Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Timp liber Ne-a părăsit, pentru o lume mai bună, așa cum era el, Romulus Rusan

Ne-a părăsit, pentru o lume mai bună, așa cum era el, Romulus Rusan

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 10 Decembrie 2016

Cititorii îl știu pe scriitorul Romulus Rusan mai ales pentru antologicul volum de călătorie „America Ogarului Cenușiu”, care, în vremuri de tristă amintire, ne‑a dezvăluit imaginea unei Americi parcă din altă lume, și pentru faptul că i‑a stat alături, în 56 de ani de căsătorie, minunatei Ana Blandiana, pe care a cerut‑o de soție în ziua în care a văzut‑o prima dată!

A‑l reduce însă la aceste două dimensiuni ar fi nedrept. Într‑un tandem care, în cultura română, poate fi comparat doar cu Monica Lovinescu - Virgil Ierunca, Romulus Rusan a fost co‑fondator al Fundației Academia Civică și al Memorialului Sighet. Fundația a publicat, sub directa lui îngrijire, nenumărate mărturii ale infernului închisorilor comuniste, contribuind decisiv la recuperarea istoriei recente; iar Memorialul a devenit epicentrul aceleiași recuperări, dar - prin Școala sa de vară, dedicată elevilor - și sala de curs în care sute de tineri au aflat adevărul pe care, în mod vinovat, societatea li‑l ascunsese.

Dincolo de toate acestea, însă, Romulus Rusan, pe care am avut privilegiul să‑l cunosc, era un om de o desăvârșită bunătate, blândețe și bunăvoință. Nu voi putea uita în veci zâmbetul său cald și politețea de modă veche - care nu excludeau însă un umor mucalit, atunci când era cazul. Cu mersul lui ajutat de un baston, era de o vitalitate ieșită din comun și știu că a lucrat până în ultima lui zi.

Cei care doresc să‑i aducă un ultim omagiu lui Romulus Rusan pot veni sâmbătă dimineaţă la capela Cimitirului Bellu, iar înmormântarea va avea loc duminică, 11 decembrie 2016, a anunţat Fundaţia Academia Civică - Memorialul Sighet.

Dumnezeu să‑l odihnească!

 

Citeşte mai multe despre:   Ana Blandiana  -   condoleanțe