fiind de găsit şi în muzeu, precum chitonog, hârleţ, cosor sau foarfece de curăţat), instalaţii pentru obţinerea mustului şi pentru vinificaţie (mustuitor, călcător, zdrobitoare, teasc), recipiente de păstrare (căzi, poloboace, butoaie, chiupuri) şi locaţii specifice pentru vinificaţie şi păstrarea vinului (beciuri, crame, hrube) care este tezaurizat în vinoteci renumite. Instrumentarul viticol face şi el obiectul cercetării şi al tezaurizării în colecţii etnografice din diverse muzee de profil, conform celor precizate de Victor Munteanu.